Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a centralizat datele furnizate astăzi, 9 februarie 2012, ora 10.00, de inspectoratele şcolare judeţene. Astfel, numărul judeţelor în care activitatea unităţilor de învăţământ se desfăşoară în mod normal, nefiind afectată de temperaturile scăzute, a crescut la 15 (faţă de 9 în ziua precedentă). Urmare a deciziilor luate pe plan local, în trei judeţe (Iaşi, Buzău şi Vrancea) cursurile rămân integral suspendate până la sfârşitul săptămânii, în timp ce în judeţele Brăila şi Călăraşi rămân închise doar şcolile din mediul rural.
În celelalte judeţe, situaţia se prezintă astfel: 12 inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în mai puţin de 10 unităţi de învăţământ, 7 judeţe înregistrează maximum 100 de unităţi de învăţământ închise, iar alte 8 judeţe - peste 100 de unităţi de învăţământ închise.
În total, la nivel naţional, se înregistrează un număr de 2.952 de unităţi de învăţământ închise (faţă de 6.667 în ziua precedentă).
Linia specială Tel Verde 0.800.816.ABC (unde ABC reprezintă indicativul telefonic al judeţului) rămâne în continuare la dispoziţia părinţilor pentru a afla în timp real situaţia unităţilor de învăţământ în care sunt înscrişi elevii.
- 27/04/2012 13:02 - Audiere Publica cu tema ”Lider si Proiect pentru Cluj”
- 27/04/2012 10:15 - A șasea ediție a festivalului Eurodans la Ploiești
- 27/04/2012 09:58 - Pepe va concerta de 1 mai la stadionul Navrom
- 27/04/2012 09:31 - Youth@Cluj-Napoca 2015 la întâlnire ce președintele Forumului European de Tineret
- 27/04/2012 08:45 - Cercetarea românească premiată la Gala Proprietății Intelectuale
- 27/04/2012 05:10 - Mandinga și Elena Gheorghe vor concerta de 1 Mai la Buzău
- 26/04/2012 15:21 - Academia de Rock va concerta în Clubul La Garaje
- 26/04/2012 09:21 - Seminar „Femeia antreprenor” la Hotelul Grand din Târgu-Mureş
- 26/04/2012 08:52 - A doua ediție a Galei „Go Free Awards” la Cluj
- 26/04/2012 08:43 - Spectacol la Şcoala Populară de Arte "Tudor Jarda" Cluj de 1 Mai!
- 25/04/2012 14:07 - Proiectul “Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienţi”
- 25/04/2012 14:02 - Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale la Biblioteca Judeţeană Cluj
- 25/04/2012 13:16 - Zece ani de cooperare în domeniul naval la Marea Neagră
- 25/04/2012 12:14 - Voluntarii promovează obiectivele Parcului Național Etnografic ”Romulus Vuia”
- 24/02/2012 06:53 - Dragobetele sărbătorit în toată țara de către îndrăgostiți!
- 03/02/2012 13:01 - Accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui pieton
- 03/11/2011 13:37 - Vino, aprinde o stea!



Confederaţia Caritas România organizează cea de-a III-a ediţie la nivel naţional...
Bilanţ: o medalie de aur şi una de argint la Olimpiada...
La data de 02.02.2012, în jurul orei 20.00, S. Răzvan de...
Sărbătoarea de Dragobete le aduce îndrăgostiţilor un motiv în plus să...
Ciprian Sora va fi cu inima impartita maine seara! Desi va...



