Articole
Sarea, substanţa-minune care ne ţine departe de doctor. Cum funcţionează terapia pentru plămâni puternici şi articulaţii sănătoase
- Detalii
- Categorie: Sanatate
- Publicat: Marți, 19 Mai 2015 09:43
- Scris de Business Forum
- Accesări: 927
Boli grave ale aparatului respirator sau boli digestive, care nu de puţine ori îi pun pe cei în cauză în situaţii dificile, pot fi vindecate prin salinoterapie. Este vorba despre un procedeu terapeutic la îndemâna oamenilor obişnuiţi.
Dincolo de tratamentul medicamentos specific, salinoterapia este o metodă tot mai întâlnită şi un remediu aflat la îndemâna oricui. O oră petrecută în salină ţine de-o parte medicul pneumolog, spune o recomandare cu rol de marketing. Salinoterapia presupune inhalarea de aerosoli salini, care, absorbiţi şi prin piele, ajută şi la tratarea unor afecţiuni ale epidermei.
Folosirea tratamentelor în salină a devenit cu adevărat populară, spun specialiştii, în secolul XIX, când s-a observat că minerii care munceau în minele de sare aveau foarte puţine probleme pulmonare, faţă nu doar de restul colegilor ce munceau în alte tipuri de mine, dar chiar şi faţă de semenii lor de la suprafaţă.
Cercetătorii s-au aplecat atunci cu mai multe seriozitate asupra situaţiei şi au stabilit beneficiile certe ale salinoterapiei. Pentru a aduce acest procedeu terapeutic la îndemâna tuturor s-a venit cu ideea amenajării unor saline la suprafaţă şi s-a constatat că soluţia a avut succes.
”Prin inhalarea aerosolilor salini, sarea se depune pe tractul respirator şi curăţă focarele de infecţie. Aerosolii sunt micro-particule aflate în suspensie într-un mediu gazos. Pentru a avea cu adevărat efect este recomandabil să se urmeze o asemenea terapie timp de minimum 15 şedinţe – câte o şedinţă pe zi, timp de o oră. În cazul astmaticilor ar fi bine chiar să vină măcar de patru ori pe an – este cel mai sănătos aer şi cel mai curat datorită proprietăţilor aseptice şi bactericide”, afirmă dr. Felicia Rusu, medic de familie din Slatina.
Sfaturi în folosirea salinoterapiei
Medicina modernă a inclus oficial salinoterapia în rândul terapiilor auxiliare şi profilactice menite să contracareze boli precum: astmul bronşic, bronşitele de aproape orice fel, răcelile sezoniere, pneumoniile, traheobronşitele cronice, emfizemul pulmonar, bronhopneumopatiile cronice obstructive, insuficienţa respiratorie restrictivă, sinuzitele, polipii, sforăitul, dar şi ulcerul gastric, tulburările glandei tiroide, afecţiunile dermatologice, oboseala cronică, depresia, rezistenţa scăzută la stres. Tot în rândul bolilor ce pot fi contracarate prin apelarea la salinoterapie se află rinita cronică, sinuzita, bisinoza, silicoza, polipoza faringiană, amigdalita cronică ş.a. Aceste boli se tratează şi se vindecă în mediul salin, prin expunere repetată.
Salinoterapia nu ar fi ajuns să aibă succesul din ziua de azi dacă specialiştii nu ar fi descoperit efectele benefice ale sării, o substanţă bactericidă ce nu permite dezvoltarea culturilor microbiene şi acţionează ca un dezinfectant.
În acelaşi timp, sarea are rolul ca, în anumite condiţii de temperatură şi umiditate, să emane aerosoli salini care, odată inhalaţi în mod natural de către pacient, se depun parţial pe căile respiratorii superioare şi parţial în organele inferioare ale aparatului respirator (laringe, bronhii, alveole pulmonare), realizând astfel o acţiune de fluidizare a mucusului care, automat, se va elimina mai uşor.
Totodată, salinoterapia ajută la eliminarea toxinelor, a impurităţilor şi majorităţii microorganismelor care, prin depunere, provoacă boli ale aparatului respirator. Aceeaşi terapie ajută la refacerea elasticităţii membranelor celulelor, fapt ce duce la curăţarea căilor respiratorii de focarele de infecţie existente atât la adulţi, dar, mai ales, la copii. Cu alte cuvinte, expunerea la aerosoli salini duce la purificarea căilor respiratorii, la stimularea eliminării secreţiilor de la nivelul bronhiilor, reducerea iritaţiilor şi a inflamaţiilor. Nu în ultimul rând, calmează tusea pentru cei cu astfel de probleme.
”Este important de ştiut faptul că salinoterapia nu este totuşi benefică pentru toată lumea. Astfel, copiii la vârste fragede de până în 1-2 ani, bolnavii de rinichii sau cei care prezintă astm sever, nu trebuie să intre într-un asemenea mediu. În plus, nu orice salină deschisă turiştilor poate fi şi recomandată într-o terapie de acest gen. Cei care deţin asemenea saline recomandate pentru terapii, indiferent că vorbim despre saline naturale sau artificiale, trebuie să le igienizeze periodic deoarece în aer nu trebuie să existe defel germeni patogeni, radiaţii sau noxe, altfel urmările pot fi grave pentru cei care le folosesc”, mai afirmă dr. Felicia Rusu.
Studiile referitoare la beneficiile salinoterapiei relevă că aceasta înregistreză cel mai mare succes în rândul copiilor şcolari şi preşcolari, mult mai predispuşi la afecţiuni ale aparatului respirator din cauza imunităţii reduse a organismului. Astfel, prin această metodă terapeutică, micuţii pacienţi devin mai puternici nu doar faţă de afecţiunile respiratorii, ci şi faţă de oricare alţi agenţi patogeni ce apar la asemenea vârste fragede. În plus, pe termen lung, salinoterapia tonifică organismul uman şi îl protejează pe viitor de infecţii.
sursa:adevarul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Atentie, romani! Tigarile de contrabanda nu contin tutun! Pericolul la care te expui daca fumezi asa ceva! - 21/05/2015 07:47
- Semne care arată că ai făcut atac vascular cerebral. Medic: „Avem şi pacienţi de 30 de ani. AVC-ul cauzează leziuni grave ale creierului sau chiar moartea“ - 21/05/2015 06:44
- Cum a fost creat SuperBebe. Metodele şi motivele intervenţiei geneticienilor britanici asupra micuţului Lucas Neagu - 21/05/2015 06:37
- Ochelarii de soare ne pot afecta vederea. De ce trebuie să ţinem cont - 20/05/2015 08:08
- 5 vitamine esenţiale în lupta contra îmbătrânirii şi alimentele în care le găseşti - 19/05/2015 09:15
Stiri mai vechi:
- Ceaiul de tei, un excelent medicament, poate deveni toxic. De ce este interzis bebeluşilor, gravidelor şi şoferilor şi cum se prepară corect - explicaţiile medicilor - 18/05/2015 06:31
- Alimente pe care un nutriționist nu le-ar mânca niciodată - 15/05/2015 09:26
- Cum să îți detoxifici organismul de cafea - 15/05/2015 09:25
- Cum arată cina perfectă? Sfaturile nutriţioniştilor - 15/05/2015 06:53
- Elixirul tibetan al longevității din 3 ingrediente - 13/05/2015 08:57
- Pomelo, uriaşul citricelor, mină de aur pentru organism. Este cel mai puternic aliat al siluetei, previne cancerul şi întăreşte imunitatea - 13/05/2015 08:45
- Vitamine esenţiale pentru o minte ageră - 08/05/2015 10:22
- Cinci alimente de primăvară cu un conţinut bogat de magneziu - 04/05/2015 08:55
- 10 reguli esenţiale ca să trăim mai mult. Lista alimentelor obligatorii şi a celor care ne otrăvesc, întocmită de medici - 29/04/2015 07:22
- Cele mai ciudate alergii la copii şi cum se tratează. Alimentele care provoacă cele mai multe reacţii alergice - 29/04/2015 06:39
- Dr. Oz: 5 obiceiuri proaste, dar cu efect benefic pentru sănătate - 27/04/2015 09:10
- 6 locuri de munca periculoase pentru fertilitate - 24/04/2015 09:50
- O tulpină inactivă a virusului HIV a reuşit să trateze o maladie genetică mortală - 24/04/2015 06:13
- Suplimentele alimentare cu multivitamine cresc riscul de cancer - 23/04/2015 12:50
- Trei obiceiuri de seară care te lasă fără energie dimineaţa - 21/04/2015 08:33