Dacă mănânci prea mult, prea gras sau prea dulce stomacul îţi poate face surprize neplăcute.
Există o serie de alimente care declanşează frecvent problemele digestive. Acestea sunt: varza, ceapa, usturoiul, zahărul, pâinea proaspătă, fasolea, prunele, dulciurile şi mâncărurile grase. Acum ai însă la îndemână cele mai bune metode ca să scapi de probleme.
1. Condimentează mâncarea corect
Unele alimente bogate în fibre pot produce balonări, însă nu e cazul să renunţi la ele. Mai degrabă foloseşte la gătit condimente pre-cum anasonul, cimbrul, ghimbirul, rozmarinul, şofranul sau chimenul. Acestea înlesnesc digestia dar previn şi folosirea sării în exces.
2. Mănâncă încet
Dacă te grăbeşti, înghiţi mult aer care se adună în intestin, iar mâncarea ajunge în stomac nemestecată. Secretul este să mănânci încet şi să mesteci foarte bine. Astfel, stomacul are timp să producă suficienţi acizi şi să digere bine mâncarea.
3. Bea mult, dar corect
Lichidele ajută digestia, însă este esenţial să nu fie consumate în timpul mesei, pentru că diluează acidul gastric. Aşadar, consumă cât mai multă apă, ceaiuri şi sucuri de fructe şi legume preparate de tine în casă, însă doar între mese.
4. Ia stimulente naturale
Pentru o digestie uşoară, găseşti la plafar tinctură de fenicul, de anason şi de mentă. Dacă ai consumat mâncare prea grasă, apelează la extractul de anghinare, care îţi va linişti imediat stomacul. Atenţie! Diluează tincturile cu apă, deoarece conţin alcool şi pot ataca pereţii stomacului.
5. Fă mişcare
Sedentarismul favorizează apariţia problemelor digestive. Ca să eviţi acest lucru, fă puţină mişcare după ce ai mâncat. Ieşi la o plimbare, mergi la cumpărături sau fă câteva exerciţii.
6. Nu bea lichide reci!
Băuturile reci pot încetini procesul de digestie.sursa: unica.ro