Cumpărarea grupului care deţine AFI Cotroceni,de un alt comerciant de diamante!
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Luni, 30 Octombrie 2017 09:15
- Scris de Business Forum
- Accesări: 968
Grupul Saidoff, controlat de miliardarul american de origine israeliană Naty Saidoff, a ajuns la o înţelegere finală pentru preluarea grupului de firme Africa-Israel Investments pentru suma de circa 510 mil. euro.
Vânzarea va fi încheiată în câteva săptămâni. O condiţie a înţelegerii este delistarea de la Bursa din Tel Aviv a Africa-Israel Investments. De asemenea, miliardarul Lev Leviev, principalul acţionar al companiei, va rămâne doar cu subsidiara grupului din Rusia, adică AFI Development, listată acum la Londra. Totuşi, acţiunile Africa Israel Properties, care controlează şi activităţile grupului din România, vor continua să fie tranzacţionate la Bursa din Tel Aviv.
Africa-Israel datorează peste 680 mil. euro deţinătorilor obligaţiunilor sale şi este în stare de insolvenţă, potrivit presei israeliene. Din acest motiv, la începutul acestui an, creditorii companiei au început să caute soluţii pentru vânzarea companiei. Printre investitorii interesaţi de preluarea grupului se numără şi Globalworth, firmă fondată în România de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas. Creditorii Africa-Israel nu au acceptat propunerea Globalworth, care era interesată doar de activele din Europa ale grupului, adică partea valoroasă.
Noul proprietar, Naty Saidoff, are un istoric similar cu cel al vechiului proprietar, Lev Leviev. Ambii şi-au pus baza averii prin comercializarea de diamante. Fost ofiţer în armata israeliană, Naty Saidoff locuieşte în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, unde şi-a extins mare parte din investiţiile sale imobiliare.
Probleme la schimbarea acţionarului
În ultimele raporate financiare ale AFI Europe se precizează faptul că modificarea acţionariatului ar putea determina anumite bănci care au finanţat până acum investitorul să ceară o rambursare imediată a creditelor. Suma totală a acestui tip de credite, pentru care băncile pot cere rambursarea anticipată, era de 161,2 mil. euro la finalul primului semestru al acestui an. Mai mult, incertitudinea legată de posibilitatea schimbării controlului ar putea afecta abilitatea grupului de a face noi credite pentru proiectele sale.
Procesul de schimbare a acţionariatului pare să fie şi motivul pentru care fraţii Pavăl au decis să nu mai cumpere cele cinci clădiri de birouri care flanchează mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti. Datoriile AFI Europe la nivel local sunt impresionante. Compania are un credit de peste 200 mil. euro de la un consorţiu bancar format din Deutsche Pfanbriefbank, Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank luat pentru refinanţarea centrului comercial din Cotroceni; altul de 32 mil. euro de la BCR pentru finalizarea clădirilor de birouri AFI Park 2 şi 3, un împrumut de 13,4 mil. euro accesat la UniCredit Bank Austria pentru AFI Park 1 şi unul de 39 mil. euro de la Bank Leumi România folosit pentru finalizarea ultimelor două clădiri din AFI Park.
De asemenea, pentru dezvoltarea mallului AFI Palace Ploieşti, compania a luat un credit de 31,92 mil. euro de la Raiffeisen Bank International Viena şi subsidiara Raiffeisen Bank Bucureşti, suplimentat cu alte 6 mil. euro.
În prezent, AFI Europe lucrează în România la un nou proiect de birouri în cartierul bucureştean Rahova, la un proiect de locuinţe în Bucureştii Noi şi la un centru comercial şi birouri în Braşov.
Sursa: capital.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Luna Noiembrie - Xperia XZ Premium ‘Rosso’! - 30/10/2017 09:11
- Elitele: Reconfigurarea Globalizării! - 30/10/2017 08:49
- Sexologul Gabriela Marin: "Înşelatul - Iată ce poţi învăţa ca să nu se mai repete"! - 30/10/2017 07:56
- România: Esenţele Deşertului - Povestea Româncei ajunsă în Emirate! - 30/10/2017 07:33
- Şeful Danya Cebus: "Penalizarea Europei prin România, de către constructorii chinezi"! - 30/10/2017 07:26
Stiri mai vechi:
- România: Anunţarea strategiei de dezvoltare a unui mare lanţ hotelier! - 30/10/2017 07:06
- BEI: Finanţarea unui nou gazoduct în România! - 27/10/2017 11:43
- Băile Herculane: Gheorghe Brad - Vinderea mai multor hoteluri puse sub sechestru! - 27/10/2017 08:03
- Boutique ANAF: Afacere cu diamante, bolizi şi podgorii! - 27/10/2017 07:32
- România: Aplicarea orei de iarnă, afectează marea majoritate a românilor! - 27/10/2017 07:32
- România: Vorbirea la perfecţie a Limbii Engleze! - 27/10/2017 06:54
- Gmail: Suportarea extensiilor native! - 27/10/2017 05:55
- Bucureşti - Zara: Deschiderea celui mai mare magazin din sud-estul Europei! - 27/10/2017 05:54
- Klaus Iohannis: Indagra - "Evenimentul Agricol, cel mai mare şi mai important din România"! - 26/10/2017 08:13
- Cluj-Napoca - Comemorare: 2 ani - Tragedia Colectiv! - 26/10/2017 07:58
- Simona Halep - Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti! - 26/10/2017 07:41
- Legea: Modificări substanţiale de legislaţie, din cauza eşecului total al PAID de creştere a gradului de protecţie pentru casele românilor! - 26/10/2017 06:36
- ADATA: Noile Flash Drive-uri USB! - 25/10/2017 10:01
- Psihologul Laura Maria Cojocaru: Educaţia în şcoala românească! - 25/10/2017 08:16
- Clara Popescu, farmacistă: "Medicamentele aruncate la gunoi - bombe cu ceas"! - 25/10/2017 07:11