Articole
Săptămână cu demiteri de directori la CNAIR
- Detalii
- Categorie: Companii
- Publicat: Luni, 27 Februarie 2017 11:23
- Scris de Business Forum
- Accesări: 655
Săptămâna aceasta va fi una de foc pentru directorii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Nemulţumit de modul în care au evoluat proiectele de investiţii ale companiei, având în vedere că pe toate tronsoanele de autostrăzi aflate în lucru se înregistrează întârzieri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va trece la demiterea mai multor directori din CNAIR.
Lista directorilor din CNAIR care urmează să fie demişi va fi anunţată de ministrul Transporturilor în această săptămână. „ Ministrul este nemulţumit de faptul că directorii CNAIR au avansat de multe ori termene de finalizare a proiectelor nerealiste, fapt ce a făcut ca acestea să fie depăşite. De asemenea, el s-a arătat nemulţumit şi de slaba calitate a caietelor de sarcini aferente licitaţiilor organizate de compania de drumuri”, ne-au declarat surse din Ministerul Transporturilor. Schimbările preconizate nu vizează şi funcţia de director general, aici urmând să fie păstrat Ştefan Ioniţă, care a fost numit interimar la şefia companiei în cursul lunii ianuarie a acestui an. „ Ministrul le-a transmis celor de la CNAIR că aşteaptă de la ei o schimbare de mentalitate, iar prin schimbărilor care vor avea loc în această săptămână se doreşte impulsionarea activităţii companiei”, au mai precizat sursele amintite.
90 km de autostradă ar trebui să fie deschişi traficului rutier în acest an, potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Axis lanseaza o noua gama de camere de retea mobile, potrivite pentru infrastructura critica - 31/05/2017 12:25
- RCS & RDS, învinuită de DNA de dare de mită şi spălare de bani - 18/05/2017 05:58
- Cosmetic Plant câștigă premiul Best Drugstore Skincare Product la competiția German Beauty Award 2016 - 25/03/2017 14:27
- Accenture: Absolventele de studii universitare din 2020 – prima generație care va beneficia de egalitatea de gen la locul de muncă - 18/03/2017 13:37
- Cosmetic Plant relansează gama de produse pentru păr și estimează o creștere de 20% a vânzărilor pe acest segment - 18/03/2017 12:49
Stiri mai vechi:
- ZITEC atrage o investiție de 1,7 milioane de euro din partea eMAG - 22/02/2017 12:48
- ENDAVA ȘI WORLDPAY EXTIND PARTENERIATUL ȘI ANUNȚĂ CREAREA UNUI CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN BUCUREȘTI - 21/02/2017 14:36
- Compexit Auto Rulate, dealer Das WeltAuto, şi Porsche Finance Group sunt parteneri de mobilitate ai Federaţiei Române de Baschet - 21/02/2017 14:17
- McArmy: Firma de catering a MApN bate marile restaurante - 21/02/2017 08:56
- Zitec dezvoltă un proiect inovator pentru Agenția Spațială Europeană - 14/02/2017 13:45
- Atos coordonează proiectul european inteGRIDy, la care participă și România - 31/01/2017 21:02
- Samsung a dat publicitatii raportul oficial al investigatiei privind explozia smartphone-urilor Note 7: bateriile erau defecte - 30/01/2017 09:23
- The Woman: strategia liderilor de maine - 27/01/2017 16:58
- Ikea va deschide al doilea magazin. Investiţie de 80 milioane de euro - 17/01/2017 12:36
- Câţi bani cere Quatro Eco Salub, ca să scoată Floreştiul şi Gilăul de sub gunoaie - 17/01/2017 08:27
- Ce spune Samsung despre cauza incendierii telefoanelor Galaxy Note7 - 17/01/2017 08:23
- Vijelia de afară îl mătură şi pe Cătălin Homor de la CNAIR - 09/01/2017 08:20
- O multinațională Pharma încasa bani și de la CAS și de la pacienți. Parchetul a deschis dosar pentru evaziune fiscală - 22/11/2016 09:49
- Doi foşti directori Microsoft, puşi sub învinuire de procurorii DNA - 21/11/2016 13:16
- Dosarul Radio România. Vedete căutate de Poliție - 21/11/2016 07:21