Ma01192021

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Îndrăgostirea, un mister pentru ştiinţă, explicată psihologic paradoxal: „Oamenii care nu se iubesc pe ei înşişi nu pot fi fericiţi“

indragostireaPentru un îndrăgostit, lumea toată se învârte în jurul unei singure persoane. Îndrăgostiţii sunt capabili să depăşească pentru persoana iubită orice fel de obstacol, fie că este vorba de părinţi, prejudecăţi, distanţe temporale sau spaţiale.

De mii de ani, fenomenul îndrăgostirii rămâne o enigmă. S-au străduit să îi desluşească misterul întâi poeţii, apoi filosofii şi ceva mai târziu psihologii. Unii numesc această stare extaz (chiar la limitele stării patologice). Alţii vorbesc doar de o enormă sporire a afectivităţii.

Un lucru este clar: îndrăgostitul supraestimează obiectul iubirii sale şi nu este neobişnuit să rămână orb în faţa greşelilor acestuia şi surd în faţa vocilor străine care vor să-i “deschisă ochii”, să-l atenţioneze în legătură cu ceea ce se petrece.

„Sursă de fericire tulburătoare, starea de îndrăgostire este asociată însă şi cu una din marile slăbiciuni ale firii omeneşti. Vulnerabilităţi insesizabile până la acel moment se întâmplă să iasă la iveală cu o forţă şi cu o intensitate greu de imaginat. Îndrăgostite fiind, persoanele implicate pot să adopte comportamente pe care, mai târziu, cu greu le pot explica. Sunt aruncate în aer relaţii interpersonale şi uneori ruinate chiar cariere profesionale datorită indiferenţei, neimplicării sau ignorării unor persoane sau probleme, care erau tratate cu totul diferit până în acel moment. Îndrăgostiţi fiind, riscăm uneori să pierdem totul, pentru a câştiga, deseori, doar o dezamăgire. Şi totuşi, se întâmplă ca şi «dragostea la prima vedere» să dureze foarte mult! Deci... nu sunt reguli!”, ne spune lector univ dr. Onelia Pescaru, din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov.

Totuşi, de ce ne îndrăgostim?

 Ceea ce se admite însă, aproape unanim, ar fi faptul că toţi oamenii se găsesc într-o anumită aşteptare, o stare de „pregătire pentru iubire”, o anume aşteptare tandră. Evident, unii mai mult decât ceilalţi. Această aşteptare încetează în momentul în care apare dragostea. Iar sentimentul de fericire al stării de îndrăgostire anulează starea de neplăcere dată de „aşteptarea nostalgică”.

„Încercând să explice starea de a fi îndrăgostit, psiho-sociologii au schiţat câteva ipoteze: Singurătatea ne face vulnerabili şi favorizează dorinţa de a intra în contact cu persoanele care se apropie de imaginea pe care o avem despre o posibilă iubire. Dacă intervine reciprocitatea, brusc ne îndrăgostim! Avem nevoie să găsim explicaţii pentru schimbările fiziologice pe care le trăim. Îndrăgostirea este doar eticheta ataşată sentimentelor asociate acestor schimbări. O a treia ipoteză este aceea că, cu cât ne gândim mai mult la dragoste, cu atât este mai posibil să ne îndrăgostim!”, precizează Onelia Pescaru.

Dragostea chiar ne face mai buni!

Iubirea înseamnă, potrivit lui Wilhem Stekel, a-ţi găsi propriul Dumnezeu. Dar, pentru că întotdeauna omul se iubeşte pe sine în celălalt, iubirea înseamnă a te înălţa la divinitate prin intermediul celuilalt. De aici am putea ajunge la ideea că toţi oamenii, în căutarea lor perpetuă, se regăsesc, uneori, temporar, în obiectul iubit. Toţi căutătorii veşnici, Olandezul zburător, Don Juan ori Faust au căutat o viaţă întreagă numai idealul de neatins pe care l-au format din ei înşişi. Fiecare sentiment de fericire în viaţă depinde de iubire.

„În consecinţă, oamenii care nu se iubesc pe ei înşişi nu pot fi fericiţi. Toate stările depresive sunt însoţite de sentimente de ură, chiar ură împotriva propriului eu. Sinuciderile sunt generate de ura îndreptată împotriva propriei persoane, în timp ce beţia fericită a îndrăgostitului vine din extazul amoros. Oameni care multă vreme s-au îndoit de capacitatea lor de a iubi s-au transformat în sclavi supuşi şi recunoscători ai partenerului care i-a făcut să iubească”, precizează profesorul de la Universitatea Transilvania din Braşov.

Duşmanii iubirii

Totuşi, puţini realizează faptul că îndrăgostirea implică o atenţie anormal fixată asupra persoanei iubite, celelalte fiinţe şi lucruri fiind aproape dizlocate din conştiinţă. Mai mult decât atât, prin îndrăgostire înzestrăm uneori persoana dragă şi cu multe alte calităţi, unele absolut inexistente, altele supradimensionate. Aceată stare de lucruri poate avea evidente consecinţe negative mai târziu.

