Donald Tusk: Uniunea Europeană trebuie să rămână „superputere”

Donald Tusk: Uniunea Europeană trebuie să rămână „superputere”Uniunea Europeană trebuie să-și mențină statutul de „superputere” și să apere ordinea internațională bazată pe „principiile statului de drept”, a declarat Donald Tusk, președintele Consiliului European. El a lansat un apel la unitate, în fața amenințărilor din partea Rusiei, Chinei și Statelor Unite.

Uniunea Europeană trebuie să-și mențină statutul de „superputere” și, în același timp, trebuie să apere ordinea internațională bazată pe „principiile statului de drept”, afirmă Donald Tusk, președintele Consiliului European, lansând un apel la unitate în fața amenințărilor din partea Rusiei, Chinei și Statelor Unite. „Provocările cu care se confruntă acum Uniunea Europeană sunt cele mai periculoase de la semnarea Tratatului de la Roma. Acum, ne confruntăm cu trei amenințări care nu au mai fost niciodată la un asemenea nivel. Prima amenințare, externă, se referă la noua situație geopolitică. China este din ce în ce mai ambițioasă, mai ales la nivel maritim, Rusia are politici agresive fată de Ucraina și față de alți vecini, apoi avem războaiele, terorismul și anarhia din Orientul Mijlociu și din Africa, islamul radical jucând un rol major; de asemenea, avem de-a face cu declarații îngrijorătoare din partea noii administrații americane", a spus Donald Tusk. „A doua amenințare, internă, are legătură cu ascensiunea sentimentelor anti-UE, sentimente de tip naționalist, xenofob. (...) A treia amenințare se referă la starea elitelor proeuropene. Declinul încrederii în integrarea politică, cedarea în fața argumentelor populiste și punerea sub semnul întrebării a valorilor fundamentale ale democrației liberale sunt vizibile”, a atras atenția Donald Tusk.

Determinare și solidaritate

„Într-o lume plină de tensiuni și confruntare, avem nevoie de curaj, determinare și solidaritate politică la nivel european. Fără aceste elemente, nu vom supraviețui. Dacă nu avem noi încredere în noi, în sensul integrării mai profunde, de ce ar trebui să aibă altcineva?", a continuat Tusk într-un mesaj cu sloganul „Uniți vom rezista, divizați vom cădea”. „Uniunea Europeană nu trebuie să abandoneze rolul de superputere comercială cu atitudine deschisă, protejând, în același timp, propriii cetățeni și companii, și amintind că un comerț liber înseamnă chiar comerț liber. De asemenea, trebuie să apărăm cu fermitate ordinea internațională bazată pe principiile statului de drept. Nu putem ceda în fața celor care vor să slăbească sau să anuleze relația transatlantică, fără de care ordinea globală și pacea nu pot supraviețui. Trebuie să le amintim prietenilor americani de propriul motto: uniți vom rezista, divizați vom cădea”, a subliniat Donald Tusk. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro

Articole similare:

Stiri noi:

Stiri mai vechi: