Articole
Antreprenoriat Social pentru tineri - Curs gratuit!
- Detalii
- Categorie: Evenimente
- Publicat: Miercuri, 04 Octombrie 2017 14:15
- Scris de Business Forum
- Accesări: 584
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, organizeazӑ în perioada 16 octombrie - 10 noiembrie 2017, la American Corner Cluj-Napoca, cursul gratuit de antreprenoriat social pentru tineri „Provoacă viitorul: fii antreprenor! Challenge the Future: Be an Entrepreneur!”.
,,Este o inițiativă mai mult decât lăudabilă întrucât dezvoltarea abilităților antreprenoriale încă de la vârsta adolescenței îi ajută în mod considerabil pe tineri în alegerea drumului pe care vor porni în carieră precum și în ceea ce privește cunoașterea punctelor forte pe care le au și valorificarea optimă a acestora”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Cursul, care se va derula în limba română, în cadrul a două serii de câte 20 de locuri fiecare, urmӑreṣte dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale la tineri cu vârsta între 14 şi 20 de ani, cuprinși sau nu într-o formă de învăţământ. În cadrul instructajului ei vor fi familiarizați cu domeniul antreprenoriatului, al antreprenoriatului social ṣi al managementului de proiect, se va urmări dezvoltarea creativităţii şi a spiritului inovator, creşterea gradului de conştientizare a apartenenţei la o comunitate ṣi a gradului de implicare socială, cunoaşterea mijloacelor de îmbunătăţire a contactului cu comunitatea şi a comunicării sociale, identificarea problemelor comunităţii şi oferirea de soluţii pentru rezolvarea acestora.
Înscrierile se fac pânӑ în data de 11 octombrie 2017, prin completarea formularului urmӑtor: https://goo.gl/vLMm28. Informaṭii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0264-430323 (luni, marṭi, miercuri ṣi vineri 8.00-16.00, joi 10.00-18.00) sau la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
.
Articole similare:
Stiri noi:
- Cluj-Napoca: Cafeneaua "Pirandello”! - 05/10/2017 08:40
- România 2017: Piaţa de Spectacole - Record Istoric! - 05/10/2017 07:34
- Evenimentul IM World: "Păzirea casei de un robot, tehnologii pentru vehicule electrice şi soluţii de business!" - 05/10/2017 07:12
- 5 Octombrie 2017 - Ziua Mondială a Educaţiei! - 05/10/2017 05:56
- Participarea Companiei ELKO la evenimentul Internet&Mobile World 2017! - 04/10/2017 11:23
Stiri mai vechi:
- Internet & Mobile World 2017 : Invitaţie la standul TENDA şi IP-COM! - 04/10/2017 08:56
- Festivalul Internaţional de Film la Haifa: Filme româneşti! - 04/10/2017 08:27
- Cluj-Napoca: Festivalul Internaţional de Fotografie Documentară! - 03/10/2017 13:34
- Toamna începe la Fabrica de Pensule cu zile pline de evenimente - 03/10/2017 12:38
- Filarmonica "George Enescu": Evenimentele de deschidere a Stagiunii 2017-2018! - 03/10/2017 09:31
- Ediţia cea mai reuşită a Festivalului German! - 03/10/2017 09:22
- Che Guevara Social Pub: Concert "Straight From The Bottle"! - 03/10/2017 08:58
- VIVO! Cluj-Napoca: Experienţa de 10! - 03/10/2017 08:39
- Concursul "Lider European": Provocarea elevilor de liceu din România, de a dezvolta soluţii pentru comunităţile locale! - 03/10/2017 08:33
- Prof. Geoffrey Sayre-McCord - Inaugurarea primului program de masterat ”Philosophy, Politics and Economics” din România! - 02/10/2017 10:56
- Consiliul Judeţean Cluj - Premierea Excelenţei în Educaţie! - 02/10/2017 10:32
- 5 Octombrie 2017: Fotoreportaj etnografic „Dansul măştilor”! - 02/10/2017 10:23
- Şcoala Gimnazială Specială Dej: Program de activităţi "Job Shadowing"! - 02/10/2017 10:04
- Ziua Mondială - Lupta Împotriva Cancerului la Sân! - 02/10/2017 09:45
- Festival Subotica: „Strada cu îngeri” a cucerit publicul! - 02/10/2017 08:54