business-forum.ro

În ultimele zile, presa cât şi opinia publică şi-au manifestat îngrijorări privind semnarea – fără consultarea prealabilă a naţiunii – a Acordului ACTA (Anti-counterfeiting Trade Agreement) de către un reprezentant al României. Mai mult, acesta nici măcar nu a fost adus la cunoştinţa opiniei publice până acum.

Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, „acordul ar fi trebuit semnat în Japonia de către ambasadorul  roman, dar acesta nu a ajuns încă la post, astfel că documentul a fost parafat din partea României de către însărcinatul cu afaceri din cadrul misiunii de la Tokyo, în baza dreptului conferit prin memorandum al Guvernului”.

Aşadar, reprezentanţi din 22 de state membre UE şi Uniunea Europeană au semnat, joia trecută, la Tokyo, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra însă în vigoare fără aprobarea Parlamentului European. Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit Parlamentului European, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.

Ca şi o reacţie la nemulţumirile legate de modul „conspirativ” de semnare a acestui act – fără a fi adus la cunoştinţa opiniei publice şi fără consultarea reprezentanţilor din domeniile direct interesate – fiind vorba de un acord care angajează întreaga comunitate şi cu consecinţe directe asupra acesteia, şi având în vedere că se presupuneau realizarea unor informări publice şi dezbateri înainte de semnarea acordului, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri anunţă, în al treisprezecelea ceas, următoarele:

„Ministerul Economiei, Comertului şi Mediului de Afaceri a publicat pe site http://www.minind.ro/index_acta.html, textul Acordului comercial de combatere a contrafacerii între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, Australia, Canada, Japonia, Republica Coreea, Statele Unite Mexicane, Regatul Maroc, Noua Zeelandă, Republica Singapore, Confederaţia Elvetiană şi Statele Unite ale Americii, ACTA.
Textul acordului a fost făcut public pe site-ul Comisiei Europene încă din luna noiembrie 2010, în prezent, el fiind publicat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene: http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/trade-topics/intellectual-property/anti-counterfeiting/
În cadrul Uniunii Europene, Acordul a fost negociat de Comisia Europeană, încă de la debutul oficial al negocierilor, în anul 2008.
Decizia privind semnarea ACTA a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene, în decembrie 2011, Comisia Europeana îndeplinind întreaga procedură de asigurare a transparenţei decizionale la nivel european.
Semnarea acordului reprezintă numai o primă etapă în procedura încheierii sale. În cazul Acordului ACTA, mai există numeroase etape procedurale care trebuie parcurse, inclusiv ratificarea de către Parlamentul României.
Comisia Europeană a organizat în perioada 2008 - 2011 patru conferinţe publice pe tema ACTA, cu participarea tuturor celor interesaţi: cetăţeni, reprezentanţi ai industriei, ONG-uri, presa.
Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape.
Cronologic, Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform în vara anului 2012, Consiliul Uniunii Europene îl va adopta, independent de  ratificarea în parlamentele naţionale. Acordul va trebui ratificat de Parlamentul României şi doar după aceşti paşi va putea intra în vigoare.
Parlamentul European a urmărit îndeaproape dezbaterile privind ACTA. După ce la 10 martie 2010 exprimase anumite critici, la 24 noiembrie 2010, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie prin care a salutat publicarea textului ACTA şi a reiterat că lupta împotriva contrafacerii şi pirateriei reprezintă o prioritate a cooperării internaţionale.
În România, în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, procedurile de informare a opiniei publice se realizează în cazul adoptării de acte normative şi al organizării de şedinţe publice. În cazul tuturor tratatelor internaţionale, procedura privind transparenţa decizională este îndeplinită la momentul adoptării actului normativ de ratificare (sau actului de aderare sau aprobare, în cazul anumitor tratate), act în lipsa căruia tratatul nu poate produce niciun efect. În mod cert, în cazul Acordului ACTA, iniţierea legii de ratificare va fi însoţită de o dezbatere publică corespunzătoare.
În perioada următoare MECMA va iniţia o serie de dezbateri publice pe acest subiect la care sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai tuturor mediilor vizate de reglementările ACTA. Biroul de presa al MECMA va anunţa în timp util datele, orele şi locaţiile de desfăşurare ale acestor dezbateri publice.”

