Ma08112020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home Actual Actual Social Primele troleibuze mov, puse în circulaţie la Cluj. Ce investiţii se mai fac în parcul auto al CTP FOTO

Primele troleibuze mov, puse în circulaţie la Cluj. Ce investiţii se mai fac în parcul auto al CTP FOTO

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a pus în circulație, astăzi, șase troleibuze noi mov.

O parte dintre acestea au sosit în oraș de mai multă vreme, dar CTP a amânat momentul scoaterii lor pe trasee. Doar unul dintre aceste troleibuze, adus de producător la finalul lunii mai, a circulat pentru o perioadă, potrivit conducerii companiei. Un al doilea troleibuz a venit în august, iar alte patru au ajuns în septembrie și octombrie.

Un număr de 20 de astfel de troleibuze va avea Clujul până în iunie 2017 conform contractului-cadru semnat în octombrie 2015 cu Astra Vagoane Călători Arad. 22 de milioane de lei a pregătit Primăria Cluj-Napoca pentru achiziţia de troleibuze, în 2016. În total, investiţie se ridică la suma de 42 de milioane de lei.

La acest moment sunt introduse în circulaţie un număr de 7 troleibuze, urmând ca până la finalul anului clujenii să poată circula cu cel puţin 10 dintre aceste mijloace de transport public. Noile troleibuze au un consum de energie mai mic cu aproximativ 40% faţă de troleibuzele vechi.

De asemenea, municipalitatea are în derulare licitaţia pentru achiziţionarea de autobuze electrice, proiect cu finanţare din fonduri elveţiene. Totodată, împreună cu CTP, este în pregătire un contract de finanţare prin credit de la BERD pentru achiziţionarea a alte 50 de mijloace de transport în comun (autobuze şi tramvaie).

Caracteristicile troleibuzelor noi, articulate, IVECO ASTRA TOWN 118 pentru transportul public de călători - capacitate de transport: 164 călători din care 42 pe scaune (plus şofer); - garanţie: 3 ani sau 180.000 km; garanţie caroserie: 8 ani; garanţie motor: 500.000 km; - lungime: 18m, lăţime: 2,5m; - podea complet coborâtă; - rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi şi funcţia de "kneeling"; - loc rezervat pentru utilizatori de scaune rulante pentru persoane cu dizabilităţi la uşa 2; - spaţiu destinat pentru cărucior copii la uşa 3; - sistem de încălzire cu aeroterme electrice pentru sezonul rece; - sistem de ventilaţie şi aer condiţionat pentru sezonul cald; - indicatoare de traseu electronice situate în faţă, lateral şi spate; - radio CD şi microfon; staţie de amplificare; sistem informare călători/ difuzare clipuri realizat cu monitoare LCD; - sistem de numărare călători; - sistem supraveghere video interioară şi exterioară; - sistem automat de taxare; 4 uşi duble; acţionare electrică cu motor asincron trifazat alimentat şi controlat de invertor; convertizor static pentru servicii auxiliare - direcţie servoasistata hidraulic; sistem electronic de control al frânării ABS/EBS/ASR; computer de bord (OBD) cu afişaj digital; - sistem informatic de gestiune şi diagnosticare electronică (SIDGE) prin CAN; computer de gestionare şi management trafic (CGMT); - suspensie integral pneumatică gestionată electronic; - sisteme de frânare: - frână electrică recuperativă şi reostatică; - frână de serviciu pneumatică; - frână de staţionare (de mână) mecanică cu resort; - frână de staţie activată automat la deschiderea uşilor; - consum de energie mai mic cu aproximativ 40% faţă de troleibuzele vechi; - primul model de troleibuz la Cluj care, pe lângă recuperarea energiei de frânare în linia de contact, este dotat cu o noua tehnologie de recuperare a energiei, prin folosirea de supercapacitori; - sistem de coborâre a captatorilor la desprindere accidentală; - viteza maximă de circulaţie limitată electronic la 50 km/h; - preţul unui troleibuz: 2.102.455 lei/ buc + TVA (aproximativ 467.200 Eur + TVA).

La Cluj, primul troleibuz a început să circule în 1959. În acest moment, parcul CTP cuprinde circa 100 de vehicule electrice cu captatoare, dintre care 80 sunt de generaţie nouă şi au o vechime cuprinsă între 3 şi 11 ani. vezi mai multe...
sursa:realitatea.net

Stiri mai vechi: