Vi10232020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Kovesi, reacție de ULTIMĂ ORĂ în scandalul GRAȚIERII

Kovesi, reacție de ULTIMĂ ORĂ în scandalul GRAȚIERIIProcurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale ar produce o dezincriminare parţială, mascată a abuzului în serviciu.

"Din punctul nostru de vedere, niciunul dintre cele două acte normative nu este oportun. (...) Din perspectiva noastră, practic, într-o ordonanţă de urgenţă are loc o dezincriminare parţială, mascată a infracţiunii de abuz în serviciu. Practic, toţi cei care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea legii şi au produs prejudicii vor fi apăraţi de pedeapsă", a precizat Kovesi, la intrarea în sediul CSM, întrebată dacă se justifică urgenţa proiectelor de graţiere şi modificare a Codurilor penale.

În ceea ce priveşte ordonanţa privind graţierea unor pedepse, ea a arătat că abuzul în serviciu şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie vor fi graţiate dacă acest proiect va intra în vigoare.

Laura Codruţa Kovesi a precizat că toate prejudiciile constatate nu vor mai fi acoperite, iar statul va fi nevoit să cheltuie alţi bani pentru a le recupera.

"Toate prejudiciile care au fost constatate nu vor mai putea fi acoperite. Sigur că în lege este prevăzut dreptul părţii vătămate care îşi păstrează dreptul, dar statul a cheltuit bani cu investigarea acestor infracţiuni, a cheltuit bani cu judecarea acestor infracţiuni, iar acum ştergem cu buretele tot pentru ca ulterior statul să cheltuie alţi bani pentru a-şi recupera prejudiciile. Doar în dosarele DNA, în ultimii trei ani, suma valorilor indisponibilizate de DNA a fost de peste 1,5 miliarde de euro. Vă daţi seama că toate aceste dispoziţii, dacă vor intra în vigoare, vor avea efect şi asupra recuperării acestor prejudicii", a menţionat Kovesi. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro