Articole
Scurtmetrajul „Ramona” câştigă „Premiul Canal+” la Cannes
- Detalii
- Categorie: Cinema
- Publicat: Vineri, 22 Mai 2015 12:27
- Scris de Business Forum
- Accesări: 616
Scurtmetrajul „Ramona”, în regia lui Andrei Creţulescu, selectat în competiţia oficială a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2015, a primit, joi seară, premiul Canal+, anunţă Mediafax. Ca parte a acestei distincţii, „Ramona” urmează să fie difuzat de postul de televiziune francez.
Premiul Canal+ este oferit unui singur scurtmetraj sau mediumetraj din secţiunea Semaine de la Critique, de echipa celebrului canal de televiziune. Astfel, scurtmetrajul românesc "Ramona" urmează să fie difuzat de postul de televiziune Canal+.
Premiul, care este decernat unui singur scurtmetraj sau mediumetraj din secţiunea Semaine de la Critique, a fost acordat pentru prima dată în 1992, iar, de-a lungul timpului, printre regizorii onoraţi cu această distincţie s-au numărat Chris Landreth, Bill Plympton, Denis Villeneuve, Daniel Joseph Borgman şi Gaëlle Denis.
Violent, stilizat şi fără dialoguri, "Ramona" încheie trilogia "impromptu" realizată de Andrei Creţulescu, care mai cuprinde scurtmetrajele "Bad Penny" (2013) şi "Kowalski" (2014), potrivit unui comunicat remis Mediafax. Din distribuţie fac parte aceiaşi actori Rodica Lazăr, Dorian Boguţă, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu, cărora li se adaugă Ana Ularu. Scenariul a fost scris de Andrei Creţulescu, imaginea poartă semnătura lui Andrei Butică, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, scenografia, de Mălina Ionescu, iar de sound design sunt responsabili Alex Dumitru şi Marius Leftărache.
Fost critic de film, Andrei Creţulescu a produs pentru HBO România primul sezon din serialul „În Derivă” şi nouă documentare originale. În 2011 a înfiinţat compania de producţie Kinosseur. După ce a produs lungmetrajul „Killing Time” (regia Florin Piersic Jr.), Andrei Creţulescu a scris şi regizat „Bad Penny” şi „Kowalski”, cel din urmă fiind desemnat cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Zagreb, în 2014, şi recompensat cu premiul pentru regie şi cel pentru interpretare (Andi Vasluianu) la Festivalul de Film European de la Lille, în 2015.
„Ramona” este cel de-al treilea scurtmetraj al său, realizat în aceeaşi formulă ca primele două. În prezent, Andrei Creţulescu este în postproducţie cu „Şapte luni mai târziu”, primul său scurtmetraj finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, şi în preproducţie cu primul lui lungmetraj, „Charlton Heston”, pe care îl va filma în toamnă. „Ramona” este un scurtmetraj independent, produs de Andrei Creţulescu (Kinosseur), Radu Stancu (deFilm) şi Claudiu Mitcu (We Are Basca). Coproducători sunt Dan Chişu (DaKino) şi Eugen Kelemen (Digital Cube).
Semaine de la Critique este o secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, înfiinţată în 1962 şi concentrată pe regizori aflaţi la început de carieră. Cea de-a 54-a ediţie a prestigioasei secţiuni are loc în perioada 14 - 22 mai. Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes are loc în perioada 13 - 24 mai.
sursa:adevarul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- O listă controversată: Top 100 cele mai bune filme americane din toate timpurile - 28/07/2015 08:12
- Cele mai bune filme horror în 2015 - 26/06/2015 08:32
- Scenariul sezonului şase din „Urzeala tronurilor“ a apărut pe internet: prezintă o nouă „preoteasă roşie“ şi sugerează ce se întâmplă cu Daenerys Targaryen - 25/06/2015 07:07
- Cele mai mari greşeli din cele mai mari filme hollywoodiene: erori care au rămas în istoria cinematografiei - 19/06/2015 09:05
- 8 filme pe care NU trebuie sa le ratezi in luna iunie - 02/06/2015 13:02
Stiri mai vechi:
- 10 filme cu zombie mai neobisnuite - 18/05/2015 10:55
- Juriul Cannes 2015 - iata de cine depinde marele castigator - 14/05/2015 08:06
- Premierele cinematografice ale saptamanii 1- 7 mai - 04/05/2015 09:35
- 5 filme noi in saptamana 24-30 aprilie - 24/04/2015 09:48
- 5 filme de Cannes 2015 care vor avea premiera si-n Romania - 23/04/2015 09:00
- Cele mai tari trailere ale saptamanii. - 20/04/2015 08:49
- Golden Trailer Awards 2015- nominalizari - 17/04/2015 10:14
- EXCLUSIV Filmul unui licean român a fost acceptat la Cannes. Povestea din spatele unei premiere pentru cinematografia românească - 17/04/2015 08:00
- 3 thrillere noi & promitatoare - 08/04/2015 08:05
- Phoenix, o poveste de iubire din cel de-al doilea razboi mondial - 07/04/2015 08:33
- Primele filme confirmate la TIFF 2015 - 06/04/2015 09:29
- Cele mai tari filme cu roboti ale anului - 03/04/2015 07:56
- CEL ALES, la Hollywood - 02/04/2015 08:32
- Noul trailer MAD MAX: FURY ROAD e WOW! - 02/04/2015 08:30
- GOPO 2015- Lista castigatorilor - 31/03/2015 07:56