Articole
Suflă vântul prin Departamentul de Stat al SUA
- Detalii
- Categorie: Externe
- Publicat: Luni, 27 Februarie 2017 10:48
- Scris de Business Forum
- Accesări: 868
Diplomația Statelor Unite se află într-un proces radical de schimbare a personalului de decizie, după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă. Majoritatea posturilor pentru poziția de înalți funcționari din Departamentul de Stat sunt încă vacante. La demisiile depuse de cei care au fost numiți în posturi înalte de fosta administrație Obama s-a adăugat și retragerea unor diplomați care nu au fost de acord cu politica lui Donald Trump. Publicația Washington Times, apropiată de Partidul Republican, menționa recent că 1000 de funcționari ai Departamentului de Stat ar fi semnat un protest față de măsurile anunțate de noua administrație, ca un gest de frondă, însoțit de demisii.
Pe site-ul Departamentului de Stat pot fi accesate pozițiile vacante. Majoritatea posturilor din vârful ierarhiei instituției sunt libere. Secretarul de Stat, Rex Tillerson, nu are încă un secretar adjunct, iar din pozițiile de subsecretar sunt vacante cinci posturi din șapte. Noul șef al diplomației de la Washington are ca primi colaboratori doar doi subsecretari de stat: Thomas Shannon, care provine din „dinastia Obama”, fiind numit să coordoneze afacerile politice în februarie 2016, și Bruce Wharton, aflat în postul destinat diplomației publice din 8 decembrie 2016. Doar consiliera Departamentului, cu o funcție echivalentă de secretar general într-un minister, Kristie Kenney, numită în 12 februarie 2017, este un „produs” pur al epocii Trump .
Fără Victoria Nuland
Situația este asemănătoare și în posturile cu mare influență și reprezentative pentru diplomația americană. Astfel la poziția „Special Envoys” sunt în prezent vacante 11 din cele 18 posturi; la „Special Representative” sunt vacante 10 din 15 posturi. Poziții de responsabili pentru problema neproliferării nucleare, Afganistan și Pakistan, comunitățile musulmane sunt neocupate. De asemenea, trei posturi din cele șapte de ,,Ambassador-at-Large” și cinci din 14 posturi de coordonatori sunt libere. La ,,Special Adviser”, trei din cele șapte posturi ale organigramei sunt vacante, la fel, numeroase din birourile și oficiile Departametului nu au încă șefi. Binecunoscuta Victoria Nuland, care conducea Biroul Europa (EUR) este demisionată. Nu este ocupată nici poziția de purtător de cuvânt, iar conferințele zilnice de presă nu și-au deschis „stagiunea”.
SCANDALURI CU AMBASADORI ȘI SOROS
Tranziția puterii la Washington i-a lăsat pe ambasadorii Statelor Unite fără controlul Departamentului de Stat. Mulți au demisionat, alții nu sunt siguri că vor râmăne în posturi. Ca atare, unii șefi de misiuni își fac politica personală sau a altor interese. Ambasadorul american de la Tirana, Donald Lu, a provocat un scandal uriaș, intervenind brutal în problemele politice ale Albaniei și având un conflict deschis cu Procurorul general al acestei țări. Washington Times acuza că diplomatul nu urmărește promovarea intereselor Statelor Unite, ci pe cele ale lui George Soros, considerînd că miliardarul a „contaminat” Departamentul de Stat și a declanșat sentimente antiamericane în numeroase țări din Estul Europei și Balcani. În Macedonia, s-a înființat în ianuarie o organizație care luptă pentru stoparea influenței lui Soros. O serie de declarații și poziții controversate ale ambasadorului Hans Klemm la București au creat confuzii și dispute legate de implicarea acestuia în politica românească, în afara statutului său diplomatic. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Parlamentul de la Budapesta a votat plasarea în detenție a tuturor imigranților - 09/03/2017 08:00
- Cine sunt campionii mondiali la consumul de băuturi alcoolice. În Europa, Republica Moldova ocupă locul întâi - 07/03/2017 07:32
- Ucraina acuză Rusia de ''terorism'' la Curtea Internaţională de Justiţie - 06/03/2017 08:07
- Model Playboy, acuzat de spionaj în serviciile lui Putin! Cum arată superba rusoaică - 06/03/2017 07:07
- Incident armat la discursul președintelui Franței. Două persoane rănite - 01/03/2017 06:44
Stiri mai vechi:
- Erdogan merge la Moscova să cumpere sistemul antirachetă S-400 - 27/02/2017 08:38
- L-a depășit pe Bill Gates! Vladimir Putin, declarat cel mai bogat om din lume - 21/02/2017 08:39
- Moarte suspectă în SUA: ambasadorul Rusiei la ONU a murit la New York - 21/02/2017 07:05
- Ce surpriză! Angelina Jolie şi Cristiano Ronaldo vor juca într-o telenovelă turcească - 20/02/2017 08:44
- Demisia lui Donald Trump în următoarele săptămâni, prezisă de un istoric de renume - 20/02/2017 08:13
- Declarație BELICOASĂ a lui Rogozin: Noile rachete ruseşti vor "străpunge" scutul antirachetă al SUA - 20/02/2017 08:05
- Vicepreședintele Samsung Electronics a fost arestat - 17/02/2017 08:54
- Donald Trump renunță la decretul împotriva imigrației - 17/02/2017 08:26
- China: Un fost judecător al Curţii Supreme Populare, condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie - 16/02/2017 11:23
- Surpriză? Luna de miere dintre Rusia și Donald Trump se apropie de sfârșit! - 16/02/2017 09:16
- Jaf spectaculos la o bancă din Berlin. Cum au reușit hoții să fugă cu un milion de euro - 16/02/2017 09:00
- Încă o femeie a fost arestată în legătură cu asasinarea fratelui vitreg al lui Kim Jong-un - 16/02/2017 08:46
- Romania, Cehia și Germania - acord pentru o divizie multinațională NATO - 16/02/2017 07:26
- O nouă demisie în administrația Trump. Joseph Clancy, directorul Serviciilor Secrete, a demisionat - 15/02/2017 08:06
- Moscova ar trimite agenţi în UE sub acoperirea de solicitanţi de azil - 10/02/2017 10:55