Parlamentul bulgar a dat mandat guvernului să finanţeze construcţia podului între porturile dunărene Calafat şi Vidin cu alte 50 milioane de leva (circa 26 milioane de euro). Premierul Boiko Borisov a declarat de la tribuna parlamentară că sunt două opţiuni: să fie alocate încă 50 milioane de leva şi podul să fie finalizat până la sfârşitul anului în curs sau Bulgaria să se renunţe la construcţie şi şantierul să fie îngheţat şi „să rămână peste Dunăre ca un monument”.
Borisov a explicat că cere acordul parlamentarilor pentru a nu fi acuzat apoi că guvernul lui a cheltuit prea mulţi bani pe acest proiect. Toţi cei 120 de parlamentari prezenţi în sală au sprijinit propunerea pentru alocare unei finanţări suplimentare. Ministerul Transporturilor urmează să negocieze cu Banca Europeană de Investiţii un împrumut de 50 milioane de euro cu ajutorul căruia să fie finalizat proiectul. Premierul Borisov a mulţumit parlamentarilor din opoziţie pentru sprijinul acordat.
Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ 2 kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei podului, care până în anul 2011 era estimat la circa 225 de milioane de euro, se va ridica cel mai probabil la peste 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului. 70 de milioane sunt asigurate prin programul ISPA, grant al Fondului de Coeziune, alte 70 de milioane sunt acordate de Banca Europeană de Investiţii sub formă de împrumut, bugetul de stat al Bulgariei asigură 60 de milioane, banca germană de dezvoltare KfW (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) acordă două de milioane de euro sub formă de ajutor şi 18 milioane sub formă de împrumut, iar Agenţia Franceză de Dezvoltare - un ajutor de 5 milioane de euro. Finanţarea accesului de pe malul românesc este asigurată de Uniunea Europeană prin programul ISPA, cu 34 de milioane de euro, şi de bugetul de stat al României, cu 33 de milioane de euro.
În momentul de faţă, România şi Bulgaria sunt legate de un singur pod pe toată lungimea porţiunii comune a Dunării - 470 km. Acesta se află între Giurgiu şi Ruse şi a fost inaugurat în anul 1954. Sursa: capital.ro
- 04/05/2012 05:51 - La numai 2 ani un copil din Canada are un IQ de 154 de puncte
- 04/05/2012 05:13 - 15 morți și 20 de răniți în urma unor explozii din Daghestan
- 03/05/2012 19:41 - Un seism cu magnitudinea de 5,1 s-a produs în vestul Turcia
- 03/05/2012 09:56 - Un român a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie
- 03/05/2012 09:29 - Coreea de Nord se pregătește pentru al treilea test nuclear
- 03/05/2012 09:18 - Un polițist din Rusia s-a sinucis cu un Kalaşnikov
- 03/05/2012 08:57 - Un cameraman a fost la un pas de moarte în timpul unei curse de viteză
- 03/05/2012 07:18 - O fetiță de 5 ani din New Jersey arsă la SOLAR
- 03/05/2012 07:02 - O femeie din Texas a adus pe lume sextupleţi în doar patru minute
- 03/05/2012 06:47 - Preşedintele Republicii Moldova va face o vizită oficială în România
- 03/05/2012 06:21 - Libia va sancționa penal elogiile aduse fostului dictator Muammar Gaddafi
- 03/05/2012 06:08 - Angela Merkel: Europa are nevoie de "curaj politic şi de creativitate"
- 03/05/2012 05:58 - Ultima confruntare dintre Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande înainte de alegeri
- 03/05/2012 05:30 - Numărul bogaților din SUA care renunță la cetățenie a crescut simțitor
- 03/05/2012 05:15 - Un bărbat din SUA a ucis 4 persoane după care s-a sinucis
- 28/11/2011 11:22 - Misiunea economică românească în domeniul produselor şi serviciilor IT&C din Japonia şi Korea



Ministrul Justiţiei Titus Corlăţean (foto stânga) l-a primit astăzi, 17 mai...
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Centrul Român pentru Promovarea...
Controversatul Acord de combatere a contrafacerii a suferit marţi o nouă...
Un avion Superjet 100, fabricat de grupul rusesc Suhoi şi care...
China este ţara care a copitat “totul” – este ţara în...


