Ma01282020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Usturoi nociv „made in China”. Leguma condiment preferată de români este tratată cu pesticide controversate

EXCLUSIV Usturoi nociv made in China Leguma condiment preferată de români este tratată cu pesticide controversateMai mult de jumătate din usturoiul consumat de români este adus din străinătate. Orginea a aproape 1.700 de tone de usturoi consumat în ultimii doi ani a fost China. Producătorii români acuză că acesta este tratat cu substanțe interzise în SUA și chiar în Uniunea Europeană.

Doar de 1 Mai, producătorii de carne din România estimează că se consumă peste 30 de milioane de mici, preparatul din carne de porc fiind preferatul românilor și datorită usturoiului care îl condimentează și îi dă gustul specific. Cu toate acestea, fermieri care cultivă această legumă se plâng de faptul că nu le merge foarte bine. Asta pentru că industria de profil, dar și marii reteileri preferă usturoiul de import în devafoarea celui autohton. O mare parte din usturoiul din micii românilor are chiar o origine controversată. Trebuie amintit aici că fiecare conațional mânâncă anul, conform statisticilor, 58 de kilograme de carne, iar măcar unul dintre acestea poate fi constituit din mici.
Made in China

Piața autohtonă consumă anual în jur de 5.000-6.000 de tone de usturoi, conform asociațiilor de specialitate. Spre exemplu, conform datelor puse la dispoziție de Institul Național de Statistică în ultimii doi ani – 2015 și 2016 – România a importat 7.700 de tone. Din această cantitate, cel puțin 1.700 de de tone de usturoi au provenit din China, conform datelor obține de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). Asta pentru că usturoiul care provine din spațiul extracomunitar trebuie taxat prin APIA.  Conform instituției în cauză, în același interval 2015-2016, 1.778 de kilograme de usturoi din China a intrat în România: fie direct din Asia, fie via alte state europene. Alte țări de unde se aduce usturoi sunt Olanda, Cehia, Ungaria și Germania. Productorii locali cultivă în jur de 2.000 de tone de usturoi în cursul unui an. vezi mai multe...
sursa:libertatea.ro

Stiri mai vechi: