Sam10312020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Orasul in care caldura se plateste cu sanatatea!

furnal cet 415x260 07370900Locuitorii din Oradea plătesc căldura şi cu sănătatea lor. Centrala termică a oraşului este veche de aproape 50 de ani şi emană de 16 ori mai multe noxe decât limita maximă. Problemele au început în urmă cu cel puţin 13 ani şi încă nu sunt rezolvate. Nu avem bani, explică primăria.


„Gazele rezultate în urma arderii cărbunelui predispun la afecţiuni pulmonare în special la vârstele extreme copii şi vârstnici precum şi pot favoriza agravarea bolilor pulmonare”, spune dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.

Uzura cazanelor, folosirea cărbunelui şi coşul fără filtre transformă Oradea într-un oraş gri. Fumul toxic al termocentralei se întinde pe câţiva kiometri în zilele senine, iar depunerile murdăresc tot ce ating.

„Vine un miros de cărbune şi dacă depozitezi ceva pe balcon se depune funingine”, spune o localnică.

Directorii termocentralei de la Oradea recunosc. Cazanele sunt un pericol public. Dar nu se poate face nimic, pentru că primăria, care administrează CET-ul, nu are bani să instaleze filtre. Singura soluţie ar fi să oprească centrala cu totul.

„SO2 norma este 400 şi instalaţia actuală este undeva la 5000, pulberile de la 50 cât e norma UE avem 800”, spune Francisc Daniel, directorul tehnic al CET Oradea.

„Nu putem reduce poluarea la zero pentru că suntem în plină iarnă trebuie să furnizăm agent termic”, afirmă Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Anul trecut, Garda de Mediu Bihor a amendat de două ori Electrocentrale Oradea pentru că a depăşit gradul maxim de poluare admis, dar asta nu îi ajută cu nimic pe localnici. Primăria promite însă că este ultima iarnă în care centrala veche de 50 de ani poluează Oradea. În decembrie, şi-a propus să inaungureze o nouă instalaţie, care funcţionează cu gaz metan şi respectă normele europene de mediu.
sursa: money.ro