Articole
S-a găsit contractul cu Bechtel
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Luni, 16 Ianuarie 2017 10:45
- Scris de Business Forum
- Accesări: 592
Cei de la „România Curată” susţin că au găsit contractul original semnat de guvernul Năstase cu americanii de la Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania. Contractul fusese declarat pierdut în 2013 de fostul ministru al Transporturilor Dan Şova.
În 2004, guvernul Năstase semna, prin încredinţare directă (lipsa organizării unei licitaţii avea să fie principala cauză pentru dispariţia oricărei şanse de a obţine finanţare europeană nerambursabilă pentru proiect), contractul cu compania americană Bechtel pentru construcţia aşa-numitei autostrăzi „Transilvania", pe traseul Braşov - Târgu Mureş - Cluj-Napoca - Vama Borş la un preţ de 2,2 miliarde de euro. Ulterior avea să se spună, inclusiv de către un ministru al Transporturilor, că încredinţarea lucrării fără licitaţie către compania americană ar fi fost preţul plătit pentru acceptarea României în NATO.
Doi ani mai târziu, ghidonat de Traian Băsescu, ministrul Transporturilor Gheorghe Dobre renegocia contractul cu americanii atât de „bine" încât preţul autostrăzii se tripla. În decembrie 2009 aveau să fie inauguraţi primii 42 de kilometri, între Gilău şi Turda. Un an mai târziu aveau să fie deschişi circulaţiei ultimii (până acum) zece kilometri din autostradă, între Turda şi Câmpia-Turzii.
În mai 2013, la un an după ce autostrada ar fi trebuit să fie gata, guvernul Ponta anunţa drept o mare izbândă rezilierea contractului cu Bechtel, pentru o despăgubire de „numai" 37 de milioane de euro. Astfel se consfinţea faptul că, românii aveau cea mai scumpă autostradă din lume, atâta vreme cât Bechtel a încasat de la statul român 1,4 miliarde de euro, oferind în schimb doar 52 de kilometri circulabili şi un tronson de 64 de km, între Suplacu de Barcău şi Borş început dar neterminat, din cei 415 km pe care ar fi trebuit să-i aibă întreaga autostradă. În scurt timp, DNA avea să deschidă două dosare penale vizând posibile fapte de corupţie la semnarea, respectiv renegocierea contractului cu Bechtel.
Culmea este că, la doar câteva luni de la rezilierea contractului, ministrul Transporturilor Dan Şova avea să anunţe senin că varianta originală a contractului cu Bechtel s-a pierdut. Ei bine, zilele trecute, site-ul www.romaniacurata.ro anunţa că ar fi intrat în posesia contractului original şi prezenta varianta scanată a acestuia. Dar chiar şi cei de la România Curată îşi exprimă rezerve în privinţa autenticităţii documentului, identificând patru pagini (62, 82, 84 şi 85) care par a fi falsuri care înlocuiesc paginile originale, prezentând fonturi şi spaţieri diferite faţă de restul documentului şi fiind nesemnate (aşa cum este fiecare pagină a contractului) de către cei doi contractanţi. De asemenea, nici anexele nu sunt semnate.
La o parcurgere fie şi sumară a documentului, câteva lucruri ies în evidenţă. În primul rând se remarcă un serios dezechilibru între nivelul penalizărilor impuse CNADNR pentru întârzierea plăţilor, respectiv celor de la Bechtel pentru nerespectarea, din culpă proprie, a termenelor de execuţie. Astfel, pentru fiecare zi de întârziere la plată, statul român trebuia să plătească o dobândă (calculată la nivelul întregului an) egală cu LIBOR (dobânda de referinţă din Londra) plus 4%. În schimb, pentru nerespectarea termenelor contractuale, Bechtel era penalizată cu doar 0,15% din valoarea lucrărilor neexecutate pe zi, dar nu mai mult de 365 de zile. Mai mult, penalizările pentru compania americană erau plafonate la maxim 10% din valoarea contractului.
În plus, Bechtel se asigura că pentru orice întârziere în execuţie neimputabilă firmei, statul român era obligat să plătească toate costurile suplimentare plus marja de profit aferentă. Fără a fi singurele, mai sar în ochi alte trei supape prin care statul român pierdea sume importante. Spre exemplu, în fiecare lună, Bechtel încasa câte un milion de euro cu titlul de „costuri indirecte de capital". vezi mai multe...
sursa:realitatea.net
Articole similare:
Stiri noi:
- Protest la Universitate pentru ca proiectul de ordonanţă privind graţierea să nu fie adoptat - 19/01/2017 07:00
- Taxa pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar dispare de la 1 februarie - 18/01/2017 12:04
- MEDIC MEXICAN GĂSEŞTE LEACUL PENTRU REGENERAREA ŢESUTURILOR LIGAMENTARE, OSOASE ŞI NERVOASE BOLNAVE - 18/01/2017 10:40
- Magazinele care au reduceri, luate la control de Poliția Locală - 17/01/2017 18:37
- Primii 8 cei mai bogaţi oameni au o avere egală cu jumătate din restul planetei - 17/01/2017 12:25
Stiri mai vechi:
- Clujenii mai au la dispozitie cateva zile pentru a-si ridica pachetele cu alimente de baza - 15/01/2017 09:54
- CFR, gata să transporte gratis studenți, dar n-are cu ce - 13/01/2017 08:07
- Trei specializări de licență vor fi disponibile, în premieră națională, la o facultate din cadrul UBB Cluj - 13/01/2017 07:20
- Parcare pe telefon. Primăria Cluj pregăteşte o aplicaţie de android (şi iOS) pentru şoferi - 13/01/2017 07:17
- Permisul auto cu valabilitate redusă, proiect de lege în Parlament. Vezi cui i se adresează - 12/01/2017 07:32
- Atenţie, şoferi! Reîncepe ridicarea maşinilor parcate ilegal, la Cluj - 12/01/2017 07:29
- 8 pași pentru o transformare spectaculoasă - 12/01/2017 07:08
- Gest cald la Cluj, în mijlocul gerului. Cuier gratuit cu haine groase - 11/01/2017 07:10
- Prima Casă în 2017. Statul acordă garanții diferențiate în funcție de tipul locuințelor achiziționate. - 10/01/2017 12:25
- Clopotul de la Cotroceni sună rusește. Mănăstirile și bisericile preferă clopotele comandate prin satelit - 09/01/2017 12:09
- Aeroportul Kogălniceanu, sacrificat pentru US Army - 09/01/2017 12:00
- Guvernul a modificat Codul Fiscal. Care sunt principalele schimbări care se aplică din 2017 - 09/01/2017 08:23
- Omul de afaceri Dan Adamescu, în stare gravă la spital - 27/12/2016 08:03
- Se va putea fuma cam peste tot. Noii aleși vor umbla iar la legea anti-fumat, adoptată anul acesta - 23/12/2016 08:37
- Două premii pentru Untold la final de an - 23/12/2016 07:43