De aceea, se consideră că îndrăgostirea induce, la finalul ei, mult mai multă nefericire decât s-ar putea anticipa iniţial în cele mai negre coşmaruri. Specialiştii susţin că explicaţia acestui fapt constă în incapacitatea individului de a rămâne cu picioarele pe pământ.

De ce? Pentru că dorinţa de a fi fericit este atât de mare şi asocierea fericirii cu senzaţia de a fi îndrăgostit atât de profundă! În plus, în acest context, persoanele îndrăgostite îşi deschid prea uşor sufletul în faţa persoanei iubite, fapt care duce la pierderea acelei “aure de mister” atât de speciale în starea de îndrăgostire şi la creşterea gradului de siguranţă asupra relaţiei şi asupra celuilalt. Pe masură ce devenim însă mai siguri de partener, intensitatea îndrăgostirii scade, iar luciditatea ia încet, dar sigur, locul pasiunii romantice.

Starea de îndrăgostire mai are şi un alt duşman care stă la pândă: tentaţia cuantificării sentimentelor. Ea apare în momentul în care unul dintre îndrăgostiţi începe să considere că dă mai mult decât primeşte şi că, în consecinţă, partenerul, pe care până atunci l-a idealizat, are şi defecte.

 Nu în ultimul rând, posesivitatea şi gelozia sapă la temelia iluziei de veşnic îndrăgostit.

Când vraja se risipeşte...

Pentru cel puţin unul dintre cei doi îndrăgostiţi, ieşirea din această stare “ magică “ nu se produce simultan. Unul dintre parteneri începe să se detaşeze, să nu se mai implice emoţional la fel ca până atunci, să adopte atitudini care duc la primele semne de întrebare şi, implicit, la primele semne de maturizare relaţională. O face cu un pas înaintea celuilalt. Când partenerul conştientizează ce se întâmplă se intră în etapa tensiunii psihologice a cuplului iesit din vrajă. În acest moment la orizont apare răspântia celor două căi între care cei doi îndrăgostiţi pot alege: despărţirea.

Ea se produce uneori mai mult sub impactul şocului produs de constatarea că fericirea nu este veşnică, aşa cum au crezut iniţial. Partenerii, sau cel puţin unul dintre ei, refuză să admită că pot trăi in continuare în rutină, lipsiţi de pasiune şi că speranţele mari ale începutului se pot transforma în deziluzii şi reproşuri sau trecerea la următoarea etapă – dragostea maturizată, bazată pe înţelegere, echilibru şi comunicare. Acestea înlocuiesc “ingredientele “care la început se numeau pasiune, ardere ori visare. Partenerii depăşesc acest impas, rămân împreună şi pun alte valori la baza relaţiei lor.

Se pare însă că în societatea în care trăim şansele unui cuplu de a alege prima variantă sunt mai mari, indivizii preferând, cel puţin până la o anumită vârstă, fărâmiţe de fericire în locul unei existenţe liniştite şi echilibrate dar mai puţin nepasionale.

 Nu încetăm să căutăm şi să sperăm...

Omul mileniului trei a devenit conştient că îndrăgostirea nu poate dura veşnic, dar nu a încetat să o caute, neobosit şi cu înverşunare. Ea este asociată cu starea de fericire şi de beatitudine, cu “drogul“ care a generat dependenţa absolută a omului modern.

Puţini sunt însă cei care au luciditatea să admită că, de multe ori le place “starea de îndrăgostit“, şi nu neapărat persoana care a generat-o, persoană la care pot renunţa extrem de uşor atunci când vraja care a întunecat raţiunea se diminuează sau dispare. De aici poate, şi tendinţa de a căuta iluzia în altă parte, fără a încerca macar o revitalizare a relaţiei în derivă.

De altfel, există specialişti care susţin că starea de îndrăgostit nu are cum să dureze din cel puţin trei motive:

  • îndrăgostirea nu reprezintă o alegere conştientă, ori un act de voinţă. Oamenii se îndrăgostesc în momente considerate absolut nepotrivite şi uneori chiar de persoane de asemenea nepotrivite.
  •  îndrăgostirea nu implică absolut nici un efort.
  •  cei îndrăgostiţi nu sunt interesaţi de dezvoltarea personală a celuilalt, dimpotrivă doresc ca lucrurile să rămâna exact aşa cum sunt, ceea ce este, evident, imposibil.

În ciuda acestor stări de lucruri aproape unanim recunoscute, îndrăgostirea rămâne însă o experienţă indispensabilă împlinirii ca individ uman într-o existenţă limitată şi nesigură.

sursa:adevarul.ro

Stiri mai vechi: