Cercetasii din Alba Iulia au naufragiat in Lunca Metesului
- Detalii
- Categorie: Sub Lupa
- Publicat: Joi, 31 August 2017 14:12
- Scris de Cristina Vasiu Dordea
- Accesări: 4976
“Aseară căpitanul a încercat trecerea defileului, dar o rafală extrem de puternică de vânt venită de nicăieri a lovit corabia de stâncile ascuțite și a făcut-o țăndări. Cea mai mare parte a echipajului a fost salvată, cu excepția căpitanului, care a încercat să-și salveze corabia până în ultimul moment. Tot ce-a rămas din Walrus acum mai este ancora de la prova, pe care una din celălalte corăbii a recuperat-o de pe una din stânci.
După pierderea corabiei Walrus, fără alte opțiuni, toate corăbiile noastre au intrat în defileu și apoi s-a întâmplat ceva nemaipomenit - un zgomot teribil și o mie de trăznete au acoperit cerul pe care-l vedeam printre stânci și ne-am trezit cu totul, aproape 100 de oameni împrăștiați pe o luncă a unui pârâu aproape secat.
O flotilă întreagă lipsește - erau ultimii care trebuiau să intre în defileu și sper că echipajele Haiticului să fi scăpat cu bine de acolo. Măcar Barbă-Neagră nu ne-a găsit aici. Încă.
Vom avea nevoie de toată perseverența și iscusința noastră să ne întoarcem la ocean.” Jurnalului doamnei doctor Livesey, medic pe Walrus,, 18 decembrie 1752
Asa incepe povestea din acest an a cercetasilor care au campat la Lunca Metesului in tabara de vara traditionala. 130 de cercetasi din Centrul Local Axente Sever Alba Iulia si-au dat intalnire in Apuseni.
Acestia vor ramane “naufragiati” de aceasta data, timp de o saptamana in tabara si vor avea parte de activitati specifice lor. Temerarii (tineri cu varsta intre 11 si 15 ani) alaturi de eXploratori (tineri cu varsta intre 15 si 18 ani), seniori (tineri cu varsta intre 18 si 21 de ani) si liderii lor deja au reusit sa ridice tabara si sa isi construiasca cele necesare camparii. Au ridicat corturile, si-au construit un catarg unde in fiecare zi vor ridica steagul, umbrare, vetre de foc, dusuri si zone de spalat vasele.
Duminica seara a avut loc si festivitatea de deschidere a taberei, cand cercetasii si-au ales un nume de pirat, si-au prezentat echipajul, mai exact colegii de patrula si au aflat de la oamenii locului cum se pot intoarce inapoi la ocean. Povestea este unul din elementele specifice cercetasiei, un cadru de invatare pe care cercetasii il folosesc in desfasurarea activitatilor.
Lupisorii, cei mai mici dintre cercetasi, urmeaza sa se alature grupului marti, 29 august. Urmatoarele trei zile vor fi destinate drumetiilor, unde cercetasii vor descoperi zona din imprejurul campului, vor invata sa se orienteze cu busola sau isi vor reaminti cum se foloseste, in functie de experienta lor, se vor orienta si dupa harta si gps.
In zilele urmatoare, acestia vor avea oportunitatea de a-si arata talentele culinare la Ziua farfuriilor deschise si vor avea parte de o competitie la olimpiada.
Fiecare seara se va lasa cu cantece la focul de tabara, iar cei mai curajosi dintre noii cercetasi, cei care respecta legea cercetasului si regulile grupului vor avea ocazia de a isi primi esarfa de cercetas, un simbol prin care acestia sunt recunoscuti in lumea intreaga.
Pentru cei care sunt curiosi cum arata o astfel de tabara, si mai ales pentru parinti si prieteni ai cercetasilor, sambata 2 septembrie va fi Ziua Portilor Deschise, cand portile taberei se deschid pentru vizitatori.
Articole similare:
Stiri mai vechi:
- 80 de burse în valoare de peste 51.000 de euro la cursuri online pentru absolvenții de la BAC care nu au luat 10 - 12/07/2017 12:16
- Gabriela Szabo, despre mentalitatea de invingator la The Woman - 07/02/2017 13:48
- Women Mentors: spatiu de invatare si dezvoltare comuna - 02/02/2017 15:33
- Alerta cu bomba, la Vivo! Cluj-Napoca. Suspectul a fost retinut - 24/01/2017 19:10
- Sute de clujeni învatati cum sa salveze vieti. Maratonul Resuscitării – Winter Edition, a fost organizat de profesionistii de la SMURD Cluj - 17/01/2017 10:11
- Scrisoare adresată „stângii”. Domnule Cindrea, de ce vă este ruşine că sunteţi sibian? - 17/11/2014 11:43
- Ce oferă catalogul Food Mania, ediția a V-a. PROMOȚIE SPECIALĂ! - 18/06/2014 09:03
- ”Let’s Do It, Danube!” organizează concursul de creatie ”Exploratorii Dunării”, adresat elevilor din scolile judetelor dunarene - 09/05/2014 20:08
- Vrei o carieră în IT? Încearcă la Open Day - 11/03/2014 16:18
- The Woman - business feminin, mâine, în Cluj-Napoca - 06/03/2014 12:46
- Andreea Raicu vine la Cluj pentru conferinţa The Woman - 25/02/2014 14:41
- Student UBB finalist într-o prestigioasă competiție internațională de fotografie - 20/02/2014 16:58
- Ziua lui Darwin la Muzeul Zoologic UBB. Istoria Speciei Umane și Evoluția - 13/02/2014 16:08
- Sprijin pentru investitorii din parcurile industriale clujene - 09/02/2014 13:55
- Cluj Innovation Days, 20 – 21 martie 2014 - 09/02/2014 13:10