Mie10232019

Last updateMie, 16 Oct 2019 5pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Andi Aparaschivei: „Atenţia noastră se concentrează asupra confortului clientului”

IncreaseVă informam, săptămâna trecută, despre i-asigurare, o platformă online de asigurări pusă la dispoziţia tuturor. Nimic nou până aici, având în vedere că serviciile de asigurare au câştigat în ultimul timp teren şi în mediul online. Ei bine, diferenţa o face faptul că i-Asigurare este cel mai important broker pe piaţa asigurărilor online şi, mai mult, oferă serviciile de asigurare ale partenerilor săi şi pe dispozitive mobile – printr-o aplicaţie gratuită – cât şi de la terminalele proprii, QIWI, care se bucură de un succes din ce în ce mai mare.

Pentru a afla amănunte privind preocupările companiei de a asigura clienţilor confortul şi siguranţa visată, am stat de vorbă, în exclusivitate pentru cititorii Business Forum, cu domnul Andi Aparaschivei, administrator Broker Virtual.

Lia Tătar: – i-Asigurare este un broker important în mediul online din domeniul asigurărilor. Cărui fapt credeţi că datoraţi succesul afacerii?

Andi Aparaschivei: – Am reuşit să câştigăm încrederea oamenilor tocmai prin faptul că nu am încercat să le vindem produse de asigurare, ci am încercat să le oferim servicii uşor accesibile, care să fie folosite nu neapărat pentru achiziţionarea în sine a unei poliţe, Increasecât pentru compararea tarifelor într-un mod cât mai simplu. Termenul definitoriu pentru i-Asigurare este transparenţa, tarifele de asigurare fiind obţinute direct de la companiile de asigurare, fără alte costuri.

L.T.: – Când a luat fiinţă i-asigurare.ro şi din iniţiativa cui?

A.A.: – Începând cu august 2011, la date diferite pentru diferitele device-uri prin intermediul cărora oferim serviciile noastre. pe care le. Astfel, din 1 august 2011 a fost operaţională  i-Asigurare pe smartphone (iPhone si Android), din 1 septembrie 2011 i-Asigurare online (www.i-asigurare.ro) şi din 1 februarie 2012 i-Asigurare pe terminale QIWI.

IncreaseL.T.: – Ce consideraţi că aduceţi nou pe piaţa românească a asigurărilor?

A.A.: – Tot conceptul de self-service: smartphones & tablete, terminale stradale QIWI, ofertarea în baza unei fotografii a certificatului de înmatriculare, notificări în legătură cu evenimentele importante din viata maşinii clientului: RCA, ITP, rovigneta etc. Mai pe larg, i-Asigurare oferă posibilitatea unică de a compara tarife şi de a încheia o poliţă de asigurare utilizând dispozitive moderne, de self service, precum smartphone-urile şi terminalele de plată QIWI. Indiferent de dispozitivul prin care sunt accesate, serviciile i-Asigurare au un punct comun: se concentrează asupra confortului clientului. Calculatoarele de tarife au fost gândite în aşa fel încât să minimizeze efortul utilizatorului; ulterior primei comenzi clientul poate uita complet de tot ceea ce înseamnă administrarea bunului respectiv, de la servicii obligatorii RCA, ITP până la facultative Casco & Rovigneta.

L.T.: – Săptămâna trecută aţi derulat o campanie de reduceri cu 50% a asigurărilor de călătorie realizate prin intermediul site-ului, tocmai într-o perioadă a concediilor, când cei ce vor să călătorească în străinătate au nevoie de o astfel de asigurare. Vă propuneţi campanii de acest gen şi pe viitor, eventual şi la celelalte tipuri de asigurări?

IncreaseA.A.: – Am abordat această campanie pentru susţinerea unei nevoi reale şi pentru a-i motiva pe cei care şi-au planificat vacanţa în afara ţării pe timpul verii să încheie o asigurare medicală de călătorie. Astfel sperăm ca oamenii să conştientizeze importanţa acestei asigurări. Vom iniţia şi în viitor pachete asemănătoare, însă doar în cazul asigurărilor pentru care legislaţia ne permite acest lucru. De exemplu, legislaţia asigurării RCA interzice acordarea de reduceri pe acest segment. Tarifele de asigurare RCA sunt stabilite de fiecare companie în parte şi transmise către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

L.T.: – Ce facilităţi oferă site-ul dvs.?

A.A.: – Structura site-ului i-Asigurare.ro permite compararea cu o mare uşurinţă a tarifelor pentru asigurarea RCA, asigurarea medicală de călătorie în străinătate şi pentru asigurarea de locuinţă. Calculatoarele de tarife sunt realizate astfel încât clientul să obţină tarifele direct de la companiile de asigurare, cu un minim de efort.

Poliţa de asigurare RCA comandată online se livrează gratuit, prin curier rapid, oriunde în România şi indiferent de valoarea poliţei de asigurare. În plus, pentru fiecare poliţă RCA comandată, clientul i-Asigurare primeşte un cadou. Promoţia actuală are în vedere un odorizant auto. Plata poliţei de asigurare RCA se poate face cash la livrare, prin OP sau, online cu cardul (prin sistemul securizat de plata online PayU).

Asigurările de călătorie şi locuinţă se livrează electronic împreună cu condiţiile de asigurare aferente, ele fiind valabile în acest format. Astfel clientul primeşte poliţa la scurt timp după ce plasează online comanda. Plata acestor poliţe se efectuează cu cardul, tot prin intermediul procesatorului de plăţi PayU, implementat de i-Asigurare.ro.

IncreaseO altă facilitate a site-ului i-Asigurare.ro vizează asigurările RCA şi CASCO, pentru care clientul are posibilitatea de a încărca o fotografie cu certificatul de înmatriculare al maşinii. Imaginea se transmite automat către noi, iar pe baza acesteia clientul va primi o ofertă de asigurare personalizată. Am creat această posibilitate în ideea de a salva cât mai mult din timpul clientului, idee în jurul căreia se învârte întreg proiectul i-Asigurare.

L.T.: – Pe lângă asigurările care pot fi realizate atât de facil online, ce alte instrumente aveţi, ce vizează ele şi unde pot fi găsite?

A.A.: – Cum spuneam anterior, serviciile i-Asigurare pot fi accesate şi prin alte dispozitive moderne, însemnând smartphone-uri şi terminale de plată Qiwi.

Pe smartphone avem o aplicaţie gratuită, ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play, fiind o aplicaţie dedicată iOS (iPhone, iPad, iPod) şi Android (HTC, Samsung etc.).

Terminalele de plata QIWI sunt dispozitive stradale cu touch screen şi se găsesc în majoritatea minimarketurilor şi supermarketurilor, dar şi în centre comerciale mari precum Real, Cora, Carrefour, Iulius Mall. Există 600 de terminale QIWI în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

IncreaseL.T.: – Cum este organizată activitatea la i-asigurare.ro? Câte persoane deservesc call centerul?

A.A.: – Sunt doar 5 persoane care deservesc întreaga activitate a companiei cu serviciile următoare: Callcenter, Administrare companie, Marketing & relaţii cu terţii (social media, comunicare, relaţii asiguratori, Dezvoltare funcţionalităţi – soluţie tehnică. Având în vedere gradul avansat de automatizare a întregului proces, personalul este la un minim necesar şi aşa intenţionăm să rămână. Emiterea poliţelor este automatizată în totalitate, fiind necesară din partea personalului de call center de minime validări/confirmări de date.

L.T.: – Cu ce proiecte vă propuneţi să ne „uimiţi” în viitor, venind în întâmpinarea necesităţilor clienţilor şi a nevoii imperative de reduce a timpului alocat realizării unor asigurări?

A.A.: – Având în vedere mijloacele tehnologice şi specificul asigurărilor, este posibil să fi inventat tot ce se putea pentru următorii 2-3 ani. Prin urmare, motive de uimire propriu-zisă nu ar trebui să mai fie. Însă, strict în sensul celor dezvoltate/lansate până acum, avem mai multe proiecte în desfăşurare, fiind vizate aplicaţiile pentru smartphone-uri şi terminalele de plată Qiwi. Deocamdată, aceste dispozitive permit doar compararea de tarife şi achiziţionarea unei poliţe în cazul asigurării RCA. Următoarele versiuni vor include şi asigurările de călătorie şi locuinţă.

În acelaşi timp, vom da posibilitatea clientului de telefoane mobile tip smart, să-şi gestioneze singur tot portofoliul de asigurări, de la poliţe, bunuri asigurate şi rate scadente chiar dacă a procurat respectivele contracte din alte surse decât i-Asigurare.

L.T.: – Cu ce companii de pe piaţa asigurărilor colaboraţi şi în ce termeni se desfăşoară colaborarea?

IncreaseA.A.: – În cazul asigurării RCA colaborăm cu următoarele companii de asigurare: Omniasig, Astra Asigurări, Generali, Groupama, Uniqa, Asirom, Allianz City, Insurance, Euroins şi Carpatica. Pentru asigurarea de locuinţă avem implementate serviciile a patru companii de asigurare, şi anume: Omniasig, Astra Asigurări, Generali şi Euroins. Există un total de 15 produse de asigurare pentru locuinţă de la cele 4 companii, răspunzând unei plaje foarte variate de necesităţi. În ceea ce priveşte asigurarea de călătorie, deocamdată colaboram doar cu trei companii de asigurare: Omniasig, Astra Asigurări şi Euroins. Avem în plan ca în viitor să implementăm şi serviciile altor companii de asigurare de pe piaţa românească.

L.T.: – Credeţi că este o migrare a serviciilor în mediul online? Ce performanţe aduce acest mediu şi tehnologiile de care vă folosiţi?

A.A.: – Categoric este o migrare către servicii online – se urmează oarecum trendul din afară în ceea ce priveşte numărul de poliţe încheiate electronic. Chiar dacă suntem încă departe ca şi procente, iar structura populaţiei, respectiv obiceiurile acesteia sunt diferite, mizăm pe o creştere consistentă în viitor.

L.T.: – Sunt receptivi românii la acest mod de a accede la asigurarea dorită – prin smartphone – sau sesizaţi deocamdată o oarecare neîncredere în acest serviciu?

A.A.: – Sunt foarte receptivi în ceea ce priveşte utilizarea calculatorului de tarife din aplicaţie şi am primit foarte mult feedback pozitiv în acest sens; în ceea ce priveşte decizia efectivă de achiziţionare avem rezultate mulţumitoare. Observăm o îmbunătăţire majoră faţă de primele luni ale aplicaţiei, când foarte multe persoane comandau asigurări doar pentru a testa aplicaţia şi pentru a se convinge că funcţionează.

L.T.: – Şi o întrebare de mare interes pentru potenţialii dvs. clienţii: comparativ, care sunt diferenţele de preţ, de timp dar şi de confort faţă de modul clasic de achiziţionare a asigurărilor?

A.A.: – În ceea ce priveşte tarifele de asigurare, acestea sunt obţinute direct de la companiile de asigurare, la care nu se adaugă niciun fel de comision. În plus, livrarea este gratuită, tariful obţinut de la compania de asigurare fiind preţul total plătit de client. IncreaseLegat de timpul alocat din partea clientului cât şi de confortul acestuia, i-Asigurare oferă un avantaj major prin prisma a cel puţin trei aspecte:

- Utilizarea dispozitivelor moderne – smartphone şi terminale Qiwi, disponibile clientului 24 de ore din 24

- Structura calculatoarelor de tarife, care permit aflarea tarifelor şi achiziţionarea unei asigurări cu mare uşurinţă

- Un alt avantaj oferit de i-Asigurare.ro constă în posibilitatea de a plăti online, cu cardul, chiar de pe telefonul mobil, ceea ce simplifică foarte mult procesul de achiziţionare a unei asigurări.

L.T.: – Orientarea spre client e esenţială dar şi păstrarea preţurilor la nivelul cel mai avantajos. Fie să nu pierdeţi niciodată din vedere aceste două „devize” ale i-Asigurare şi mult succes!