Grupul petrolier rus Lukoil, prezent şi pe piaţa din România, intenţionează să investească 155 miliarde de dolari până în 2021, a declarat miercuri preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov.
În perioada 2012-2014 Lukoil ar urma să investească aproximativ 48 miliarde de dolari, din care 13,9 miliarde de dolari în acest an. Peste 70% din investiţiile planificate pentru 2012 vor fi alocate investiţiilor în operaţiuni upstream (explorare şi producţie), anunţase anterior Alekperov.
Lukoil va investi în zăcămintele din Irak (proiectul West Qurna-2), Asia Centrală, Marea Caspică (proiectul Filanovskoye), Vestul Siberiei (zăcământul Pyakyakhinskoye), Uzbekistan (zăcământul Kandym).
Lukoil se aşteaptă ca producţia sa de petrol să ajungă la 170 milioane de tone de combustibil echivalent până în 2021, în creştere faţă de 11 milioane de tone estimate pentru acest an.
Lukoil este cea mai mare companie petrolieră din Rusia din punct de vedere al rezervelor, producţiei şi rafinării ţiţeiului, asigurând circa 20% din producţia de ţiţei autohtonă (79,8 milioane tone), iar la nivel global reprezintă aproximativ 2% din producţia totală mondială.
Înfiinţată în anul 1998, compania Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie şi 9 depozite de produse petroliere. Sursa: capital.ro
- 05/05/2012 08:33 - Fitch Ratings a confirmat ratingurile AvtoVAZ la ”B minus”
- 04/05/2012 11:40 - Retailerul Profi a deschis un nou magazin în spațiul ocupat de Minimax
- 04/05/2012 11:33 - Praktiker a început primele închideri de magazine în Germania
- 04/05/2012 10:16 - Socitatea spaniolă Repsol a pierdut filiala YPF
- 04/05/2012 09:55 - Michael Jackson va apărea într-o nouă campanie publicitară Pepsi
- 04/05/2012 09:52 - Firma de training CODECS deschide un centru în Grecia
- 04/05/2012 09:00 - Coca Cola din România conține zahăr de proastă calitate
- 04/05/2012 07:04 - Tender Grup a încheiat un acord de concesiune între Senegal şi Guineea
- 04/05/2012 06:23 - CFR SA a scos la licitaţie un contract de 530,5 milioane de lei
- 04/05/2012 06:15 - Orange România a avut venituri de 220 milioane euro în primul trimestru
- 04/05/2012 05:54 - Brandul de lux Escada își deschide un nou magazin în hotelul JW Marriott
- 04/05/2012 05:20 - CFR Călători va pune în vânzare „Cardul TrenPlus" pentru reduceri de 25%
- 04/05/2012 05:15 - Kranz Eurocenter are ca ţintă extinderea parcului de utilaje
- 03/05/2012 19:11 - Wizz Air a scăzut taxa anuală de membru pentru Wizz Xclusive Club
- 03/05/2012 14:22 - Profi deschide un nou magazin la Urziceni
- 26/10/2011 15:11 - Virgin Atlantic compania favorită pentru călătoriile de afaceri



Desemnată "Compania aeriană favorită" de către ziarul londonez The Mail şi...
După modelul ratelor fără dobândă implementat de bănci, în parteneriat cu...
Retailerul german de bricolaj Praktiker a început primele închideri de magazine...
Ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, şi-a asumat sâmbătă, la întâlnirea...
Directorul general al Electrica SA, Ioan Folescu şi-a dat vineri demisia...


