Numărul şomerilor spanioli a ajuns în ultimul trimestru la 5,27 milioane, adică 22.85% din forţa de muncă. Creşterea cu mai mult de jumătate de milion a celor fără locuri de muncă face ca Spania să fie pe ultimul loc între marile economii ale zonei euro.
Mariano Rajoy, prim-ministrul spaniol, implementează noi măsuri de austeritate, mai dure decât cele stabilite de guvernele anterioare cu Uniunea Europeană. Contractarea economiei şi scăderea numărului locurilor de muncă sunt acum cele mai importante probleme ale Spaniei, conform unui studiu al Institutului Naţional de Statistică, citat de publicaţia financiară „Financial Times”.
Există diferenţe mari în provinciile spaniole în ce priveşte rata şomajului. Andaluzia, cea mai mare regiune sudică a Spaniei, a înregistrat o rată a şomajului de 31.23%. Şomajul în Provincia Bască, aflată în nord, este de doar 12.61%. Acelaşi raport arată că există 1,57 de milioane de gospodării în care nici unul dintre membri nu are un loc de muncă.
Angajatorii spanioli cer o reformă drastică a pieţei muncii – legislaţia rigidă nu reuşeşte să încurajeze scăderea ratei şomajului, care acum este de două ori mai mare faţă de media zonei euro. Tot ei însă spun că situaţia nu este atât de îngrijorătoare cum apare în statistică, dat fiind că mulţi spanioli, mai ales în sudul ţării, obţin ajutoare de şomaj deşi continuă să muncească. Sursa: adevărul.ro
- 04/05/2012 05:51 - La numai 2 ani un copil din Canada are un IQ de 154 de puncte
- 04/05/2012 05:13 - 15 morți și 20 de răniți în urma unor explozii din Daghestan
- 03/05/2012 19:41 - Un seism cu magnitudinea de 5,1 s-a produs în vestul Turcia
- 03/05/2012 09:56 - Un român a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie
- 03/05/2012 09:29 - Coreea de Nord se pregătește pentru al treilea test nuclear
- 03/05/2012 09:18 - Un polițist din Rusia s-a sinucis cu un Kalaşnikov
- 03/05/2012 08:57 - Un cameraman a fost la un pas de moarte în timpul unei curse de viteză
- 03/05/2012 07:18 - O fetiță de 5 ani din New Jersey arsă la SOLAR
- 03/05/2012 07:02 - O femeie din Texas a adus pe lume sextupleţi în doar patru minute
- 03/05/2012 06:47 - Preşedintele Republicii Moldova va face o vizită oficială în România
- 03/05/2012 06:21 - Libia va sancționa penal elogiile aduse fostului dictator Muammar Gaddafi
- 03/05/2012 06:08 - Angela Merkel: Europa are nevoie de "curaj politic şi de creativitate"
- 03/05/2012 05:58 - Ultima confruntare dintre Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande înainte de alegeri
- 03/05/2012 05:30 - Numărul bogaților din SUA care renunță la cetățenie a crescut simțitor
- 03/05/2012 05:15 - Un bărbat din SUA a ucis 4 persoane după care s-a sinucis
- 28/11/2011 11:22 - Misiunea economică românească în domeniul produselor şi serviciilor IT&C din Japonia şi Korea



Ministrul Justiţiei Titus Corlăţean (foto stânga) l-a primit astăzi, 17 mai...
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Centrul Român pentru Promovarea...
Controversatul Acord de combatere a contrafacerii a suferit marţi o nouă...
Un avion Superjet 100, fabricat de grupul rusesc Suhoi şi care...
China este ţara care a copitat “totul” – este ţara în...


