Ma09292020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

10 documentare de vazut la ONE WORLD ROMANIA

one world 73435300Azi incepe ONE WORLD ROMANIA, festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului, care a ajuns la cea de-a 8 editie! Anul acesta, documentaristii si camerele lor sunt prezenti pe toate maidanele lumii, fie ca sunt asfaltate, pline de sange si praf, sau virtuale.

Kino-maidanul, caci acesta este titlul acestei editii, este impartit in 10 sectiuni tematice, care reflecta ce se intampla azi prin lume. Proiectiile au loc intre 16-22 martie, in cinematografele Studio, Elvira Popescu si Muzeul Taranului Roman.

Din cele 35 de filme documentare care vor rula anul acesta, am ales si noi 10 titluri care ne-au atras atentia in mod deosebit:

THE MISSING PICTURE/Imaginea absenta

In aceast film liric si sfasietor, Rithy Panh recreeaza, cu ajutorul unor figurine din lut, imaginile nevazute ale atrocitatilor comise de Khmerii Rosii intre 1975 si 1979. Pornind de la povestea propriei lui familii, Rithy Panh reconstruieste Cambodgia copilariei lui si transformarea ei intr-un cosmar concentrationar in care i-au pierit toti membrii familiei, alaturi de un sfert din populatia tarii. Povestea apartine victimelor, nu calailor. Mai mult decat un documentar istoric, acest film hibrid si personal este un act de restitutie istorica: imaginile impuse oficial sunt subminate de memoria victimelor, de imagini care desi nu exista in realitate, au pastrat ceea ce regimul condus de Pol Pot a vrut sa stearga.

A FI IRANIAN

Vreme de doi ani, regizorul iranian stabilit la Paris Mehran Tamadon se straduieste sa convinga patru suporteri ai regimului iranian sa ia parte la un experiment pus la cale de el: ii invita sa vina la casa familiei lui, langa Teheran, pentru a experimenta, vreme de doua zile, ceva inexistent in societatea iraniana – pluritalismul. Intr-o lume marcata deopotriva de extremism religios si de radicalizarea secularismului, Tamadon spera sincer ca ar putea gasi o solutie astfel incat oameni cu convingeri diferite sa poata trai impreuna in pace. Pentru asta, el si cei patru invitati vor incerca sa convietuiasca doua zile intr-un regim de „toleranta impusa”, vreme in care vor gati, vor rade si chiar se vor ruga impreuna. Singura problema e aceea ca Tamadon e singur in tabara seculara: cei patru credinciosi barbosi il depasesc nu numai numeric, dar in ceea ce privesc abilitatile retorice. Rezultatul e o intalnire deopotriva hilara si revoltatoare, cu episoade de pseudo-dialog de-a dreptul suprarealiste, care ii vor determina pe unii sareflecteze asupra sanselor minimale ale democratiei in tarile unde biserica face regula.

TOTO SI SURORILE LUI

Totonel e un pusti de 10 ani din Ferentari. Cata vreme mama lui se afla in puscarie pentru trafic de droguri, Toto locuieste cu surorile lui mai mari, Andreea si Ana, si cu un sir lung de unchi, vecini si con­sumatori de droguri din cartier. Singura lui supapa este un centru de sprijin unde face scoala si descopera dansul hip-hop. La randul lor, surorile lui adolescente isi cauta si ele locul in lume si se maturizeaza, fiecare in felul ei, inainte de vreme. Filmat intr-un vérité necrutator, cu interventii minime, si montat cu rabdare intr-o structura pe cat de onesta pe atat de emotionanta, filmul acorda un acces fara precedent in ghetoul din Ferentari, in peniten­ciare si in tribunale. Regizorul Alexander Nanau (Lumea vazuta de Ion B., 2009 – documentarul castigator al unui Emmy international) are o relatie de colaborare privilegiata cu Andreea, sora mijlocie a lui Totonel, care a filmat o parte din scenele pe care se bazeaza acest film emotionant despre ce inseamna sa iti croiesti propriul drum in viata, afara din ghetou, si despre ce inseamna familia pentru fiecare dintre noi.

BAIAT DE PLAJA

Juma este un „baiat de plaja”: un tanar kenian care ofera servicii sexuale si de companie femeilor euro­pene venite in vacanta. Ca multi altii, Juma viseaza la o viata mai buna pentru el si pentru prietena lui, plecata si ea sa faca bani in alte tari – iar relatia cu Lynn, o femeie de varsta mijlocie din Marea Britanie, promite sa il ajute sa ajunga unde doreste. Turismul sexual, adeseori asociat cu barbatii albi, isi gaseste in Kenya o ipostaza in care rolurile de gen si rasa sunt inversate. Tranzactiile facute pe plajele din Kenya sunt nebuloase: partial materiale, partial romantice, ele sunt in mod fundamental relatii bazate pe putere – economica si politic-istorica. Aceasta mica romanta post-coloniala este tratata insa cu multa delicatete si emotie, astfel incat loialitatile privitorului nu sunt niciodata simple, iar efectul final este mai uman si mai politic decat in filmul de fictiune pe aceeasi tema a lui Ulrich Seidl, Paradise: Love.

 NU VOI TACEA

Povestea lui Charlotte Campbell-Stephen, o australianca rezidenta in Kenya, incepe cu un brutal viol in grup. Crima este relatata clinic, in detalii cutremuratoare si pe larg, in fata unei camere impasive, chiar de victima ei: Charlotte, un personaj care depaseste inca de la prima scena contururile clasice ale unei simple victime. Acesta este insa doar primul act dintr-o odisee de sapte ani prin sistemul de justitie din Kenya. Inca de la denuntul initial, un politist ii spune lui Charlotte ca in Kenya victimele nu castiga niciodata in cazuri de viol si ii sugereaza sa plece – ceea ce o motiveaza pe Charlotte nu doar sa perse­vereze in cautarea justitiei pentru cazul ei, dar si sa inceapa sa educe alte femei sa rupa tacerea si stigma care inconjoara violul si violenta sexuala in cultura locala.

