Moscova a informat Washingtonul că va bombarda Siria de la o bază din Iran
- Detalii
- Categorie: Externe
- Publicat: Miercuri, 17 August 2016 08:16
- Scris de Business Forum
- Accesări: 462
Autorităţile ruse au informat coaliţia anti-Stat Islamic condusă de SUA cu puţin timp înainte ca bombardiere ale sale să decoleze de la o bază din Iran pentru atacuri aeriene asupra jihadiştilor, a declarat marţi un responsabil militar american, informează AFP.
"Rusia a anunţat coaliţia", a declarat colonelul american Chris Garver, purtătorul de cuvânt al acestei coaliţiei, în cadrul unei conferinţe de presă video de la Bagdad.
"Ei ne-au informat că vor traversa (o zonă aflată sub controlul coaliţiei) şi noi am făcut în aşa fel pentru a ne asigura de securitatea zborurilor atunci când bombardierele lor au trecut prin zonă îndreptându-se spre ţintele lor şi atunci când s-au întors. Aceasta nu a avut impact asupra operaţiunilor desfăşurate în acelaşi timp de coaliţie, nici în Irak, nici în Siria", a adăugat el.
Coaliţia internaţională şi Rusia încearcă să se pună de acord pentru a evita orice accident sau confruntare inutilă în spaţiul aerian deasupra Siriei între aparatele lor. Prin urmare, cele două părţi se informează în general cu privire la operaţiunile în curs.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat mai devreme marţi că bombardiere Tu-22M3 şi Su-34 au decolat de la baza militară Hamedan, în nord-vestul Iranului, pentru a efectua raiduri aviatice în Siria asupra poziţiilor grupărilor Stat Islamic Frontul al-Cham, la Alep, Deir Ezzor şi Idleb.
Colonelul Garver a subliniat că jihadiştii SI se concentrează mai ales în regiunea Deir Ezzor, nu şi în Alep sau Idleb.
Ruşii nu au anunţat cu mult timp înainte, a adăugat colonelul, însă "aceasta ne-a lăsat suficient timp pentru a ne asigura securitatea zborurilor". vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Două cutremure puternice au avut loc în Italia. Cel putin sase persoane au murit - 24/08/2016 05:48
- Alisa Kharcheva, noua iubită a lui Vladimir Putin! Fotomodelul ştie să-l "încingă" pe preşedintele Rusiei - 23/08/2016 06:55
- Donald Trump cere închiderea 'coruptei' fundaţii Clinton - 23/08/2016 06:15
- Tratativele cu Rusia, mereu pe muchie de cuțit - 19/08/2016 06:26
- ONG-uri: Dosarul penal al DIICOT împotriva Sky News, un abuz periculos - 19/08/2016 06:23
Stiri mai vechi:
- La 25 de ani a ajuns sa detina jumatate din Londra, dupa moartea tatalui sau, Ducele de Westminster. Cine este Hugh Grosvenor - 12/08/2016 07:36
- Alexandra Dinu, rol principal într-un thriller cu Piere Brosnan! - 29/07/2016 07:52
- Forțele speciale din Germania iau cu asalt ascunzătorile jihadiștilor din țară - 29/07/2016 07:25
- Donald Trump, expert în problema terorismului: Franța nu mai este Franța - 28/07/2016 05:09
- Împușcături la Spitalul Universitar din Berlin - 27/07/2016 07:14
- Vedetele de la Hollywood au semnat o petiție împotriva lui Trump ca să îl împiedice să ajungă la Casa Albă - 27/07/2016 06:16
- Cine va înlocui Marea Britanie la preşedinţia UE - 27/07/2016 05:56
- Solar Impulse 2 a scris istorie! Avionul alimentat doar cu energie solară a finalizat un înconjur al lumii - 26/07/2016 07:27
- Un irakian cu explozibili a fost arestat în Polonia, cu câteva zile înainte de o vizită a Papei - 26/07/2016 07:17
- Japonia, în stare de șoc: 19 oameni cu handicap, uciși într-un centru de tratament! - 26/07/2016 06:38
- Staţia de metrou Golders Green din Londra, închisă din cauza unei alerte de securitate - 25/07/2016 09:59
- Atentat terorist într-un oraș din Germania. Un sirian s-a aruncat în aer într-un restaurant - 25/07/2016 09:57
- Încă un român este dat dispărut la Nisa - 19/07/2016 07:25
- Procurorul general al Franţei: "Nu există o legătură între atacatorul din Nisa şi ISIS" - 19/07/2016 06:59
- Experţii aduc veşti sumbre dinspre Turcia: ”Sunt ultimele 3 luni de pace la Marea Neagră” - 19/07/2016 06:56