Cumpărarea unei locuinţe cu ajutorul unei credit ipotecar este în prezent mai accesibilă ca niciodată în raport cu veniturile medii ale populaţiei, spune Anca Bidian, CEO Kiwi Finance. Potrivit ei, acest fapt se datorează în special ajustărilor din ultimii patru ani ale preţurilor imobilelor, precum şi scăderii costului creditului, concomitent cu consolidarea veniturilor medii ale populaţiei.
„Preţurilor multor imobile au ajuns la o convergenţă cu venitul mediu pe care nu am avut-o niciodată în România şi astfel achiziţia unei locuinţe prin credit e mai accesibilă ca oricând”, a spus Bidian.
Pe lângă ajustarea preţurilor locuinţelor, costurile cu creditul (DAE) se situează în prezent la unele dintre cele mai mici niveluri din ultimii cinci ani (în jurul a 7,2% medie pe sistem bancar), chiar sub cele din 2007 (7,8% pe medie), când creditarea înregistra un boom. Doar în 2010, într-o perioadă scurtă, costul creditelor au fost mai mici decât în prezent.
Directorul general al Kiwi Finance a dat ca exemplu o familie cu venituri de circa 700 euro, care poate accesa un credit pentru achiziţia unui apartament de două camere în Bucureşti, ceea ce până acum nu prea a fost vreodată posibil. Vorbim aici de un grad de îndatorare cu puţin peste 50%, pentru achiziţia unui apartament de 50-60 mp, în valoare de circa 55.000 euro.
În plus, din faptul că această familie trebuie să aducă un avans de 25%, ea rămâne şi cu o expunere pe credit de sub 40.000 euro, mult mai mică decât s-a întâmplat în ultimii ani.
Potrivit brokerilor de la Kiwi Finance, în prezent, cel mai mic cost (DAE) la un credit ipotecar clasic în euro este de 5,72%, iar cel mai mare la 10,78%.
Pe baza condiţiilor din piaţă, o familie cu venituri de 1.000 euro poate accesa un credit maxim pe 25 de ani în sumă de peste 90.000 euro, în vreme ce suma minimă contractată este de 53.700 euro. Sursa: capital.ro
- 05/03/2012 07:00 - Gaură de 450 milioane euro creată de proiectele rezidențiale intrate în faliment
- 04/03/2012 11:26 - Cererea de credite pentru Prima Casă ar putea să crească în 2012
- 02/03/2012 10:54 - Numărul livrărilor de locuințe noi scade în fiecare trimestru
- 29/02/2012 10:57 - Preţurile terenurilor agricole din România s-au dublat în perioada 2007-2011
- 29/02/2012 09:44 - BCR lansează creditarea în lei pentru Programul Prima Casă 4
- 28/02/2012 06:59 - Asmita Gardens oferă un voucher în valoare de 5.000 de euro de Mărţişor
- 27/02/2012 12:08 - Vila RA-APPS din Predeal va fi scoasă la licitație în martie
- 27/02/2012 11:35 - Compania Alia Inmobiliaria a intrat oficial în insolvență
- 27/02/2012 07:25 - 12 castele din zona Bordeaux au fost achiziționate de investitori chinezi
- 24/02/2012 09:57 - Neîncredere în dezvoltatorii din București din cauza proiectelor nefinalizate
- 23/02/2012 14:31 - Preţurile terenurilor din România au scăzut cu 16%
- 23/02/2012 07:14 - Dezvoltatorii imobiliari spanioli nevoiți să facă ceva cu terenurile
- 23/02/2012 06:48 - Dezvoltatorul South Pacific a intrat în insolvență cu 4 proiecte de locuințe
- 22/02/2012 14:31 - Centrul comercial City Mall ar putea fi transformat în spital privat
- 22/02/2012 10:24 - Casa de patrimoniu din Bacău scoasă din nou la vânzare
- 21/02/2012 11:26 - Notarii au calculat taxele şi impozitele cu 10 % mai mult pentru apartamentele din Capitală
- 21/02/2012 07:10 - Licitații pentru desemnarea constuctorului la Optica Business Center
- 20/02/2012 20:24 - Astra asigurări oferă vouchere pentru cei care încheie polițe de locuințe
- 30/12/2011 07:47 - La ce să ne așteptăm în materie de imobiliare în 2012
- 05/07/2011 04:56 - Apartamente de lux în Dubai, mai ieftine decât în Bucureşti
- 04/07/2011 08:05 - Cele mai mari eşecuri imobiliare din România
- 01/07/2011 07:01 - Cel mai scump metru pătrat in Sectorul 1
- 01/07/2011 05:57 - Casele de vacanță, mai ieftine cu până la 52%
- 29/03/2011 07:12 - Green City a scăpat de faliment
- 28/03/2011 06:57 - S-a ales praful de cele mai multe dintre afacerile imobiliare de pe litoralul românesc
- 24/03/2011 08:25 - InterAgro construieşte cea mai înaltă clădire din România
- 24/03/2011 08:21 - Începe construcția a încă 5 malluri în România.Vezi unde
- 23/03/2011 12:40 - Cresc prețurile la materialele de construcții





