Articole
Conectarea României la UE!
- Detalii
- Categorie: Politica
- Publicat: Joi, 26 Octombrie 2017 10:06
- Scris de Business Forum
- Accesări: 478
Sunt multe fapte și situații care-i frământă pe români, similare cu ale celorlalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Capacitatea scăzută a politicienilor de se conecta la realitățile continentului la care se adaugă și lipsa de apetit a comentatorilor de a ieși din matca națională fac din România, aparent, o țară scoasă din circuitul actualităților.La Bruxelles a fost adoptată cu vot majoritar al miniștrilor muncii o decizie care va schimba semnificativ condiția muncitorilor detașați. Subiectul a fost tratat la București doar în timpul vizitei de câteva ore a președintelui francez Macron, care a insistat în discuțiile de la cele două palate - Cotroceni și Victoria - pentru eliminarea dumpingului social. Macron, odată plecat, a luat cu el și problema, neexistând apoi o dezbatere legată de condiția sutelor de mii de români care muncesc în afara țării.
Nu știm ce mandat au avut reprezentanții noștri la reuniunea de la începutul săptămânii, nici ce au votat, ce amendamente au propus. Aflăm pe ocolite că Polonia și Ungaria au votat împotriva pachetului de modificări la directiva europeană a migrației forței de muncă. Teza lui Macron - la muncă egală, salarii și obligații egale - a fost acceptată ca principiu, dar sunt de aflat amănuntele care fac din detașare o problemă mai complicată.
Se reduce termenul la 12 luni, cotizațiile sociale trebuie plătite la nivelul din țara de origine, dar angajatul trebuie să aibă o vechime de minimum trei luni la cotizare la el acasă. Se blochează astfel societățile-fantomă care livrau forța de muncă din Est pentru țările din Vest.În Portugalia, guvernul stă să cadă după incendiile de vegetație care au făcut în 2017 peste o sută de victime. Ministrul de Interne a demisionat și moțiunea de cenzură sancționează lipsa de reacție și de măsuri eficiente pentru salvarea vieții și bunurilor. Focul din păduri a secerat în octombrie peste 60 de vieți, după ce astă-vară mai muriseră 45 de portughezi în incendii.
La noi, după Colectiv a căzut guvernul fără o vină explicită, iar procesul, după doi ani de la dramă, nu a depășit faza citării victimelor pentru a stabili despăgubirile. La București, neexplicitul Mișa vrea să pună pe rol taxa de solidaritate; omologul de la Paris caută soluții să compenseze 10 miliarde de euro pe care nu le mai încasează prin eliminarea taxării cu 3 la sută a dividendelor. Pune o sarcină marilor companii să scoată 5 miliarde de euro, împărțind povara. Probleme au toți, dar nu toți au și darul să le explice. De fapt, suntem europeni fără să știm.
Sursa: jurnalul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Liviu Dragnea: "Optarea românilor între Pilonul I şi Pilonul II de pensii"! - 27/10/2017 06:01
- Şedinţă Guvern: Tudose - Discuţia despre reducerea contribuţiilor la Pilonul II, reducerea impozitului pe venit şi creşterea salariului minim! - 26/10/2017 14:29
- Preşedintele Cataloniei: Dizolvarea parlamentului regional şi organizarea alegerilor! - 26/10/2017 13:35
- NATO şi Rusia: Noile discuţii privind situaţia din Ucraina! - 26/10/2017 13:33
- ELECTRICA SA: Adoptarea principalelor decizii! - 26/10/2017 12:52
Stiri mai vechi:
- Guvernul: Deciderea sorţii Pilonului II de pensii! - 26/10/2017 06:35
- AFIR: Bilanţul pozitiv privind accesarea fondurilor acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală! - 25/10/2017 08:05
- Ministrul Mediului: "Principalul poluator - Incompetenţa autorităţilor"! - 25/10/2017 06:31
- Consiliul Judeţean Cluj: Dezvoltarea turistică în Cheile Turzii şi Cheile Turenilor! - 24/10/2017 12:59
- Italienii: Vot pentru mai multă autonomie! - 23/10/2017 07:13
- Lovitură pentru ministrul Muncii - Olguţa Vasilescu! - 23/10/2017 06:45
- Sediul Consiliului Judeţean Cluj: Vizita Adunării Provinciei Jeollanamdo! - 20/10/2017 13:36
- Directorul CIA: "Coreea de Nord se pregăteşte să lovească SUA cu o rachetă nucleară"! - 20/10/2017 07:38
- Barack Obama şi George W. Bush: Criticarea politicilor din SUA! - 20/10/2017 07:22
- Declaraţia lui CălinTăriceanu: "Plec din politică, când DNA va convinge Guvernul"! - 20/10/2017 06:16
- Consiliul Judeţean - Vizita Comisiei de Mediu! - 19/10/2017 11:38
- Liviu Dragnea: Sistemul de Pensii - în vigoare! - 19/10/2017 06:43
- Ministrul Finanţelor: Introducerea unei taxe de solidaritate de 2%! - 19/10/2017 06:21
- Coreea de Nord: Ameninţarea Statelor Unite ale Americii cu un „atac inimaginabil”! - 19/10/2017 06:12
- Cluj-Napoca: Bugetare Participativă - Ultima săptămână de vot pe domenii! - 18/10/2017 08:20