În perioada 20-22 februarie 2012, la Nairobi, la sediul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu are loc cea de-a XII-a Sesiune Specială a Consiliului de Guvernare al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Aceasta se profilează drept un eveniment cu o puternică încărcătură politică, unde miniştri ai mediului din toată lumea vor putea cristaliza contribuţia UNEP şi a pilonului de mediu la rezultatele Conferinţei ONU privind Dezvoltarea Durabilă („Rio+20”), din iunie 2012, la Rio de Janeiro, la care particparea va fi la cel mai înalt nivel politic.
Ministrul mediului şi pădurilor, László Borbély, a fost ales, ca reprezentant al Grupului Est-European, vicepreşedinte al Consiliului de Guvernare UNEP (GC UNEP), iar la prima şedinţă a Biroului Consiliului de Guvernare a fost desemnat preşedinte al Comitetului Plenar al GC UNEP, având un rol decizional în procesul de pregătire a rezultatelor actualei Sesiuni Speciale ale Consiliului de Guvernare UNEP.
În calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului de Guvernare UNEP, ministrul Borbély a deschis lucrările sesiunii Comitetului Plenar, declarând că respectarea timpului alocat este esenţială în finalizarea tuturor celor 7 capitole de decizii care fac obiectul dezbaterilor Comitetului Plenar.
Ministrul László Borbély a declarat că această reuniune este foarte importantă din punct de vedere al pregătirii Rio+20, susţinând foarte mult să se finaliezeze decizia privind Cadrul Decenal al Programelor pe 10 ani privind Consumul şi Producţia Durabile, care va constitui un input important pentru Conferinţa Rio+20.
Tot ieri, în cadrul lucrărilor Consiliului de Guvernare a fost lansat documentul de sinteză al celui de-al cincilea raport privind „Perspectiva Globală de Mediu” (Global Environment Outlook – GEO-5) , destinat factorilor de decizie politică. Raportul GEO-5, cuprinzând şi principalele recomandări pentru acţiunile va fi publicat în mai 2012 şi va fi disponibil pentru comitetul pregătitor al Conferinţei ONU privind Dezvoltarea Durabilă (Conferința „Rio+20).
- 04/05/2012 05:51 - La numai 2 ani un copil din Canada are un IQ de 154 de puncte
- 04/05/2012 05:13 - 15 morți și 20 de răniți în urma unor explozii din Daghestan
- 03/05/2012 19:41 - Un seism cu magnitudinea de 5,1 s-a produs în vestul Turcia
- 03/05/2012 09:56 - Un român a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie
- 03/05/2012 09:29 - Coreea de Nord se pregătește pentru al treilea test nuclear
- 03/05/2012 09:18 - Un polițist din Rusia s-a sinucis cu un Kalaşnikov
- 03/05/2012 08:57 - Un cameraman a fost la un pas de moarte în timpul unei curse de viteză
- 03/05/2012 07:18 - O fetiță de 5 ani din New Jersey arsă la SOLAR
- 03/05/2012 07:02 - O femeie din Texas a adus pe lume sextupleţi în doar patru minute
- 03/05/2012 06:47 - Preşedintele Republicii Moldova va face o vizită oficială în România
- 03/05/2012 06:21 - Libia va sancționa penal elogiile aduse fostului dictator Muammar Gaddafi
- 03/05/2012 06:08 - Angela Merkel: Europa are nevoie de "curaj politic şi de creativitate"
- 03/05/2012 05:58 - Ultima confruntare dintre Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande înainte de alegeri
- 03/05/2012 05:30 - Numărul bogaților din SUA care renunță la cetățenie a crescut simțitor
- 03/05/2012 05:15 - Un bărbat din SUA a ucis 4 persoane după care s-a sinucis
- 28/11/2011 11:22 - Misiunea economică românească în domeniul produselor şi serviciilor IT&C din Japonia şi Korea



Ministrul Justiţiei Titus Corlăţean (foto stânga) l-a primit astăzi, 17 mai...
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Centrul Român pentru Promovarea...
Controversatul Acord de combatere a contrafacerii a suferit marţi o nouă...
Un avion Superjet 100, fabricat de grupul rusesc Suhoi şi care...
China este ţara care a copitat “totul” – este ţara în...


