business-forum.ro

Am stat de vorbă – pentru cititorii Business Forum – cu Dorin Hirţe, fondatorul firmei Wigtron, o firmă 100% românească, al cărui nume chiar dacă este mai puţin cunoscut în România, a dobândit recunoaştere internaţională prin produsele pe care le realizează. Domeniul animatronicii este extrem de nou, revoluţionar şi fascinant. Este cel al personajelor care se mişcă, vorbesc şi transmit mesaje. Şi, nu în ultimul rând, încântă deopotrivă copii şi maturi.

O mână de oameni pasionaţi de ceea ce fac, alcătuită din ingineri, designeri şi specialişti sunt pregătiţi în orice clipă să îndeplinească un vis, să realizeze proiecte care implică animatronică pentru amuzament, în scop educaţional, pentru parcuri de distracţii, expoziţii, galerii de cumpărături şi de agrement, pentru hoteluri, muzee, teatre şi pentru producţiile cinematografice. Pentru că mare parte dintre proiectele pe care le realizează sunt de fapt personaje, „mecanisme” meşteşugite, adevăraţi roboţei care prind viaţă din mâinile celor de la Wigtron şi ne uimesc prin veridicitate şi expresivitate, dobândind calităţi umane. În Occident, produsele pe care le realizează această firmă sunt extrem de râvnite, intrând în campanii de marketing şi imagine, devenind eroi, fie de distracţie, în entertainment, fie pe peliculă, interacţionând şi ţesând story-uri. Produsele exprimă stări, induc sentimente şi transmit mesaje. Dar pentru ca bucăţile de material din care sunt făcute să prindă viaţă e nevoie de extrem de multă muncă, precizie, tehnică şi, nu în ultimul rând, de imaginaţie. Ore întregi petrecute în faţa planşetei, sau consumate pentru realizarea de mecanisme fine, care să genereze expresii, mişcări şi să dea veridicitate umană personajelor.

Munca în animatronică este pe cât de nouă, pe atât de acaparatoare şi numai cei implicaţi în acest domeniu ştiu că truda nu ţine cont de zi sau de noapte, este un status de fiecare clipă, care implică multă măiestrie dar dă şi satisfacţii pe măsură. Iată ce ne dezvăluie Dorin Hirţe despre munca lui şi despre acest business atât de deosebit:

Lia Tătar: – Dorin, de când şi de unde pasiunea ta pentru mecanisme şi pentru modelarea de personaje animate, aşa-numitele „animatronics”?
Dorin Hirţe: – Pasiunea mea pentru mecanisme vine de departe, aproximativ de pe la vârsta de 15 ani, iar cea pentru personajele animate de şi mai departe, din filmele SF. Mai apoi, pasiunea mea a fost hrănită de reacţia copiilor şi a adulţilor când sunt puşi în faţa unui personaj, sunt fermecaţi de acesta şi le induce o expresie de uluire pe chip. Toată lumea vrea să trăiască într-o lume de basm, unde minunile şi lucrurile frumoase se întâmplă. Ei bine, când omul conştientizează că unele vise chiar pot deveni realitate, că personaje îndrăgite pot prinde viaţă, se întâmplă un fenomen foarte interesant şi tu – ca şi creator al personajului – realizezi că schimbi viaţa unui om în bine, că îi dai un licăr de speranţă, de vrajă şi miraj. Iar pentru mine, acest feedback la ceea ce fac cu mâinile, tehnica şi imaginaţia mea este ca un drog care mă face să merg mai departe, fără să mă gândesc prea mult ce efort şi ce cheltuială implică.

L.T.: – Când s-a transformat această pasiune într-o afacere şi cum de-ai avut curajul să investeşti în acest domeniu?
D.H.: – În urmă cu aproximativ 6 ani, am avut ocazia să cunosc o domnişoară care pot spune că mi-a schimbat radical viaţa. Ea m-a motivat să îmi urmez visele şi să merg mai departe. Sincer nu prea m-am gândit la multe când am pornit firma, probabil şi din cauza vârstei tinere, când încă ai entuziasmul necesar pentru a crede că poţi doborî munţii. Între timp, domnişoara a ieşit din viaţa mea. Am rămas cu firma făcută şi – iniţial, din inerţie – am mers mai departe. Nu o privesc ca şi pe o afacere propriu-zisă, ci, mai degrabă, ca pe o pasiune, deşi majoritatea celor din jurul meu îmi spun să mă reorientez. Am început de la zero şi încă am sentimentul că nu m-am dezvoltat suficient, că mai am enorm de multe de făcut.

L.T.: – Semnifică ceva numele firmei tale? De unde îi vine numele?
D.H.: – Numele „Wigtron” este creat. „Wig” trimite la cuvântul englez care înseamnă perucă iar „Tron” de la (mecatronică). În engleză sună bine şi în română la fel. Pentru creearea numelui am avut nevoie, ţin minte… de vreo două luni!

L.T.: – Care a fost personajul tău preferat, înainte de-a te apuca tu să plămădeşti personaje?
D.H.: – Sunt multe personaje… nu prea îmi mai aduc aminte. Dar tot timpul am fost pasionat să creez un schelet biomecanic, care să poată să-i confere omului capacităţi mai mari decât are.

L.T.: – Unde te-ai specializat şi ce modele ai avut?
D.H.: – Eu sunt un fruct al şcolii româneşti din Oradea, şi preluat de alte ţări, care mi-au oferit ceea ce am avut nevoie pentru a-mi satisface curiozităţile. Specializarea, în acest domeniu, este continuă. Nu pot spune că se opreşte undeva, deoarece ştiinţa evoluează continuu.

L.T.: – Pe „roboţeii” tăi ce i-ai „învăţat” să facă?
D.H.: – Ceea ce dobândesc „roboţeii” mei se numeşte inteligenţă artificială şi, într-o zi care nu este departe defel, roboţii vor putea reacţiona în funcţie de mediul care îi înconjoară şi de reacţiile celor din jur. Deja sunt sensibili la forme, culori şi sunete. Practic roboţeii ar putea face aproape orice. Limitările vor fi dictate doar de cerinţele şi necesităţile clientului şi, evident, de posibilităţile lui financiare.

L.T.: – Cine sunt principalii „competitori” în domeniul tău? Ce concurenţă ai?
D.H.: – Competitori sunt pe de-o parte companiile chineze, care produc la preţuri foarte scăzute şi, de cealaltă parte, companiile americane, care sunt la categoria „preţuri în cer”, de-a dreptul fabuloase.

L.T.: – Îmi spuneai că nu prea ai concurenţă în ţară. Ai avut solicitări din ţară pentru a realiza personaje animatronice?
D.H.: – În ţară nu am avut solicitări pentru a realiza personaje animatronice, doar curiozitate şi întrebări, dar foarte puţine şi acestea. Pe partea de decor şi butaforie însă am avut solicitări şi din ţară.

L.T.: – În afara personajelor cărora le „dai viaţă”, cu ce se mai ocupă firma ta?
D.H.: – Producem multe decoraţii, butaforie şi alte produse din fibră de sticlă, practic cam tot ce vrea clientul legat de acestea.

L.T.: – Câţi angajaţi ai şi cum îi alegi?
D.H.: – Avem o echipă de bază şi, în cazul unei lucrări de anvergură, o extindem. Partea cu alesul angajatilor este cea mai grea, deoarece celor mai mulţi dintre candidaţi nu le pasă ce fac, nu îi interesează decât banii. Or, noi avem nevoie de oameni care vor să lucreze din pasiune şi să fie dispuşi să înveţe.

L.T.: – Ştiu că pasiunea este aproape 100% determinantă în ceea ce faci. La fel aştepţi şi de la cei cu care faci echipă?
D.H.: – Bineînţeles, unii mă mai „păcălesc”, din când în când, dar există o selecţie naturală şi prin atitudinea lor, aceste persoane se autoexclud. Este un domeniu unde se lucrează cu materiale scumpe şi pretenţioase, iar dacă nu se pune suflet, chiar nu iese ce trebuie.

L.T.: – Cât ai investit până acum în această afacere?
D.H.: – Investiţia am făcut-o pe parcurs, pas cu pas şi depăşeşte – până în prezent – 50.000 euro. În special partea de electronică şi mecanică.

L.T.: – Îmi spuneai că lucrezi la mai multe proiecte, în paralel. Cum e să te împarţi între acestea?
D.H.: – Când îţi place ceea ce faci, nu este greu nimic, este chiar foarte uşor.

L.T.: – Concurenţa pentru obţinerea de contracte este acerbă în acest domeniu?
D.H.: – Nu este acerbă, este OK. Problema majoră a acestui domeniu e că numărul clienţilor este redus, deocamdată. Aşadar trebuie să ai o mare disponibilitate de-a te adapta cerinţelor lor.

L.T.: – Cam în cât timp se naşte un personaj, dintre cele mai complexe?
D.H.: – Personajele complexe se nasc în luni. Odată cu creşterea complexităţii creşte şi volumul de muncă.

L.T.: – Ce implică realizarea unui personaj? Cam câte persoane participă la aceasta?
D.H.: – Realizarea unui personaj porneşte, în general, de la o idee a clientului şi implică o serie de paşi, design artistic, concepţie, fabricaţie, testare, livrare, punere în funcţiune, întreţinere în funcţionare, garanţie şi post garanţie. În crearea unui personaj sunt implicate multe persoane, undeva până la 10, în funcţie de complexitate.

L.T.: – Ce proiecte ai în lucru acum?
D.H.: – Momentan avem mai multe proiete în curs, dintre care aş enumera doar cele pe  care le finanţăm integral:

- Un dinozaur, Triceraptops (decorativ), la scară reală, de 3,5 metri lungime, care va fi finalizat până în data de 10 ianuarie 2012 şi după aceea îl vom expune în mai multe locaţii.

- Am dezvoltat un proiect împreună cu actorul orădean Borda Şerban, pentru o piesă de teatru numită „Salvaţi soldatul Bryan”. Va fi un spectacol de genul „one man show”, unde noi pregătim un craniu, care vorbeşte cu actorul şi cu publicul. Craniul este complet autonom din punct de vedere al funcţionării.

- Mai avem în curs dezvoltarea unui proiect pentru un concurs. Este vorba de un căţeluş Bichon, cu 6 mişcări, controlat de această dată de la distanţă, printr-o interfaţă wirelles.

L.T.: – Cu ce probleme te confrunţi în dezvoltarea business-ului tău?
D.H.: – Probleme sunt aceleaşi ca peste tot în România, lipsa acută a colaboratorilor serioşi şi, bineînţeles, cu probleme cu statul român, care în loc să încurajeze iniţiative inovatoare, descurajează totul.

L.T.: – Există o piaţă în România pentru ceea ce creezi? E receptivă piaţa din România sau încă nu e pregătită pentru aşa ceva?
D.H.: – În România, teoretic există o piaţă foarte mare, dar nu este defel receptivă. De multe ori mi se întâmplă să constat că marea masă e sceptică, nu crede că se pot fabrica asemenea personaje animatronice. Extrem de mulţi le percep ca fiind animaţie realizată pe computer, în ceva soft de editare video, pe când ele sunt reale şi palpabile!

L.T.: – Ce ţeluri cu bătaie lungă ai?
D.H.: – Să pot să continui ceea ce fac şi să dezvolt.

L.T.: – Munca ta este comparabilă – într-o oarecare măsură – cu cea a ingineriei dar, poate în egală măsură, cu arta plasticienilor. De care te simţi tu mai aproape?
D.H.: – Munca mea, în proporţie de 90% este inginerie iar restul de 10% imaginaţie. Referitor la artă… ea trebuie să servească un scop, deci un artist adevărat trebuie să fie capabil să transmită, să comunice prin opera lui, să inducă stări şi trăiri prin fiecare lucrare a sa, deci tot inginerie. Eu mă simt aproape de ambele, nu pot face o diferenţiere majoră, poate doar în ceea ce priveşte mijloacele prin care îşi ating scopul.

L.T.: – Există expoziţii la nivel internaţional, pentru domeniul tău? Poţi să ne dai câteva exemple?
D.H.: – Există foarte multe expoziţii în domeniu entertaimentului, cele mai consacrate fiind cele organizate de asociaţiile clienţilor din industria de entertainment, cum ar fi parcurile de distracţii şi industria de film.

L.T.: – Ai participat sau îţi propui să participi la astfel de evenimente?
D.H.: – Am participat expoziţii mici până acum, datorită resurselor financiare limitate. Eu îmi doresc mult să ajung la un Expo International în domeniu şi, la un moment dat, voi ajunge! Sper să reuşesc anul acesta. Dacă nu, anul viitor!