Articole
PREMIERĂ la Poșta Română: Coletele internaționale ajung mai rapid deoarece vor fi procesate digital
- Detalii
- Categorie: Companii
- Publicat: Vineri, 19 Ianuarie 2018 15:20
- Scris de Business Forum
- Accesări: 1098
Compania Națională Poşta Română reduce timpii de aşteptare în Biroul de Schimb Internaţional (BSI). De la 1 ianuarie, toate coletele sunt procesate digital, prin scanarea unui cod de bare în aplicaţia CDS (Customs Declaration System). Ne aşteptăm la expediţii mult mai rapide.
În urma problemelor cu care ne-am confruntat, în privinţa trimiterilor internaţionale prin intermediul Poştei Române, dar şi a timpilor mari de procesare în Biroul de Schimb Internaţional, reprezentanţii companiei au căutat soluţii pentru remedierea acestora, astfel încât clienţii să beneficieze de primirea coletelor într-un timp cât mai scurt. Procedura cronofagă este înlocuită, în 2018, de o soluţie rapidă, performantă din punct de vedere tehnologic. Astfel, începând cu 1 ianuarie, Poşta Română a introdus aplicaţia CDS, de scanare rapidă a datelor expediţiilor internaţionale, care a început să-şi producă efectele: timpii de aşteptare s-au redus simţitor. Dacă până în prezent, toate datele care însoţeau coletul (expeditor, destinatar, adrese, valoare, conţinut şi altele) erau introduse manual, acum ele sunt procesate instant în sistem, prin scanarea codului de bare.
Subliniem că accesul la datele de expediţie este rapid şi pentru lucrătorii vamali. Vămuirea produselor, pre-avizarea fiscală şi multe alte proceduri sunt simplificate de aplicaţie, în beneficiul clienţilor care aşteaptă primirea produselor din spaţiul internaţional.
Mai multe date despre CDS, aplicaţia dezvoltată de UPU (Universal Post Union) găsiţi AICI
Dorim ca publicul şi clienţii noştri să ştie că, în octombrie 2017, managementul companiei a găsit solduri (colete) restante în Biroul de Schimb Internaţional, încă din lunile de vară. În prezent, întârzierile nu sunt anterioare lunii decembrie 2017. Cauza principală a întârzierilor prezente este fluxul major din perioada sărbătorilor de iarnă. Soluţiile imediate au fost suplimentarea numărului de persoane care lucrează la procesarea coletelor în BSI, dar şi mărirea programului de lucru la oficiile vamale din Bucureşti.
Ne recunoaştem problemele şi suntem, în permanenţă, atenţi la soluţii care pot ridica Poşta Română la înălţimea aşteptărilor clienţilor noştri. Suntem în plin proces de revitalizare. Inclusiv prin implementarea soluţiilor tehnologice, intenţionăm – şi credem că ne îndreptăm în direcţia corectă – să reducem timpii de aşteptare şi să îmbunătăţim cu atât mai mult relaţia cu clienţii.
Suntem conştienţi de creşterea constantă a segmentului de piaţă e-commerce. Compania încearcă, prin implementarea soluţiilor tehnologice să se ridice la înălţimea aşteptărilor clienţilor. sursa Capital.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Xella Ro preia Macon și alte companii - 26/01/2018 08:56
- George Soros, la Davos: Facebook și Google au zilele numărate - 26/01/2018 08:30
- Incep nominalizarile in cadrul proiectului Made in Romania. Grupul Financiar BT, partener al proiectului - 25/01/2018 13:47
- Activitatea din industrie s-a contractat puternic la sfârşit de an - 23/01/2018 10:40
- Consumul de energie tradiţională şi cel de energie regenerabilă vor ajunge la egalitate în Europa - 22/01/2018 13:02
Stiri mai vechi:
- Profi a trecut pragul de 700 de magazine - 19/01/2018 08:18
- Romanian Military Vehicle Systems oferă 600 de locuri de muncă la Moreni - 19/01/2018 06:55
- Farmec a alocat un buget de peste 650.000 de euro în modernizarea şi retehnologizarea producţiei in 2017 - 15/01/2018 10:14
- ENDAVA DEVINE UN JUCĂTOR IT GLOBAL PRIN FUZIUNEA CU VELOCITY PARTNERS - 13/01/2018 13:04
- Imagine publicitara considerata rasista retrasa de Compania H&M - 10/01/2018 15:41
- Posibilitatea de a participa gratuit la o sesiune despre managementul operatiunilor, la EMBA University of Hull Cluj-Napoca, in 18-21 ianuarie - 09/01/2018 20:56
- “Ziua porţilor deschise”, AJOFM Mureş - 13/12/2017 09:24
- Cum vrea TAROM să scape de pierderi? - 13/12/2017 07:18
- Peditel 1791 a preluat în primele 10 luni din 2017 peste 43.487 de apeluri - 08/12/2017 10:25
- ARACO a premiat Iridex pentru calitate în construcţii - 08/12/2017 08:27
- CLUJANA, un brand al Clujului de peste un secol, LA UN PAS DE ÎNCHIDERE sub ochii lui Alin Tişe! - 07/12/2017 11:00
- Modalitatea în care devin internaţionale afacerile româneşti - 04/12/2017 13:10
- „Noul produs al anului 2017” - Milestone XProtect Professional+ - 04/12/2017 12:42
- Atacurile ransomware vizează acum companiile - 04/12/2017 08:56
- Bosch doreşte extinderea pe o "piaţă care valorează miliarde" - 04/12/2017 07:37