Cam aşa sună declaraţia MEMCMA legată de acest subiect. Din păcate nu am prea avut nici un fel de informaţi până acum, celor mai mulţi dintre români fiindu-le absolut necunoscut acest acord.

Fără a intra în amănunte privind fondul acestei reglementări, implicaţiile extrem de complexe şi de diverse – acestea urmând a fi dezbătute în amănunt de specialişti – aş dori să remarc că dezbaterile şi discuţiile cu opinia publică şi cei implicaţi se menţionează în comunicatul MECMA a avea loc de-abia când zarurile vor fi fost aruncate, acordul semnat iar aşa-zisa transparenţă făcută harcea-parcea, respectiv fără vreun efect. Asta ca să se bifeze, probabil, valenţele democratice ale celor care iau decizii în numele unei întregi naţiuni.

Bine, bine, şi atunci ce s-a semnat? În ce măsură ne angajează, ca naţiune, actul semnat în Japonia? Se pare că nici domnul ministru Valerian Vreme – ministrul comunicaţiilor, direct implicat sau mai bine zis care ne-a implicat direct în acest proiect – nu ştie să explice. Domnul Emil Boc, primul ministru, nici atât.

Şi ar mai fi o întrebare, respectiv dacă opinia publică şi presa nu s-ar fi sesizat, dacă acestea nu ar fi „mobilizat” MECMA la „dezbateri publice”, despre ce transparenţă era vorba? Nemaivorbind de faptul că, probabil, reprezentanţi ai României „pritocesc” acordul de vreo trei patru ani încoace şi de-abia acum textul acordului este prezentat, oficial, românilor. Despre dezbateri, până acum, nici pomeneală! Despre ce implicaţii poate avea aplicarea acestui acord, nici atât. Printre cele 22 de state semnatare ale acordului este şi România, a cărei reprezentanţi au luat această decizie fără nici cea mai vagă urmă de transparenţă.

Semnarea tratatului a creat ecouri puternice la nivel mondial în spaţiul virtual. Internauţii se tem că aceste reglementări ar putea permite cenzurarea gravă a spaţiului online. Gruparea Anonymous a transmis românilor deja de vinerea trecută, la o zi după semnarea acordului, un mesaj de avertizare în care specificau că tratatul ACTA va limita libertatea de exprimare şi va fi primul pas către dictatura pe Internet: „Ar trebui să ştiţi că dincolo de jocuri video, filme şi divertisment în general, există lucruri importante care îi aduc pe oameni împreună: comunicarea. Dreptul de a furniza şi primi informaţie este luat odată ce ACTA a fost semnat. Trebuie să realizaţi că acesta este primul pas către o dictatură care va limita libertatea de exprimare, drepturile noastre şi, în cele din urmă, dreptul de a trăi pe această planetă. Dar să nu vă temeţi, deoarece Anonymous este de partea voastră”, se arată în mesajul transmis pe YouTube.

Citind acordul nu ai zice că acest tratat impune explicit „dictatura”, dar legislaţia pe care fiecare stat semnatar ar urma să o dezvolte ar putea crea probleme reale utilizatorilor de internet, deschizând o portiţă anumitor guverne de a „controla” libertatea de exprimare, după bunul plac al regimurilor care conduc acele state. Cu alte cuvinte, ar oferi „suportul european” pentru impunerea unor măsuri şi sancţiuni cu repercusiuni directe asupra libertăţii fiecăruia dintre noi. Iată de ce, într-un stat democratic, semnarea unui astfel de acord impune consultarea specialiştilor şi opiniei publice.

România are legislaţie care să reglementeze drepturile de autor (care se poate perfecţiona, pe unde nu este suficient de explicită sau suficient de bine pusă la punct) tot în urma unor dezbateri, în primul rând cu cei ale căror drepturi trebuiesc protejate. Ca să fim „agreaţi” sau apreciaţi drept „zeloşi” de către Parlamentul European, de ce ar trebui să plătim cu preţul libertăţii şi confidenţialităţii comunicării, în ultimă instanţă?