Un an provocator și complex. Așa caracterizează Corina Martin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) anul 2011 din punct de vedere turistic.
Potrivit acesteia, incomingul a înregistrat creșteri sensibile, volumul pe outgoing a fost pe plus și se observă un trend de polarizare și consolidare, lucru tradus prin creșteri de volum și număr de turiști pentru agențiile mari. ”România a atras în primele nouă luni ale anului cu 12,6% mai mulți turiști străni față de anul trecut. În ciuda acestui lucru, România nu a atins gradul de atractivitate scontat pentru turiștii străini: statisticile arată că ponderea turiștilor străini în totalul turiștilor care vizitează Romania este cea mai mică din întreaga comunitate europeană”, spune Corina Martin.
Românii preferă litoralul. Cel exotic
Riviera a fost și în 2011 cea mai cerută destinație a turiștilor români. S-a scurtat perioada sejurului, situație aflată în directă legatură cu austeritatea impusă de situația economică a României. Potrivit ANAT, weekend-urile din vârf de sezon (20 iulie – 20 august) au beneficiat de grad de ocupare de 100%, dar în timpul săptămânii procentul a scăzut la mai puțin de 50%. Pe întregul sezonul, ca medie, hotelurile de la Marea Neagră au fost ocupate în proporție de aproximativ 50%-60%, încasările rezultate fiind insuficiente pentru ca hotelierii să îmbunătățească infrastructura hotelieră și să reziste și în perioadele de extra-sezon.
În 2011, preferința românilor s-a îndreptat spre destinații externe tradiționale, dar și spre turism exotic. S-a înregistrat o creștere de 25%-30% față de 2010 pe destinații precum Grecia, Turcia, Bulgaria și Spania. ”Ca element de noutate, turiștii au fost interesați de destinații exotice precum Republica Dominicană, Maldive, Jamaica sau Dubai, obținute la jumătate de preț, achiziționate cu mult timp înainte”, spune Corina Martin. Sursa: capital.ro
- 22/03/2012 09:51 - Turiștii străini vin de Paște la hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac
- 22/03/2012 07:07 - Industria turismului spaţial estimată la un miliard de dolari în zece ani
- 19/03/2012 15:30 - Turismul românesc contribuie cu doar 1,9% din PIB
- 19/03/2012 14:04 - Pachete turistice în valoare de zece mil. de euro vândute la Târgul de Turism
- 19/03/2012 07:03 - Grecia poate ieși din criză doar cu ajutorul turismului
- 19/03/2012 06:39 - Orașul Panciu promovat la „Târgul de turism al României"
- 16/03/2012 16:04 - Prestige Tours a lansat primul zbor din România către Israel
- 16/03/2012 12:18 - Proiectul „La pas prin oraşul comoară”, promovat la Târgul de Turism al României
- 16/03/2012 06:49 - Reduceri de până la 40% la Târgul de Turism al României
- 14/03/2012 16:51 - Turiștii din mai multe state străine vor primi în 10 zile viza pentru România
- 14/03/2012 15:24 - România contează foarte puţin ca destinaţie turistică pe piaţa internaţională
- 14/03/2012 10:20 - Începe sesiunea de licitații pentru închirierea plajelor de pe litoralul Mării Negre
- 13/03/2012 10:46 - Numărul de turiști din Brazilia a crescut cu 89% față de anul trecut
- 12/03/2012 14:29 - Oferte all inclusive pentru Paște în Moldova
- 12/03/2012 10:40 - Germanii, italienii şi francezii, turiştii străini care vizitează cel mai mult România
- 29/03/2011 07:23 - Fostul hotel Confort Traian, redenumit Rin Central
- 28/03/2011 07:15 - Complex turistic de lux construit de un român, în mijlocul junglei din Cambodgia
- 05/03/2011 16:17 - ExpoTransilvania te invită la târgul de vacanţe



Fiecare avantaj natural este speculat la maximum de către touroperatori, susţinuţi...
Suma este alocată de Consiliul Judeţean pentru începerea lucrărilor de reabilitare...
Ministerul Mediului este cel care ar trebui să se pronunţe cu...
Sibiul, primul oraş devenit în 2007 Capitală Culturală Europeană, este un...
Este al doilea oraş ca mărime din Olanda, după Amsterdam. A...


