Articole
Percheziţii acasă la rapper-ul Cheloo, într-un dosar de trafic de cannabis
- Detalii
- Categorie: Infractional
- Publicat: Miercuri, 30 Martie 2016 12:59
- Scris de Business Forum
- Accesări: 906
Procurorii DIICOT Ploieşti efectuează, miercuri dimineaţă, zece percheziţii într-un dosar de trafic de droguri de risc, una dintre acestea vizând domiciliul rapper-ului Cătălin Ştefan Ion, cunoscut sub numele de Cheloo, au declarat surse judiciare.
Potrivit acestora, percheziţiile au loc în Prahova şi în municipiul Bucureşti, iar 90 de persoane, între care traficanţi de droguri şi consumatori, vor fi aduse la audieri la sediul DIICOT Ploieşti.
Una dintre percheziţii vizează locuinţa rapperului Cheloo, acesta urmând a fi adus, de asemenea, la audieri.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că rapperul este suspect de consum de droguri, la percheziţii fiind găsită o cantitate mică de cannabis pentru consum.
Zece dintre cele 90 de persoane care vor fi aduse la audieri au calitatea de suspect în dosar, celelalte fiind consumatori, au mai spus sursele citate.
Potrivit acestora, în dosar se fac cercetări pentru trafic de droguri de risc, respectiv cannabis, pe raza judeţului Prahova, dar şi în Bucureşti, activitatea infracţională desfăşurându-se începând cu anul 2015. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- DNA, Parchetul și DIICOT l-au avut în mână pe patronul Hexi Pharma, în 2012, dar au închis urmărirea penală - 04/05/2016 13:08
- Noii regi ai asfaltului se ridică din dosarele DNA - 04/05/2016 06:17
- Boc, Videanu, Ilie Sârbu, Pogea şi Vasile Puşcaş, vizaţi într-un dosar disjuns din Interagro (rechizitoriu) - 29/04/2016 05:43
- Cum te face cazierul fiscal infractor - 15/04/2016 05:50
- Reţeaua care o spiona pe şefa DNA e mult mai amplă. Fratele unuia dintre ”pionii” arestaţi a acţionat şi el la BUCUREŞTI, iar acum e dat dispărut! - 11/04/2016 08:18
Stiri mai vechi:
- INFOGRAFIC. Cum funcţiona Republica Penală Ploieşti. Reţeaua de procurori şi poliţişti care „lucrau” cu Ghiţă la dosare - 30/03/2016 06:26
- Şase întrebări-cheie în dosarul de la Sectorul 2. Pe cine ascund procurorii în cazul primarului Onțanu - 29/03/2016 14:01
- Onţanu a violat sediul Arestului - 29/03/2016 13:56
- Kovesi: Gabriel Oprea nu are, în acest moment, nicio calitate în dosarul lui Onţanu - 28/03/2016 13:39
- DNA cere arestarea fiului lui Dan Adamescu | Acuzat că a mituit judecători ca să-și ajute tatăl - 25/03/2016 09:10
- Omar Hayssam, audiat la DNA în dosarul IPRS Băneasa - 25/03/2016 08:48
- Banda șefilor ANAF putea fi săltată din 2011 - 25/03/2016 06:55
- Primele sentințe în Dosarul Microsoft: Dorin Cocoș, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, iar Gheorghe Ștefan la trei ani cu executare. Confiscările sunt de milioane de euro - 24/03/2016 12:50
- Cristian Borcea, DENUNŢĂTOR în dosarul primarului Neculai Onţanu - 24/03/2016 12:03
- Florian Walter, denunţuri-bombă la DNA: Le-am dat şpagă lui Sorin Oprescu şi Marian Vanghelie - 11/03/2016 08:53
- Zegrean: Nimeni din cei care au făcut fapte penale nu va scăpa de pedeapsă datorită deciziei CCR privind interceptările - 11/03/2016 07:05
- Gigi Becali a fost citat la DNA pentru a da explicații în legătură cu declarațiile pe care le-a dat în dosarul omului de afaceri Puiu Popoviciu - 09/03/2016 08:43
- PORTRET | Florian Walter, fratele de butelii al lui Borcea, fugarul care a scumpit gunoiul și transportul pentru populație - 07/03/2016 07:17
- Imperiul unui corupt. A primit 25 milioane euro de la stat - 02/03/2016 07:43
- Radu Banciu: Toți cei care au ieșit din închisoare pe baza operelor alese și științifice au fraudat legea. Doar cei care n-au scris niciun rând în pușcărie pot fi considerați inocenți - 29/02/2016 08:38