Ma01282020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Mai multe documente vor fi declasificate în dosarul Revoluţiei

Mai multe documente vor fi declasificate în dosarul RevoluţieiToate documentele care au o contribuţie pentru a clarifica situaţia de la Revoluţie trebuie declasificate, a declarat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr, la sediul CSM.

Întrebat dacă va cere declasificarea unor documente despre care s-a vorbit în ordonanţa de redeschidere a dosarului Revoluţiei, el a precizat: ''Evident, toate documentele care pot să aducă o contribuţie, toate documentele care au o contribuţie pentru a clarifica situaţia de fapt la Revoluţie trebuie declasificate''.

Săptămâna trecută, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus, în dosarul Revoluţiei, extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunii contra umanităţii, a anunţat PÎCCJ.

Potrivit procurorilor, incidentele armate produse într-un număr mare de localităţi indică faptul că s-a acţionat după un plan prestabilit, ce avea drept obiectiv preluarea puterii de către noi lideri şi legitimarea acestora.

Conform anchetatorilor, cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la cele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul ţării, potrivit dispoziţiilor reţinute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro