O mină datând din vremea lui Mircea cel Bătrân, descoperită pe raza comunei Ponoarele în timpul lucrărilor de modernizare a drumului judeţean 670, sectorul Baia de Aramă - Marga, va fi introdusă în circuitul turistic al zonei.
Primarul comunei, Georgică Pătraşcu, a declarat marţi, că galeria identificată la nivelul carosabilului, largă de 80 centimetri şi înaltă de aproximativ 170 de centimetri, va fi amenajată astfel încât să permită accesul turiştilor.
„După ce va fi explorată de speologi pe toată lungimea sa, în funcţie de datele pe care le vom primi de la aceştia, vom începe lucrări de lărgire a galeriei, electrificarea ei şi vom înfiinţa un muzeu cu specific minier. Extragerea cuprului se făcea pentru confecţionarea obiectelor de cult şi a monedelor“, a declarat Pătraşcu.
Potrivit primarului, mina apare menţionată în anul 1391, într-un document prin care Mircea cel Bătrân dăruia Mănăstirii Tismana „venitul care este al domniei mele de la roţile (de spălare a minereului de cupru - n.r.) lui Cip Hanoş“ (meşter din Ardeal).
„Conform altor documente, minele din zona Ponoarelor, Bratilovul şi Baia de Aramă, localităţi situate în nordul judeţului Mehedinţi, au fost utilizate şi de domnitorul Matei Basarab“, a afirmat Pătraşcu.
Pe raza comunei Ponoarele se află peste 60 de monumente istorice şi naturale, cele mai atractive fiind Podul lui Dumnezeu, Pădurea cu liliac, Peştera Ponoarele, Lacul Zaton, Peştera Bulba, Lapiezurile, Cheile şi Peştera Băluţei. Sursa: antena3.ro
- 22/03/2012 09:51 - Turiștii străini vin de Paște la hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac
- 22/03/2012 07:07 - Industria turismului spaţial estimată la un miliard de dolari în zece ani
- 19/03/2012 15:30 - Turismul românesc contribuie cu doar 1,9% din PIB
- 19/03/2012 14:04 - Pachete turistice în valoare de zece mil. de euro vândute la Târgul de Turism
- 19/03/2012 07:03 - Grecia poate ieși din criză doar cu ajutorul turismului
- 19/03/2012 06:39 - Orașul Panciu promovat la „Târgul de turism al României"
- 16/03/2012 16:04 - Prestige Tours a lansat primul zbor din România către Israel
- 16/03/2012 12:18 - Proiectul „La pas prin oraşul comoară”, promovat la Târgul de Turism al României
- 16/03/2012 06:49 - Reduceri de până la 40% la Târgul de Turism al României
- 14/03/2012 16:51 - Turiștii din mai multe state străine vor primi în 10 zile viza pentru România
- 14/03/2012 15:24 - România contează foarte puţin ca destinaţie turistică pe piaţa internaţională
- 14/03/2012 10:20 - Începe sesiunea de licitații pentru închirierea plajelor de pe litoralul Mării Negre
- 13/03/2012 10:46 - Numărul de turiști din Brazilia a crescut cu 89% față de anul trecut
- 12/03/2012 14:29 - Oferte all inclusive pentru Paște în Moldova
- 12/03/2012 10:40 - Germanii, italienii şi francezii, turiştii străini care vizitează cel mai mult România
- 29/03/2011 07:23 - Fostul hotel Confort Traian, redenumit Rin Central
- 28/03/2011 07:15 - Complex turistic de lux construit de un român, în mijlocul junglei din Cambodgia
- 05/03/2011 16:17 - ExpoTransilvania te invită la târgul de vacanţe



Fiecare avantaj natural este speculat la maximum de către touroperatori, susţinuţi...
Suma este alocată de Consiliul Judeţean pentru începerea lucrărilor de reabilitare...
Ministerul Mediului este cel care ar trebui să se pronunţe cu...
Sibiul, primul oraş devenit în 2007 Capitală Culturală Europeană, este un...
Este al doilea oraş ca mărime din Olanda, după Amsterdam. A...


