Vi09172021

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

De ce nu pot fi schimbați directorii abuzivi de la Protecția Copilului

De ce nu pot fi schimbați directorii abuzivi de la Protecția CopiluluiCopii cu dizabilități sau copii abandonați, perfect sănătoși, sunt victime ale unui sistem de așa-zisă protecție din partea statului, fără ca vreo autoritate să intervină. Și bătrânii care ajung în astfel de centre ale statului sunt victime ale aceluiași tratament. Din când în când se produc descinderi ale DIICOT, atunci când polițiștii de la Crimă Organizată strâng suficiente probe pentru a-i acuza de trafic de minori și proxenetism pe unii dintre directori și șefi de centre de plasament. Dar lucrurile revin imediat la starea inițială, după cel mult două săptămâni de scandal mediatic și audieri. Directorii mutați disciplinar pentru cel mult șase luni își reiau posturile și vechile activități, până la noi descinderi.

Șefii centrelor de plasament și directorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului (DGASPC) rămân în funcții, indiferent câte abuzuri sunt descoperite anual în fiecare județ și indiferent cât de mari sunt scandalurile în presă. Sistemul DGASPC a fost construit în așa fel încât să nu poată fi afectat prea mult de intervenția polițiștilor sau a Ministerului Muncii. Numirile în funcții de conducere sunt politice, făcute de conducerea Consiliilor Județene, iar sindicaliștii din sistem spun că și criteriile de eligibilitate pentru candidatura la examenele pentru ocuparea posturilor sunt făcute de comisii în așa fel încât să poată candida numai șefii aflați deja în funcții. Și angajații fără funcții de conducere, care sunt susținuți de șefi, se pot întoarce în funcții după ce sunt concediați, dacă au făcut abuzuri grave. Un exemplu este cel al unei asistente de la căminul de bătrâni „Sfânta Maria”, din Craiova, care a rupt mâna unei bătrâne, în ianuarie 2013. „Cea care a bătut-o a fost reangajată de domnul director (al DGASPC Dolj, Florin Stancu, n.r.) la opt luni de la desfacerea contractului de muncă, deși are dosar penal. I-a găsit un loc la un centru pentru copii cu autism. Dosarul e în continuare la Parchet și nu a început procesul în doi ani. Au spus despre bătrână că e nebună, dar nu e adevărat. Asta spun despre toți, atunci când sunt prinși că-i maltratează”, ne-a mărturisit unul dintre asistenţii sociali. Alt exemplu celebru este în județul Dâmbovița, unde, la centrul de plasament „Floare de Colț”, de la Târgoviște, au fost mai multe anchete și descinderi ale DIICOT. O adolescentă a fost găsită moartă, anul acesta, după ce a fugit din centrul de plasament, pentru că era obligată să se prostitueze. Nimeni din conducere nu a fost schimbat din funcție, iar o angajată acuzată de racolarea minorelor pentru rețelele de proxeneți a primit o minimă sancțiune și chiar i s-a inventat un post de „copiator xerox”, pe durata anchetei. Un alt caz care a provocat scandal mediatic anul trecut este în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil cu dizabilități a fost legat cu lanțul de ușa de la intrarea în centrul care ar fi trebuit să-i ofere protecția. Directoarea a fost mutată la alt centru, apoi s-a întors pe același post, după șase luni. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro