Dacă până de curând în exclusivitate mamele erau cele care solicitau indemnizaţii de creştere a copilului, în prezent se remarcă o creştere a numărului de tătici care îşi depun dosare în acest sens. De exemplu, în Sectorul 4, de la începutul acestui an, Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, dintr-un total de 115 dosare înregistrate 115 şi depuse pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului, 13 dintre acestea au fost întocmite de tătici.
De asemenea, aceştia au solicitat şi acordarea concediului paternal, astfel încât, contabilizând şi cererile aprobate anul trecut, 137 de tătici din Sectorul 4 se află, în prezent, în concediu de îngrijire a copilului.
În anul 2010 au fost acordate 176 de concedii având ca solicitant tatăl copilului, dintr-un total de 2.522 de dosare, înregistrate în vederea acordării indemnizaţiei de creştere a copilului.
Acest trend ascendent este un semn al faptului că, în multe familii, femeile sunt cele care au un salariu mai mare, fiind astfel avantajos ca tăticii să solicite indemnizaţia, pentru ca balanţa economică a familiei să nu sufere un declin mai accentuat.
Pentru obţinerea de către tătici a acestui drept, privind îndemnizaţia de creştere a copilului până la vârsta de 2 ani (respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi) solicitanţii trebuie să depună următoarele acte
(în copie şi original): actele de identitate ale părinţilor; certificatul de naştere al copilului/toţi copiii născuţi după anul 2006; livretul de familie completat la zi, sau căsătorie, după caz; decizie/dispoziţie din partea angajatorului de suspendare a contractului de muncă; adeverinţă din partea angajatorului de când lucrează, cu precizarea că are minim 12 luni de cotizare la asigurările sociale şi o adeverinţă de venituri aferente acestei perioade, cerere tip de solicitare a acestui drept, precum şi un extras de cont (în care se doreşte primirea banilor).
Pentru copiii născuţi până la data de 31 decembrie 2010, inclusiv, se vor aplica prevederile actuale, reglementate prin OUG nr.148/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2011, acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului se face în baza O.U.G. nr.111/2010, modificată şi completată prin O.U.G. nr.124 /27.12.2011.
Conform noii ordonanţe, părinţii pot opta pentru următoarele variante:
- dacă părintele solicită concediul până la data la care copilul împlineşte 1 an, primeşte o indemnizaţie de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni anterior naşterii copilului, care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei, caz în care părintele va beneficia de un stimulent de
inserţie de 500 lei lunar, dacă se întoarce la activitatea profesională până la împlinirea vârstei de 1 an a copilului;
- dacă părintele alege varianta concediului până când copilul împlineşte 2 ani, va primi o indemnizaţie de 75% din media veniturilor nete pe ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului care nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 1200 lei, caz în care nu se va mai acorda stimulentul de inserţie.
Concediul maternal/paternal se acordă numai dacă titularul acestui drept are calitatea de salariat. Actele se depun la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din zona de domiciliu a familiei solicitante.
- 17/03/2012 19:12 - Ministerul Sănătăţii revizuieşte lista de medicamente compensate şi gratuite
- 16/03/2012 22:02 - Stăm relativ bine în ceea ce priveşte incidenţa consumului de droguri
- 11/03/2012 13:04 - La Bucureşti încep pregătirile pentru Finala UEFA Europa League
- 06/03/2012 15:06 - Infractorii cibernetici reorientaţi spre smartphone-uri şi online banking
- 05/03/2012 19:12 - Proiectul „Too Quick To Quake” instruieşte elevii pentru cutremur
- 27/02/2012 16:21 - „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune” - ediţia 2012
- 26/02/2012 17:34 - Preţurile proprietăţilor rezidenţiale au scăzut în 2011
- 26/02/2012 10:25 - Şcoala vinului şi concurs de vinuri la Provino Cluj-Napoca
- 20/02/2012 14:57 - Cinema Memorabilia – licitaţie dedicată starurilor cinematografiei româneşti
- 13/02/2012 13:51 - Cele mai avangardiste maşini second-hand scoase la vânzare online în 2011
- 10/02/2012 12:47 - Pompierii militari şi echipajele SJA gata de intervenţie!
- 07/02/2012 20:46 - Inspectorii ANSVSA au dat amenzi de 30,800 lei şi 37 de avertismente
- 07/02/2012 13:03 - Proiect de act normativ de-al ANAF supus dezbaterii
- 30/01/2012 13:18 - Transilvania pe primul loc la shopping-ul online
- 24/01/2012 16:54 - Amenzi pentru nerespectarea siguranţei alimentelor
- 20/01/2012 19:14 - Cele mai populare aplicaţii Java gratuite pentru telefoanele Allview
- 15/01/2012 11:36 - „Distrugerea mecanismelor de dialog social naşte anarhie”
- 13/01/2012 08:39 - Plăţile online câştigă teren: cu 60% mai multe în 2011
- 10/01/2012 10:33 - Nokia speră ca Windows Phone să readucă în top Nokia în 2012
- 09/01/2012 13:48 - Bucureştenii în tirul războiului replicilor şi acuzaţiilor!
- 06/01/2012 23:22 - Mobilitatea lucrătorilor români în spaţiul UE este, încă, restricţionată
- 28/12/2011 18:58 - Ce ape minerale consumăm?
- 27/12/2011 16:33 - Medicii de familie protestează!
- 26/12/2011 09:50 - Din farmacia naturii: sunătoarea
- 22/12/2011 16:13 - De ce sunt tăiaţi stejarii multiseculari în pădurile de la Snagov?
- 22/12/2011 03:11 - 96% din produsele de tip „pate vegetal” conţin minimum 2 E-uri!
- 20/12/2011 16:24 - Lockguard: sau cum se „autodivulgă” un telefon furat sau rătăcit!
- 16/12/2011 15:58 - Atenţie la produsele de post cu E-uri interzise!
- 15/12/2011 16:36 - Ţările BRIC sunt campioane la numărul de firme nou-înfiinţate
- 14/12/2011 16:45 - Motive în plus pentru a dona sânge



Cea mai mare ameninţare informatică pe sectorul financiar o reprezintă troienii...
Inspectorii DSVSA Bucureşti au efectuat în luna aprilie a.c., 1624 controale,...
Segmentul business al pieţei este din ce în ce mai vânat...
Institutul Naţional de Statistică (INS) a comunicat datele operative, conform cărora...
Red Point este lider pe piaţă românească în oferirea de soluţii...


