Articole
În primele 9 luni ale anului, 36 de drumuri judeţene au beneficiat de lucrări de modernizare/întreţinere!
- Detalii
- Categorie: Servicii
- Publicat: Luni, 02 Octombrie 2017 12:47
- Scris de Business Forum
- Accesări: 1157
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, împreună cu conducerea Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului, au analizat stadiul la zi al programelor de lucrări de modernizare şi reabilitare, respectiv de întreţinere a drumurilor judeţene derulate în primele nouă luni ale anului.
În toată această perioadă, pe nu mai puţin de 36 de drumuri judeţene s-au executat sau se află în plină desfășurare lucrări derulate în cadrul programelor de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere curentă şi periodică. Dintre acestea, pe 12 drumuri s-au finalizat sau se află în derulare lucrări complexe de modernizare şi reabilitare, în timp ce pe 24 de drumuri au fost deja executate sau se derulează în continuare lucrări de întreţinere curentă şi periodică.
,,Mă bucură faptul că, deși lucrările vor continua atâta timp cât vremea o va permite, am ajuns la acest moment al bilanțului după primele nouă luni, iar clujenii pot avea o imagine de ansamblu asupra lucrărilor pe care le-am derulat, practic, pe întreg teritoriul județului. Acestea au vizat toate zonele, atât cele care fac legătură directă cu capitala de județ, cât și cu celelalte orașe, dar și drumuri de mare importanță din punct de vedere turistic, ori cu un aport important în economia județului” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În ceea ce privește drumurile judeţene pe care s-au finalizat sau se află în plină desfăşurare ample lucrări de investiţii, respectiv de reabilitare și modernizare complexă, în profunzimea drumului, acestea sunt:
• DJ 107 N Someşu Rece – Gura Râşca;
• DJ 109B Fundătura – Corneşti;
• DJ 108B Viile Dejului – Bobâlna – limită cu judeţul Sălaj;
• DJ 108C, pe sectoarele de drum Mănăstireni – Călata – Mărgău şi Scrind – Răchiţele;
• DJ 161H Suatu;
• DJ 107L Petreştii de Jos – Lita;
• DJ 107R Muntele Băişorii (staţiunea Băişoara) – Muntele Mare (pârtia de schi Buscat);
• DJ 103J Sâncrai;
• DJ 151C Tritenii de Jos – limită cu judeţul Mureş;
• DJ 107F Luncani – limită cu judeţul Alba;
• DJ 161B Bogata – Călăraşi;
• DJ 107N Băişoara – Valea Ierii.
În același timp, drumurile judeţene pe care s-au încheiat sau se află încă în derulare lucrări de întreţinere curentă şi periodică sunt:
• DJ 109E Viile Dejului – Cetan – Vad – Valea Groşilor;
• DJ 109D Gherla – Nicula – Săcălaia;
• DJ 109A Chinteni – Panticeu – Recea Cristur;
• DJ 108C, pe sectoarele de drum Gârbău – Aghireş – Leghia, pe raza localităţii Aghireş, DN1 – Mănăstireni şi Scrind – Răchiţele;
• DJ 107L Turda – Petreştii de Jos;
• DJ 103G, pe sectoarele de drum Aiton – Gheorgheni şi Sănduleşti – Cheile Turzii;
• DJ 109C Gherla – Ţaga – Sucutard;
• DJ 161C Aluniş;
• DJ 103L Mănăstireni – Râşca;
• DJ 103K, pe sectoarele de drum Căpuşu Mare – Agârbiciu – Dângău – Râşca şi Râşca – Beliş;
• DJ 161A Apahida – Cojocna;
• DJ 161, pe sectoarele de drum Sărata, Dăbâca, Bonţida şi Gădălin;
• DJ 161G Sucutard – Chiriş;
• DJ 161K Sucutard – Mureşenii de Câmpie – Sava – Căian;
• DJ 103H Bologa – Săcuieu;
• DJ 764B Valea Drăganului – baraj Drăgan;
• DJ 103I Cheile Turzii;
• DJ 161B Turda – Ploscoş;
• DJ 161J Roşieni – Geaca;
• DJ 161D, pe sectoarele de drum Dej – Nireş – Unguraş şi Sic – Unguraş;
• DJ 109 Răscruci – Borşa – Vultureni – Aşchileu:
• DJ 107R, pe sectoarele de drum Făget – Ciurila şi Băişoara – Muntele Băişorii (Staţiunea Băişoara);
• DJ 107S Gura Râşca – Măguri Răcătău;
• DJ 107T Măguri Răcătău, pe raza localității.
