Fanii au fost îndureraţi de moartea neaşteptată a artistei, dar când au vrut să cumpere online albumele lui Whitney Houston, au fost surprinşi de preţurile ridicate.
În Marea Britanie, albumul "The Ultimate Collection" din 2007 costă acum între 5 şi 8 lire. În Statele Unite, preţurile sunt şi mai mari: colecţia "Greatest Hits" costă 15 dolari pe site-urile Amazon (secţiunea mp3) şi iTunes.
Matt Brian, de la Next Web, şi Josh Halliday, de la The Guardian au urmărit îndeaproape evoluţia preţurilor pentru albumele lui Whitney Houston după decesul artistei.
De asemenea, Halliday a constatat că Sony Music a mărit preţul pentru colecţia de hituri "The Ultimate Collection" la numai 12 ore de la moartea lui Houston. Se pare că această decizie a avut un efect tip domino, pentru că iTunes şi alţi retaileri au crescut şi ei preţurile.
Conform Digital Spy, consumatorii au constatat schimbări bruşte ale preţurilor: în doar 30 de minute, preţul unui album a crescut de la 4,74 dolari până la 12,62 dolari.
"Costurile de bază nu s-au schimbat pentru niciun album al lui Whitney Houston. În consecinţă, retailerii sunt responsabili pentru valul de scumpiri, nu cei de la Sony", a declarat Tom Dolan, directorul CDQuest.com. Sursa: click.ro
- 22/02/2012 15:18 - Diamant roz de aproape 13 carate descoperit într-o mină din Australia
- 22/02/2012 14:43 - Invitații au rămas cu gura căscată la prezentarea de modă Burberry
- 22/02/2012 14:18 - Rochiile alese de dive la premiile Brit Awards 2012
- 22/02/2012 11:21 - Katy Perry vrea să-și vândă apartamentul de 2,7 milioane de dolari
- 21/02/2012 20:52 - Angela Gheorghiu a deschis balul Operei din Viena
- 21/02/2012 20:45 - Paris Hilton a câștigat 30.000 de dolari la cazino de ziua ei
- 21/02/2012 10:07 - Vedetele au celebrat lansarea colecției Marni pentru H&M la Los Angeles
- 20/02/2012 12:14 - Colecția "City Bird of Paradise" un colţ de paradis în aglomeraţia urbană
- 20/02/2012 07:51 - Designerul Mirela Stelea lansează noua colecție Asmara
- 18/02/2012 10:45 - Alexandru Ciucu își prezintă colecția ”L'Homme.Roi 2012” la Monte Carlo
- 16/02/2012 18:55 - Victoria Beckham a lansat o nouă linie de haine "de fiţe, la preţuri accesibile"
- 16/02/2012 09:28 - Cătălin Botezatu: "Am fost apreciat şi am reuşit să cuceresc publicul!"
- 16/02/2012 08:05 - Administratorul British Museum a descoperit o minune certificată în scrierile Bibliei
- 15/02/2012 20:14 - Colecția Marni pentru H&M disponibilă în magazinele din București și Constanța
- 14/02/2012 15:25 - Jumătate din bărbați ar răspunde afirmativ unei propuneri de căsătorie
- 13/02/2012 06:54 - Tradiții de Valentine’s Day
- 12/02/2012 10:26 - J.Lo își promovează al 18-lea parfum complet goală
- 10/02/2012 11:05 - Noua colecție Alexander McQueen primăvară/ vară 2012
- 10/02/2012 10:09 - The Heart Truth's Red Dress Fashion Show la New York
- 09/02/2012 16:08 - Mila Kunis este noua imagine Christian Dior pentru primăvara 2012
- 09/02/2012 09:40 - Colecția Marni pentru H&M disponibilă din 8 martie în România
- 09/02/2012 09:31 - Tinutele purtate de vedete la prânzul nominalizaţilor la Oscar
- 08/02/2012 09:48 - Brigitte Sfăt și Adrian Ilie la Premiile Laureus 2012
- 03/02/2012 17:13 - Colecția Valentino de la Paris a cucerit prin rafinament şi delicateţe
- 03/02/2012 07:42 - Irina Schrotter: Peste trei săptămâni lansez la New York o linie exclusivă
- 02/02/2012 09:38 - Premiul ECCO Walk in Style câștigat de jurnalista Hadassah de Boer
- 01/02/2012 07:59 - Colecția Hearts de la Folli Follie de Valentine’s Day
- 31/01/2012 09:47 - Cele mai reușite rochii purtate de dive la Premiile SAG 2012
- 30/01/2012 09:13 - Asia își menține poziția în topul consumatorilor de produse de lux
- 30/01/2012 07:06 - Colecția lui Jean Paul Gaultier, un omagiu adus regretatei Amy Winehouse



În luna decembrie toată lumea se mobilizează să facă fapte bune,...
Se pare că luni reci le inspiră pe vedete să facă...
Formaţia a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, planurile pentru 2012,...
Pentru cei mai mulţi bărbaţi este foarte greu să rămână tăcuţi...
Unul din cele mai mari diamante din lume - de culoare...


