Trei specializări de licență vor fi disponibile, în premieră națională, la o facultate din cadrul UBB Cluj
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Vineri, 13 Ianuarie 2017 09:20
- Scris de Business Forum
- Accesări: 610
Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității 'Babeș-Bolyai' Cluj-Napoca a creat, în premieră națională, trei noi specializări de licență, în domeniul Relațiilor Internaționale și al Diplomației.
Decanul Facultății de Studii Europene (FSE), Nicolae Păun, a explicat, joi, pentru presă, că cele trei specializări - Relații internaționale Asiatice, Relații internaționale Americane, respectiv Diplomație în Afaceri - se regăsesc astăzi în ofertele marilor universități ale lumii, oferind tinerilor oportunități de angajare pe piața muncii din Europa și alte zone de pe glob.
Tinerii care ar dori să urmeze una dintre aceste specializări o vor putea face de anul acesta.
'Am decis și noi să ne aliniem pachetului academic de relații internaționale la nivelul universităților din Europa. Am trecut în ultimul an printr-un proces foarte laborios pentru a ne alinia la acest trend de modernizare nu numai al universităților, dar și al pieței muncii, în condițiile în care în astăzi există multe discuții despre tot felul de specializări universitare care corespund sau nu interesului tinerilor', a spus Păun pentru agerpres.ro.
El a explicat că diplomația economică este extrem de bine cotată în prezent, fiind una dintre profesiile de vârf ale pieței din Europa.
'La noi lipsește cu desăvârșire. În Occident în ultimii 10-15 ani mai toate marile universități au programe, fie de master, fie de licență, pe zona diplomației în afaceri', a adăugat decanul.
După absolvirea acestor specializări, tinerii ar putea lucra consilieri sau referenți, fie în cadrul unei instituții, fie al unei companii private, pe probleme economice și relații internaționale, fie ca specialiști în diverse programe cu finanțare europeană sau internațională. De asemenea, absolvenții se vor putea ocupa și de relația de comunicare instituțională internațională.
'Noi facem o comunicare aplicată pe un domeniu sau pe o zonă de interes. Dacă eu trimit într-o companie un asemenea tânăr, el cunoscând și limbile străine și fiind și specialist în diplomație de afaceri sau relații internaționale, poate lucra în domeniul comunicării instituționale. Toate aceste specializări sunt corelate cu COR (Clasificarea ocupațiilor din România) și cu ceea ce se întâmplă în Europa', a spus Păun.
Decanul a explicat că, în condițiile în care universitățile trebuie să se orienteze și către piața globală pentru atragerea viitorilor studenți, asemenea specializări pot oferi tinerilor din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii un motiv pentru a veni să studieze la Cluj. De asemenea, în condițiile în care oferta facultății este corelată cu ceea ce se întâmplă în mediul academic european, tinerii pot vedea în România fie o destinație, fie o poartă către viitoarea lor dezvoltare. vezi mai multe...
sursa:realitatea.net
Articole similare:
Stiri noi:
- Magazinele care au reduceri, luate la control de Poliția Locală - 17/01/2017 18:37
- Primii 8 cei mai bogaţi oameni au o avere egală cu jumătate din restul planetei - 17/01/2017 12:25
- S-a găsit contractul cu Bechtel - 16/01/2017 08:45
- Clujenii mai au la dispozitie cateva zile pentru a-si ridica pachetele cu alimente de baza - 15/01/2017 09:54
- CFR, gata să transporte gratis studenți, dar n-are cu ce - 13/01/2017 08:07
Stiri mai vechi:
- Parcare pe telefon. Primăria Cluj pregăteşte o aplicaţie de android (şi iOS) pentru şoferi - 13/01/2017 07:17
- Permisul auto cu valabilitate redusă, proiect de lege în Parlament. Vezi cui i se adresează - 12/01/2017 07:32
- Atenţie, şoferi! Reîncepe ridicarea maşinilor parcate ilegal, la Cluj - 12/01/2017 07:29
- 8 pași pentru o transformare spectaculoasă - 12/01/2017 07:08
- Gest cald la Cluj, în mijlocul gerului. Cuier gratuit cu haine groase - 11/01/2017 07:10
- Prima Casă în 2017. Statul acordă garanții diferențiate în funcție de tipul locuințelor achiziționate. - 10/01/2017 12:25
- Clopotul de la Cotroceni sună rusește. Mănăstirile și bisericile preferă clopotele comandate prin satelit - 09/01/2017 12:09
- Aeroportul Kogălniceanu, sacrificat pentru US Army - 09/01/2017 12:00
- Guvernul a modificat Codul Fiscal. Care sunt principalele schimbări care se aplică din 2017 - 09/01/2017 08:23
- Omul de afaceri Dan Adamescu, în stare gravă la spital - 27/12/2016 08:03
- Se va putea fuma cam peste tot. Noii aleși vor umbla iar la legea anti-fumat, adoptată anul acesta - 23/12/2016 08:37
- Două premii pentru Untold la final de an - 23/12/2016 07:43
- Veţi putea alimenta în noile parkinguri ale Clujului. Cu o condiţie - 22/12/2016 07:43
- Untold, despre pagubele restante pe Cluj Arena: "Am oferit garanţii ce depăşesc cu mult cele solicitate oricăror altor organizatori de evenimente" - 22/12/2016 07:39
- MAE: Ghid de călătorie pentru cetăţenii români care petrec sărbătorile de iarnă în străinătate - 21/12/2016 08:45