În ceea ce privește prioritățile Consiliului Județean legate de reabilitarea drumurilor județene, acestea au fost stabilite în baza unor criterii obiective, respectiv starea de degradare a drumurilor, volumul traficului rutier și condițiilor în care se desfășoară acesta, scopul tuturor acestor lucrări și investiții fiind acela al îmbunătățirii infrastructurii rutiere, în perspectiva impulsionării dezvoltării economico-sociale a întregului județ.
Articole similare:
Stiri noi:
- Drumuri judeţene: Lucrări de marcaje rutiere! - 09/10/2017 09:22
- Reabilitarea şi modernizarea unor noi drumuri judeţene! - 06/10/2017 10:10
- Pata-Rât: Rezultatele ultimelor probe de laborator ale solului şi apei! - 04/10/2017 09:26
- Autostrada-Fantomă: Înghiţirea a 10 milioane euro! - 04/10/2017 07:04
- 7 Octombrie 2017: Închiderea traficului în zona Pieţei Unirii, pentru superspeciala Raliului Sibiului! - 03/10/2017 08:50
Stiri mai vechi:
- Finalizarea lucrărilor de întreţinere pe drumul judeţean 103K Căpuşu Mare (DN1) – Agârbiciu – Dângău - Râşca! - 29/09/2017 10:20
- Finalizarea lucrărilor de asfaltare pe drumul judeţean 103H Bologa – Săcuieu, pe raza localităţii Bologa! - 26/09/2017 07:41
- Forţarea străinilor de a-şi muta fabricile din România, din cauza crizei de muncitori! - 26/09/2017 07:02
- USR Cluj susţine amenajarea Canalului Morii, de lângă Parcul Rozelor! - 25/09/2017 11:01
- Craiova: Zacaria dezvoltă Primul Parc Industrial Privat! - 22/09/2017 10:31
- Finalizarea lucrărilor de asfaltare pe drumul judeţean 107 T, pe raza localităţii Măguri-Răcătău! - 21/09/2017 11:27
- Emiterea Autorizaţiei de construire pentru staţia de osmoză inversă, ce va epura levigatul de la Pata Rât! - 21/09/2017 06:51
- Finalizarea lucrărilor de asfaltare, pe drumul judeţean Gura Râşca – Măguri Răcătău! - 20/09/2017 08:21
- Consiliul Judeţean Cluj: "Deblocarea drumurilor judeţene, după furtuna de duminică!" - 19/09/2017 08:22
- Intervenţii pentru degajarea drumurilor judeţene după furtună! - 18/09/2017 09:53
- Curăţarea pârâului Debren în perimetriul zonelor locuite! - 15/09/2017 10:31
- Eliberarea autorizaţiei pentru un sector al centurii de sud a Floreştiului, de către Consiliul Judeţean! - 15/09/2017 10:22
- Reabilitarea drumului judeţean care duce spre Barajul Drăgan-Floroiu! - 15/09/2017 07:51
- Racordarea la reţeaua de apă potabilă a Localităţii Boju, a judeţului Cluj! - 13/09/2017 11:19
- Contract pentru finalizarea unui lot din autostrada Transilvania! - 12/09/2017 13:41