Articole
Mai puţin de 10 bănci din Marea Britanie au cerut licenţă pentru a funcţiona în UE după Brexit!
- Detalii
- Categorie: Politica
- Publicat: Miercuri, 06 Septembrie 2017 16:40
- Scris de Business Forum
- Accesări: 663
Mai puţin de 10 din cele aproximativ 40 de bănci din Londra care derulează afaceri în Uniunea Europeană au solicitat până acum acordarea unei licenţe care să le permită să ofere servicii bancare în blocul comunitar şi după Brexit.
Acest ritm lent al solicitărilor a provocat îngrijorări în rândul oficialilor Băncii Centrale Europene, care se tem că unele bănci nu sunt suficient de pregătite pentru ieşirea Marii Britanii din UE.
Procesul de obţinere a unei licenţe bancare de la un organism de reglementare dintr-un stat membru UE şi de la BCE poate dura 6-12 luni şi chiar mai mult dacă există situaţii în care multe bănci depun cereri în acelaşi timp. Trei surse diferite au declarat, pentru Reuters, că numărul total al băncilor care până în prezent au depus cereri pentru a funcţiona în UE este mai mic de zece.
BCE a refuzat să comenteze numărul cererilor depuse, dar anterior a atras atenţia asupra faptului că băncile întârzie cu pregătirile lor.
"O serie de mari bănci au făcut progrese cu planurile lor, dar nu am văzut încă multe decizii finale", a declarat, luna trecută, unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al BCE, Sabine Lautenschlaeger.
Potrivit acesteia, în prezent, există aproximativ 40 de bănci care îşi conduc de la Londra afacerile din statele membre UE. Printre acestea se numără bănci britanice, o serie de mari bănci de investiţii americane şi grupuri bancare mai mici din Asia şi Orientul Mijlociu.
Pentru a obţine autorizaţia care să le permită să aibă subsidiare noi sau extinse, băncile trebuie să prezinte organismelor de supervizare bancară naţională şi BCE planurile de afaceri, precum şi detalii cu privire la managerii şi investitorii lor.
Marea Britanie va ieşi din UE în luna martie 2019, însă, pentru înfiinţarea unei noi subsidiare bancare, ar putea fi nevoie de 18 luni şi chiar mai mult, având în vedere că trebuie mutat personalul, trebuie pusă la punct tehnologia necesară şi modificate acordurile contractuale cu clienţii din UE.
Locul unde va fi amplasat cartierul european al băncilor de investiţii este unul din subiectele de pe agenda negocierilor dintre Marea Britanie şi UE. Companiile din blocul comunitar depind de finanţarea asigurată de marile bănci globale ale căror sedii europene sunt în prezent la Londra.
Banca Angliei estimează că jumătate din totalul datoriilor şi obligaţiunile emise în UE implică o instituţie financiară din Marea Britanie.
Sursa: capital.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Ungaria retrage sprijinul pentru aderarea României la OECD! - 07/09/2017 08:58
- Achiziţia sistemului HIMARS de către România a fost aprobată de Congresul SUA! - 07/09/2017 07:21
- Trump permite Japoniei şi Coreei de Sud să achiziţioneze arme americane ”ultrasofisticate”! - 07/09/2017 07:12
- Declaraţia lui Donald Trump: O acţiune militară împotriva Coreei de Nord nu este “prima opţiune”! - 07/09/2017 07:03
- Cetăţeni români afectaţi de uraganul Irma! - 07/09/2017 06:05
Stiri mai vechi:
- PNL şi USR cer demisia ministrului Educaţiei! - 06/09/2017 13:04
- Vladimir Putin avertizează Casa Albă să nu dea ucrainenilor arme defensive! - 06/09/2017 13:00
- Arme sofisticate, la Seul şi Tokyo! - 06/09/2017 12:41
- Premierul Tudose, mesaj dur pentru FMI! - 06/09/2017 08:29
- Finalizare raport: Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009! - 06/09/2017 08:11
- Paul Brummell: vizită la sediul Ministerului Justitiei! - 06/09/2017 07:57
- Radu Tudor: Preşedintele Iohannis nu s-ar grăbi să accepte demisia lui Adrian Ţuţuianu de la MApN! - 06/09/2017 06:47
- Demisionarea Ministrului Apărării după scandalul salariilor eşalonate! - 06/09/2017 06:30
- Intenţia Londrei de a pune capăt liberei circulaţii a muncitorilor după ieşirea din UE! - 06/09/2017 06:12
- Reacţionarea Turciei după comentariile din timpul dezbaterii electorale din Germania! - 05/09/2017 13:28
- Deputatul Constantin Codreanu: ”Dacă guvernul nu adoptă ordonanţa de urgenţă pentru soluţionarea chestiunii zecilor de mii de cetăţeni români izgoniţi abuziv din cetăţenia română, vom declanşa proteste antiguvernamentale”! - 05/09/2017 11:21
- Declaraţia Cancelarului Federal al Germaniei: "Turcia nu va intra în UE"! - 05/09/2017 11:07
- Catalonia: Primul pas către independenţa faţă de Spania! - 05/09/2017 11:07
- Propunerea unui deputat: Înfiinţarea Gărzii Civile cât şi Voluntariatul Militar! - 05/09/2017 10:22
- Palatul Victoria: Premierul Tudose, întâlniri cu reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale! - 05/09/2017 10:12