Lun10212019

Last updateMie, 16 Oct 2019 5pm

Back Sunteți aici:Home Actual Actual Evenimente Toamna începe la Fabrica de Pensule cu zile pline de evenimente

Toamna începe la Fabrica de Pensule cu zile pline de evenimente

dff03bed-95aa-484a-8b07-4e5a7e171514În perioada 5 – 7 octombrie Fabrica de Pensule redeschide larg porțile pentru publicul din Cluj cu o nouă serie Trei Schimburi.

Prin Trei Schimburi marcăm începutul unui nou sezon. Vernisaje comune ale galeriilor, întâlniri, discuții cu artiștii și curatorii expozițiilor și tururi ghidate în spațiile de expoziții. Trei Schimburi este un eveniment bianual. Joi, 5 octombrie, începând cu ora 19:00, vă invităm la vernisajele a patru noi expoziții în spațiile Lateral ArtSpace, Raft și Pilot.

Lateral ArtSpace are plăcerea să găzduiască în perioada 5 octombrie – 17 noiembrie prima expoziție solo în România a artistului italian stabilit în Elveția, Alfredo Aceto. Expoziția Unreachable Turtles se concentrează asupra momentului în care un obiect, inițial pur practic, este transformat și prinde viață prin mici gesturi și o perspectivă poetică.

Raft, spațiul de artă contemporană în toate formele agreate, prezintă expoziția Heliographic Recorder de Răzvan Anton, care se focalizează pe procesele de înregistrare lentă a imaginilor deteriorate în prezența soarelui, numite generic heliografii. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 – 13 octombrie.

Spațiul de proiect al Fabricii de Pensule, Pilot, găzduiește două expoziții în două spații diferite. Spațiul Pilot de la etajul 1 propune evenimentul anual dedicat artiștilor din comunitatea Fabricii de Pensule. Pornind de la un indicator rutier cu un mesaj confuz pentru multe persoane, Cu excepția riveranilor dă un impuls artiștilor de a colabora într-un context nou, care seamănă cu un blind date. Fără a ști inițial ce vor expune ceilalți colegi, fiecare artist va introduce în expoziție o lucrare personală, alterând rezultatul final al acesteia. La expoziție participă artiștii Răzvan Anton, Dragoș Bădiță, Radu Cioca, Cristina Gagiu, Mihai Iepure-Górski, Lucian Indrei, Ciprian Mureșan, Musz, Flaviu Rogojan, Cristian Rusu și Șerban Savu. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 – 31 octombrie.

Spațiul Pilot de la parter găzduiește în această toamnă forever is shorter, o primă expoziție a doi artiști găzduiți într-o rezidență în Fabrica de Pensule în lunile august-octombrie 2017. Maje Mellin (Germania) și Enric Fort Ballester (Spania) includ desenul în practicile lor ca mediu non-lingvistic pentru a-și sonda gândurile. În timp ce Mellin folosește mediul într-un mod mai poetic, pentru a-și aduce lucrările într-o conversație polifonică, Fort folosește desenul conceptual, ca arhivă pentru a reaminti și a reflecta asupra ceea ce s-ar putea întâmpla într-un performance sau într-o situație. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 – 10 octombrie.

Începând cu ora 19:00, instagramerii clujeni vor păși din nou în lumea artei contemporane, la a doua ediție InstaMEETs Fabrica de Pensule. De asemenea, Cluj Design Days va inaugura expoziția celor mai noi şi originale piese de design autohton de obiect şi mobilier, vestimentar şi accesorii, expuse la etajul 2 al Fabricii de Pensule.  

De la ora 20:00, In/Out Transylvania Photo Festival #2 și Muzeul Pietonilor experimentează prin realitatea virtuală seria de filme documentare My people, our stories, produse de Contrast VR team de la Al Jazeera.

Proiecțiile analog mapping ale Mariei Brudașcă pe clădirea Fabricii de Pensule vor începe la ora 20:00, acompaniate de muzica live a DJ-ului Danaga, urmând apoi să dea ritm petrecerii care va continua la etajul 1.

Vineri, 6 octombrie, de la ora 19:00 inaugurăm noul spațiu al Fabricii de Pensule FabHub, primul co-working space cultural din oraș. În cadrul acestui eveniment, vom prezenta calendarul de implementare a ideilor creative și temporare din Parcul Feroviarilor și vom face cunoștință cu prima generație de creativi care au participat la concursului de regenerare a parcului.

