Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că optează pentru ratificarea tratatului pentru stabilitate monetară, în ciuda sancţiunilor severe privind nerespectarea prevederilor, de 0,1% din PIB.
"Sancţiunile sunt extrem de severe, iar politicianul, când anunţă că dă ceva şi măreşte deficitul, trebuie să ştie că odată cu anunţul trebuie să se pregătească şi pentru o amendă, în cazul României de 130 milioane de euro. Noi, având o datorie publică mică în raport cu produsul intern brut, putem beneficia de aprobarea de a fi cu un deficit structural mai mare.
Opţiunea mea ar fi să discut cu Parlamentul, să spun ceea ce ştiu eu şi să îi conving că România are nevoie să ratifice tratatul în integralitatea lui pentru că suntem foarte aprope de a îndeplini toate exigenţele", a precizat şeful statului. În acest sens, el a făut câteva menţiuni legate de datoria României.
"Vreau să ştiţi cum stăm în ceea ce priveşte datoriile: România are cea mai mică datorie pe cap de locuitor din UE. Vorbesc de datoria publică şi privată. Statul nu plăteşte decât datoria publică.
Totalul datoriei României e de 97,9 miliarde euro, din care 22 miliarde sunt datorie publică, iar restul datorie privată: ale firmelor, cetăţenilor, conturile nerezidenţilor din România.
Dacă nu se produce o prăbuşire a unei bănci, statul nu are nicio treabă cu datoria privată. Sistemul bancar românesc este solid. Putem considera că avem de plătit doar 22 de miliarde, dar în calculele europene se consideră toată datoria. Românii au fiecare în spatele lor 4.570 de euro datorie, vorbesc şi de cea privată.
Noi avem posibilitatea să lăsăm moştenire o casă, nu o datorie, totul este să acceptăm că ceea ce fac multe dintre statele membre ale UE trebuie să facem şi noi. România are o datorie mică şi în niciun caz nu se pune problema ca cineva să-şi propună să plătească foarte repede aceste datorii. Cu această datorie putem să ne dezvoltăm extrem de frumos, rostogolind-o, ceea ce facem şi astăzi.
România are un singur deficit structural: cel de la pensii. Cu cât vom crea cât mai multe locuri de muncă, cu atât deficitul structural se reduce, ne putem achita datoriile.
Totul e să ne hotărâm că intrăm în acest tratat care e orientat să prevină îndatorări excesive şi să asigure prosperitate din resursele create de fiecare ţară", a transmis Traian Băsescu. Sursa: capital.ro
- 02/05/2012 08:49 - Valoarea unui tichet de masă este prea mică pentru a asigura masa de prânz
- 02/05/2012 08:32 - Guvernul lui Ponta se reunește azi în ședință de la ora 15:00
- 02/05/2012 08:29 - Un ministru propus de Victor Ponta este incompatibil cu funcția sa!
- 02/05/2012 08:02 - Elena Udrea: Guvernul format de Ponta este o "struţo-cămilă"
- 02/05/2012 06:57 - Dan Voiculescu: Preşedintele Traian Băsescu va fi suspendat în următoarele luni
- 02/05/2012 06:51 - PDL face alianță cu Partidul Romilor pentru a câștiga alegerile în Covasna
- 02/05/2012 06:19 - 13 candidați în cursa pentru Primăria Bacău
- 02/05/2012 05:39 - Victor Ponta a anunțat miniștri din NOUL GUVERN AL ROMÂNIEI!
- 01/05/2012 07:49 - USL vrea să o schimbe din funcție pe Roberta Anastase
- 30/04/2012 11:31 - Victor Ponta vrea să îi păstreze în Guvern pe Leonard Orban și Cătălin Predoiu
- 30/04/2012 05:38 - Victor Ponta se va întâlni azi cu delegația FMI, BM și CE
- 29/04/2012 17:23 - Mihai-Răzvan Ungureanu ar putea candida pentru primăria Iași
- 29/04/2012 09:45 - Anghel Iordănescu va candida pentru postul de primar general al Capitalei!
- 29/04/2012 09:26 - E oficial! Emil Boc va candida la Primăria Cluj!
- 06/04/2012 20:50 - Scrisoarea lui Traian Băsescu către liderii Opoziţiei



Pentru informarea şi conştientizarea cetăţenilor asupra riscurilor pe care le implică...
Primul ministru român, Victor Ponta, a transmis ieri un mesaj basarabenilor...
Victor Ponta a anunţat că ministrul educaţiei, Ioan Mang a demisionat...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, participă, în perioada 14...
PSD Cluj îi cere dlui ministru al Administraţiei şi Internelor demiterea...