VENIM CA PRIETENI

Documentarul incepe cu aterizarea, undeva in Sudanul de Sud, a unui avion minuscul pilotat de Sauper. In vreme ce presedintele Omar al-Bashir e acuzat de genocid, Sauper cutreiera tara adoptand pozitia bufonului care isi permite sa abordeze subi­ectele despre care toata lumea tace – in cazul de fata, exploatarea neocolonialista a unei tari devas­tate de razboi si populate de evanghelisti americani, muncitori chinezi si birocrati internationali, toti declarandu-si disponibilitatea de a ajuta Sudanul – si de a-si imparti resursele. Pentru a intelege noua barbarie contemporana, Sauper priveste inapoi catre istoria de secole a expansiunii coloniale europene pe care o expune succinct, in vreme ce monteaza viniete contemporane filmate in varii regiuni ale Sun­danului.

EUROMAIDAN - MONTAJ BRUT

In toamna lui 2013, cand guvernul Ucrainei a suspendat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana iar protestul istoric din Piata Independentei din Kiev care a dus la demisia presedintelui Ianukovici a inceput, un numar de regizori din tanara generatie a inceput sa inregistreze evenimentele. Materialul rezultat, filmat in lunile in care Ucraina a fost constant in atentia mediilor internationale, contine momente ce tin de ritualul oricarei revolte populare — de exemplu, daramarea statuilor, in cazul de fata a lui Lenin — dar si fragmente de actiune si dialog care confera identitatea particulara a revoltei din maidanul ucrainean. Euromaidan. Montaj brut devine astfel un mozaic de povesti personale si imagini sugestive structurate dupa tema si autor si organizate in capitole cronologice care prezinta un oras transformat in transee in care oamenii lupta pentru o tara mai buna. In perioada protestelor, termenul „Maidan” a devenit simbolul exprimarii libere, in spatiul public, a optiunilor politice ale cetatenilor: dreptul fundamental al acestora de a gandi, a se exprima si a protesta liber impotriva deciziilor politice pe care doresc sa le sanctioneze.

CUMPLITA NOASTRA TARA

Candva aveam doar regimul politic drept inamic unic; acum avem mii de dusmani, constata tanarul fotograf Ziad Homsi, unul dintre cei doi calatori porniti pe drumul dintre Douma si Raqqa, in nordul Siriei. Celalalt calator este Yassin Haj Saleh, un cunoscut scriitor dizident cu 16 ani de inchisoare in anii ‘80 la activ si totodata unul dintre intelectualii publici cei mai vizibili ca participanti la primavara siriana inca din 2011. In centrul filmului se afla relatia fluctuanta dintre cei doi calatori, vazuta din perspectiva unei camere simultan afectuoase si intransigente, care inregistreaza sperantele si deceptiile celor doi in peisajul mai larg al unei tari devastate de razboi. Legatura emotionala dintre intelectualul de varsta mijlocie si tanarul fotograf cu vulnerabilitati si aspiratii similare, dar cu experiente istorice dramatic diferite permite o perspectiva mai larga asupra iluziilor specifice generatiilor carora cei doi le apartin si asupra esecului ambilor de a-si fi transformat idealurile in rezultate concrete. Cronica emotionanta a traseului a doua constiinte sfasiate intre grija pentru cei lasati in urma si propriile sanse altundeva, in afara granitelor Siriei, Cumplita noastra tara este totodata unul dintre primele documentare de lung metraj care prezinta efectele catastrofale ale ISIS asupra Siriei.

WAITING FOR AUGUST

Desi n-a implinit inca cincisprezece ani, Georgiana si-a asumat deja rolul de mama, ingrijitoare si tutore pentru cei sase frati si surori ai sai, impreuna cu care locuieste intr-un apartament din Bacau. Pentru a plati cheltuielile familiei, mama copiilor lucreaza in Italia si revine in Romania numai in luna august. Pana atunci, vorbeste pe Skype cu copiii, ofera sfaturi in caz de criza, trimite cadouri de Paste, in vreme ce Georgiana indeplineste rolul de mama pentru fratii ei, incercand sa nu uite ca trebuie sa se pregateasca si pentru admiterea la liceu. Premisa de la care porneste filmul Teodorei Mihai nu e tocmai optimista, dar perspectiva regizoarei transforma povestea comuna a copiilor lasati sa se descurce singuri, intr-un debut remarcabil in filmul documentar.

PIXADORES

Pixadores sunt tineri care vin din zone marginale ale orasului São Paulo. Arta lor e alimentata de furie, lipsuri si disperare. Interventiile lor in spatiul urban sunt independente de constrangerile derivate din apartenenta institutionala. Cand se intersecteaza punctual cu lumea artistica, cu prilejul unei invitatii la Bienala de Arta Contemporana de la Berlin, reusesc sa-l scandalizeze pe curatorul german care i-a invitat, punandu-si tag-urile pe peretii unei cladiri de patrimoniu si refuzand sa atinga panourile care le-au fost puse la dispozitie. Documentarul ne invita sa devenim martorii unor acte de libertate creatoare sau a unor ciocniri intre grupuri artistice cu viziuni diferite, dar si ai unor imagini revelatoare ale saraciei claselor defavorizate ale Braziliei. Insa povestea nu se opreste aici: daca lumea artei nu i-a putut asimila pe pixacao, multinationalele au deja privirile atintite asupra lor.

sursa: urban.ro