Joi10292020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

"Nu sunt probleme in privinta gazelor"

andrei gerea 28433000Reducerea livrărilor de gaze din Federația Rusă a fost o obișnuință în ultimele trei luni, dar România nu a fost afectată, sub nicio formă, nici în trecut, nici acum, a declarat ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea.

'Când vezi o reducere de 30% (a livrărilor de gaze n.r) te poți înspăimânta, pentru că nu știi la ce se aplică acest 30 la sută. Aceste reduceri au cam fost o obișnuință în ultimele trei luni... Reducerile nu au afectat sub nicio formă consumatorii, în ultimele trei luni nu am avut nicio problemă legată de furnizarea de gaze. Absolut nimeni nu a fost afectat. România consumă 48 milioane metri cubi, iar importurile au fost de 3,190 milioane. Nu au cum să afecteze la nivel național, acest 30 la sută reprezintă prea puțin. (...) România nu a fost afectată sub nicio formă nici acum, nici în trecut', a explicat Andrei Gerea.

Potrivit acestuia, România avea nevoie în prezent de trei milioane de mc, deci s-a importat chiar mai mult decât era necesar.

'România avea nevoie azi din import de 3 milioane mc, noi chiar am importat mai mult decât a fost necesar, noi, companiile furnizoare. Putem trage chiar concluzia că s-a cerut mai mult decât era nevoie, dar asta e strategia pe care au adoptat-o companiile respective', a menționat ministrul Energiei.
sursa: money.ro