Ziua de vineri este dedicată, de asemenea, evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor Cluj-Napoca, în care spațiile Lateral ArtSpace, RAFT Cluj și Pilot vor fi deschise până la ora 03:00. Noaptea de vineri se încheie cu o petrecere organizată de Coffee Addicts.

Ultima zi din sesiunea de toamnă de Trei Schimburi este dedicată copiilor. Sâmbătă, de la ora 12:00, cei mici sunt așteptați la o sesiune ARTbecedar, unde vor avea parte de activități creative conduse de Maje Mellin (Germania) și Enric Fort Ballester (Spania).

De la ora 16:00, publicul este invitat la o după-masă relaxată alături de artiștii din comunitatea Fabricii de Pensule care își deschid atelierele pentru public, unde Helga Thies, ghidul expozițiilor Fabricii de Pensule va organiza un tur în limba română. Ziua se încheie cu o discuție deschisă de la ora 18:00 cu artiștii, curatorii și coordonatorii galeriilor despre propunerile și ideile lansate în cadrul noilor expoziții.

Expozițiile pot fi vizitate în cadrul programului: de marți până sâmbătă, între orele 15:00 - 19:00.

Evenimentele din cadrul Trei Schimburi sunt realizate cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național.

Program complet:

5 octombrie |19:00 – 01:00|

19:00 VERNISAJE

Alfredo Aceto / Unreachable Turtles @ Lateral ArtSpace

Heliographic recorder/Răzvan Anton @ Raft

Cu excepția riveranilor | Expoziție de grup @ Pilot

Forever is shorter | Maje Mellin & Enric Fort Ballester @ Pilot

19:00 InstaMEETS Fabrica de Pensule

instagrammeri clujeni vor păși în lumea artei contemporane

19:00 Expoziţia Cluj Design Days 2017 | etajul 2

expoziţie cu cele mai noi şi originale piese de design de obiect şi mobilier, vestimentar şi accesorii

20:00 VR CORNER | sala RAP, parter

In/Out Transylvania Photo Festival #2 și Muzeul Pietonilor aduc seria de filme documentare “My people, our stories” produse de Contrast VR team de la Al Jazeera

20:00 ANALOG MAPPING + LIVE MUSIC | curte

cu Maria Brudasca și Danaga

22:00 PARTY | bar

cu Danaga

6 octombrie |19:00 – 03:00|

19:00 INAUGURARE CO-WORKING SPACE FabHub | bar

primul spațiu de lucru comun cu intrare liberă din Cluj, destinat artiștilor, freelancerilor creativi și antreprenorilor din domeniul culturii

19:00 Expoziţia Cluj Design Days 2017 | etajul 2

expoziţie cu cele mai noi şi originale piese de design de obiect şi mobilier, vestimentar şi accesorii

19:00 Noaptea Albă a Galeriilor Cluj-Napoca | Lateral ArtSpace, Pilot, RAFT Cluj

expoziții deschise până la ora 03:00

20:00 VR CORNER | sala RAP, parter

In/Out Transylvania Photo Festival #2 și Muzeul Pietonilor aduc seria de filme documentare “My people, our stories” produse de Contrast VR team de la Al Jazeera

21:00 PARTY | bar

Chill Pill powered by Coffee Addicts

7 octombrie |12:00 – 19:00|

12:00 ATELIER PENTRU COPII | lobby

activități creative conduse de artiști din Fabrica de Pensule

12:00 EXPOZIȚIA Cluj Design Days | etajul 2

expoziţie cu cele mai noi şi originale piese de design de obiect şi mobilier, vestimentar şi accesorii

15:00 EXPOZIȚII | Lateral ArtSpace, Pilot, RAFT Cluj

16:00 TUR GHIDAT în limba română

în cadrul expozițiilor Alfredo Aceto / Unreachable Turtles, Heliographic recorder/Răzvan Anton, Cu excepția riveranilor | Expoziție de grup și Forever is shorter | Maje Mellin & Enric Fort Ballester

17:00 VR CORNER | sala RAP, parter

In/Out Transylvania Photo Festival #2 și Muzeul Pietonilor aduc seria de filme documentare “My people, our stories” produse de Contrast VR team de la Al Jazeera

18:00 ARTIST TALK | bar