Articole
CONCERT ANIVERSAR AUDITORIUM MAXIMUM CU YOUNG FAMOUS ORCHESTRA, VLADIMIR AGACHI ȘI SÎNZIANA MIRCEA
- Detalii
- Categorie: Evenimente
- Publicat: Miercuri, 11 Octombrie 2017 14:55
- Scris de Cristina Vasiu Dordea
- Accesări: 898
Clujenii sunt invitați să participe miercuri, 18 octombrie 2017, de la ora 20:00, în Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai, la un concert inedit de muzică clasică alături de dirijorul Vlad Agachi, membrii orchestrei Young Famous și pianista Sînziana Mircea.
Concertul este realizat in parteneriat cu arh. Anca Lemaire, nepoata rectorului și profesorului Florian Ștefănescu-Goangă, cel care a inițiat, în anii Rectoratului său (1932 – 1940), proiectul Colegiului Academic, instituție de prestigiu a Clujului interbelic, a cărui inaugurare a avut loc ȋn anul 1937, ȋn prezența Regelui Carol al II-lea și a reprezentantului Guvernului condus de premierul Gheorghe Tătărăscu.
De-a lungul timpului, activitatea sălii a sintetizat o întreagă tradiție culturală într-o zonă cu un puternic caracter interetnic și interconfesional.
Concertul aniversar va aduce pe scena Auditorium Maximum muzicienii de la Young Famous Orchestra, concept care a debutat în primăvara anului 2015 şi care își propune să readucă muzica clasică în prim-planul vieții culturale românești printr-o abordare modernă a concertului simfonic și apropierea acestuia de publicul tânăr.
Orchestra va fi dirijată de clujeanul Vlad Agachi, unul dintre cei mai activi și apreciați tineri dirijori români, cu o deschidere specială către public, înlocuind caracterul formal al concertelor cu un dialog concret cu spectatorii şi o prezentare inedită a partiturilor dirijate.
Pianista Sînziana Mircea a debutat pe scena Ateneului Român la vârsta de 7 ani și a susținut primul recital în SUA, la vârsta de 11 ani. De-a lungul carierei, a obținut numeroase premii, cel mai recent fiind Premiul de Debut la Miami International Piano Festival Academy (2016).
Articole similare:
Stiri noi:
- 16 Octombrie 2017: Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”! - 12/10/2017 12:14
- România: Turneul “West meets East – 50 de ani”! - 12/10/2017 12:00
- Cannes & Monte Carlo: Spectacole Nautice! - 12/10/2017 06:36
- Cluj-Napoca: Regal de Operă! - 11/10/2017 13:58
- "Sounding Tears Trio" la Festivalul „Outono em Jazz“! - 11/10/2017 12:53
Stiri mai vechi:
- Londra: Promovarea Antreprenoriatului Feminin Românesc! - 11/10/2017 11:36
- Cluj-Napoca: Târgul de toamnă "Produs în Bucovina"! - 11/10/2017 10:20
- Axis Communications la Smart City Expo 2017! - 11/10/2017 10:19
- Sorin Adam - Expoziţia "Voaiaje pe Şevalet!" - 10/10/2017 09:01
- România - Bombardier : "Lansarea INSIGHTS - promovarea schimbului de cunoştinţe!" - 10/10/2017 07:50
- Castelul Peleş - 14 Octombrie: “PianoImpro Show"! - 09/10/2017 14:03
- Începerea Stagiunii de Concerte Simfonice 2017/2018! - 09/10/2017 14:03
- 7-22 Octombrie 2017: Evenimentul EU CodeWeek! - 09/10/2017 09:23
- Luxemburg - 13 Octombrie 2017: Concert de pian Jean Muller! - 09/10/2017 06:09
- Viena - 7 octombrie 2017 : „Reconstituirea unei partide de şah“! - 06/10/2017 13:32
- Simpozion Ştiinţific - Nicolae Titulescu! - 06/10/2017 13:27
- Ediţia VI-a Bucharest Forum: George Ciamba a participat în spaţiul euroatlantic, pentru afaceri bilaterale şi stategice! - 06/10/2017 13:04
- Eveniment Sportiv - Cupa Romaniei Masita la futnet ( Tenis cu piciorul )! - 06/10/2017 10:10
- Gaşca Zurli: Prezenţa a mii de oameni la cel mai mare spectacol! - 06/10/2017 09:42
- 7-8 Octombrie 2017: Campania: "Ai carte, ai parte... de transport public gratuit!" - 06/10/2017 07:26