Articole
Și-a luat fițe de Dubai! Ramona Gabor nu recunoaște că e româncă decât atunci când îi iese ceva!
- Detalii
- Categorie: Monden
- Publicat: Marți, 12 Aprilie 2016 09:41
- Scris de Business Forum
- Accesări: 582
În 2012, Ramona Gabor părăsea România și spera să-și facă un viitor în Emiratele Arabe. Încet, încet, tânăra a reușit să-și găsească un apartament, job-uri și să își croiască o viață acolo, încât să nu mai fie nevoită să revină în țara natală. Cu toate că la început nu știa cu ce românce să se mai împrietenească, acum a ajuns să-și renege originile.
După ce o perioadă s-a ținut scai de româncele cu ștate vechi prin Dubai și s-a rugat de ele să o ia la petreceri private sau să o introducă în lumea bună a șeicilor din Emirate, acum, Ramona a ajuns să nu le mai considere de nasul ei. Cel puțin, asta le-a tot demonstrat în ultimele luni celor care o cunosc. Conform surselor noastre, Ramona a cam uitat de unde a plecat și, deși nu a realizat mare lucru de când s-a mutat în Dubai, se consideră mult peste compatrioatele ei. Martori spun că, atunci când ajunge într-un local, iar la masă se află românce, Gabor strâmbă din nas și, dacă nu are vreun interes să rămână, ocolește compania ”suratelor” și pornește în căutarea uneia mai exotice.
Spune că este vedetă în România
În schimb, atunci când simte că ar putea atrage atenția, și doar atunci, Ramona se prezintă ca fiind din România, din București, în niciun caz de la Bacău, și menționează invariabil că este vedetă în țara ei. Sora mai mică a Monicăi se laudă că, de câte ori vine acasă, paparazii sunt pe urmele ei și că nu poate face nicio mișcare fără să nu fie fotografiată. De cele mai multe ori, aceste povești vin într-un cadru restrâns, atunci când în preajmă sunt oameni de afaceri potenți pe care tânăra speră să-i impresioneze și să îi facă să o privească altfel, cu un anumit interes. vezi mai multe...
sursa:libertatea.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Bahmuțeanca a «înflorit» de când nu mai cu Prigoană! Uite ce zveltă e! - 13/04/2016 06:41
- Dan Bittman salvează Holograf de la destrămare - 13/04/2016 06:11
- Andreea Antonescu are o siluetă impecabilă, dar dacă auzi ce regim ține, te crucești! „Sunt exemplul negativ pentru mâncat sănătos” - 13/04/2016 05:58
- Iuliana Luciu e hotarata sa se marite! Vedeta are planul deja facut! "Milionarul Ioan Neculaie o adora si nu vrea sa ii lipseasca nimic brunetei" - Vezi cine spune asta - 12/04/2016 07:08
- Soțul Cristinei Spătar a ajuns în sapă de lemn taman când îl paște din nou pușcăria! Nu mai are bani nici de avocați! - 12/04/2016 06:51
Stiri mai vechi:
- «Balcoanele» i-au intrat la apă, unde-i «bomba» de-altădată? - 11/04/2016 08:40
- MĂDĂLINA GHENEA, fotografiată goală în baie de iubitul ei! - 11/04/2016 08:08
- CĂTĂLIN BOTEZATU vrea să îsi mai facă un tatuaj în zona intimă - 11/04/2016 08:03
- Orice, să îl facă pe Tuncay tătic! Andreea Marin este pregătită să recurgă la tratament - 11/04/2016 07:04
- Fotomodelul care a cucerit întreaga lume! E surd, dar a învățat să danseze! - 30/03/2016 11:39
- Bianca Drăgușanu nu-și mai poate ascunde sarcina! A aflat deja ce sex va avea bebelușul - 30/03/2016 09:51
- După ce s-au "tunat", au ieşit la agăţat! Mara Bănică, Adriana Bahmuţeanu şi Anamaria Prodan, aşa cum nu le-ai mai văzut: "Gaiţele. Cum ar veni!" - 30/03/2016 09:48
- Brigitte Sfăt: Mi-am făcut operații estetice din cauza lui Ilie Năstase. Niciodată nu este mulțumit - 29/03/2016 07:28
- Cât sport face Mihaela Rădulescu ca să fie fatală pentru Felix Baumgartner! A dezvăluit totul azi - 29/03/2016 07:03
- Ea este sora lui Ion Ion Țiriac. Trăiește în America alături de prima mare iubire a celui mai bogat român - 28/03/2016 07:47
- Andreea Marin și-a adus soțul turc în emisiunea ei - 28/03/2016 07:04
- Gabi Luncă nu o iartă pe Loredana! Războiul pe melodia furată continuă - 25/03/2016 08:33
- Vica s-a pozat în chiloţi! Ce pătrăţele sexy are - 25/03/2016 07:47
- S-a întors la iubitul milionar proaspăt eliberat! ”Visul american” al Iulianei Luciu s-a spulberat - 25/03/2016 07:00
- Aceasta este vila fabuloasa in care se va muta Madalina Ghenea, dupa casatoria cu Philipp Plein! Casa de lux din Beverly Hills a designerului german a costat 11 milioane de dolari si arata senzational! GALERIE FOTO. - 23/03/2016 09:02