În peste jumătate din cazurile de abuz la adresa copiilor înregistrate în 2010 de autorități a fost vorba de neglijare (7642 dintr-un total de 11.232). Cel mai frecvent, abuzul şi neglijarea au loc în familie, iar victime sunt copii cu vârste între 3 şi 17 ani, aşadar pe tot parcursul dezvoltării lor.
Cea mai frecventă formă de abuz şi de violenţă asupra copiilor este şi cea mai puţin dezbătută şi conştientizată: neglijarea nevoilor fizice şi psiho-emoționale ale copilului de către adultul responsabil de creşterea sa.
Neglijarea este o formă non-fizică a violenţei și reprezintă incapacitatea sau refuzul adultului de a asigura dezvoltarea copilului în toate aspectele vieții sale. Ea poate fi de mai multe feluri:
- alimentară – copilul nu este hrănit corespunzător nevoilor sale (hrană nepotrivită sau administrată necorespunzător; privare de hrană, etc)
- vestimentară – copilul nu are haine, sau este îmbrăcat nepotrivit și murdar.
- neglijarea igienei - lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi;
- medicală – când părinţii nu se îngrijesc de sănătatea copilului şi de efectuarea controalelor medicale de rutină;
- neglijarea educaţională - neînscrierea copilului la grădiniță/școală, lipsa preocupării părinților pentru stimularea intelectuală a copilului, inconsecvenţa sistemului de pedepse şi recompense, lipsa de urmărire a progreselor şcolare;
- neglijarea emoţională – poate cea mai frecventă şi cea mai insidioasă formă de neglijare – lipsa atenţiei din partea adultului pentru copil, lipsa contactelor fizice, a semnelor de afecţiune, a cuvintelor de apreciere
- părăsirea copilului/abandonul reprezintă cea mai gravă formă de neglijare şi abuz.
Ce consecințe are neglijarea pentru copil?
Neglijarea afectează negativ atât dezvoltarea fizică a copilului, cât și pe cea psihologică.
Dacă alimentele adecvate nu sunt prezente în perioadele de creștere, dezvoltarea copilului nu va urma modelul normal şi vor apărea probleme precum: oprirea din creștere, dificultăți medicale cronice, dezvoltarea inadecvată a oaselor și mușchilor și o dezvoltare neurologică defectuoasă ce afectează în mod negativ funcționarea creierului și procesarea informațiilor. Lipsa unei îngrijiri medicale adecvate poate conduce la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi pierderea auzului datorită netratării infecțiilor la nivelul urechilor.
Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creşterea şi dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilităţi şi/ sau decesul copilului.
Efecte psihologice
Efectele psihologice imediate ale neglijării sunt teama, izolarea și incapacitatea de a avea încredere în cineva. Alte dificultăți de ordin psihologic asociate neglijării includ depresia, retragerea, tulburări de panică, deficit de atenție și hiperactivitate, furie, tulburare reactivă de atașament, capacități cognitive, dezvoltarea limbajului, achiziții în plan educațional și performanțe mai scăzute.
Copiii neglijați sunt mai predispuși la comportamente antisociale, tulburări de personalitate și comportament violent. Uneori neglijarea duce la asumarea de responsabilităţi prea mari. Responsabilitatea de a îngriji frații mai mici îl împiedică pe copil să participe la activități adecvate vârstei lui, să se joace, să aibă prieteni, mergând chiar până la absentarea sau renunțarea la școală.
Pe termen lung, problemele psihologice asociate cu neglijarea includ tulburări de personalitate, tulburări de stres post-traumatic, depresie, tulburări de anxietate și psihoze. Depresia este, de obicei, cea mai întâlnită consecință a neglijării.
Transmiterea intergenerațională a neglijării este o alta consecinţă a acestui abuz asupra copilului. Adulții care au fost neglijați în copilărie au un risc mai crescut de a neglija proprii copii. Cu toate acestea, nu toți adulții care au fost neglijați în copilărie vor suferi aceste consecințe. Unii adulți sunt capabili să treacă dincolo de neglijarea pe care au experimentat-o, sunt firi optimiste și se simt mai curând provocați decât atacați de probleme.
Factori de risc sau ce fel de părinţi îşi neglijează copiii?
Deși situația fiecărei familii este unică, ținând cont de factorii de stres și de caracteristicile care pot favoriza neglijarea, există factori de risc generali, care cresc vulnerabilitatea unui copil de a fi neglijat:
• Părinți care au fost neglijați la rândul lor;
• Părinți cu o stimă de sine scăzută, control al impulsurilor scăzut, sau care trec prin dificultăți psihologice precum anxietatea sau depresia;
• Părinți care nu au suficiente informații despre dezvoltarea copilului;
• Părinți care se simt copleșiți de responsabilitățile parentale și resimt negativ orice solicitare din partea copilului. Astfel de părinți nu au adoptat complet rolul de părinte, au grijă mai mult de propriile nevoi în timp ce le ignoră pe cele ale copilului;
• Familiile dezorganizate și izolate social sunt mai predispuse la situații de neglijare;
• Părinți care nu pot fi empatici, de a înțelege sentimentele și nevoile celorlalți;
• Factorii stresanți pot fi resimțiți mai dificil de către familiile cu un singur părinte.
Chiar și în familiile înstărite, unde copiilor aparent nu le lipseşte nimic, se poate ajunge la situații de neglijare. Astfel de cazuri se văd când părinții lipsesc mult de acasă, când nu mai au timp și energie ca să asculte nevoile reale ale copiilor lor, când nu reușesc să fie alături de ei în etapele de dezvoltare prin care trec.
Consilierea parentală efectuată de către specialişti poate ajuta părinţii să evite neglijarea copiilor. Un astfel de serviciu gratuit de consiliere parentală este oferit de organizaţia Salvaţi Copiii în centrele de Consiliere Parentală aflate în 5 oraşe din ţară: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Suceava şi Târgu Mureş. Detalii pe www.consiliere-parinti.ro sau pe www.salvaticopiii.ro
- 05/05/2012 09:53 - Un bicilist a fost accidentat mortal din cauza neatenției a doi șoferi
- 05/05/2012 09:49 - Şase staţii de metrou din Capitală vor avea temporar nume de fotbaliști
- 05/05/2012 08:30 - Un membru PDL a decedat la 2 zile după ce și-a depus candidatura
- 04/05/2012 12:23 - Un bărbat a decedat pe un şantier al Universităţii din Craiova
- 04/05/2012 11:52 - Irinel Columbeanu stă foarte prost cu lichidităţile
- 04/05/2012 11:27 - Elevii din București vor avea liber pe data de 9 mai!
- 04/05/2012 11:24 - 420 candidaţi s-au înscris la concursul de Rezidențiat organizat de Ministerul Sănătăţii
- 04/05/2012 09:15 - Patru persoane au fost rănite în urma unui accident grav între Sibiu și Făgăraş
- 04/05/2012 06:55 - Primarul sectorului 2 premiat pentru “Cel mai bun proiect în domeniul ordine publică din România”
- 04/05/2012 06:00 - Guvern vrea să scadă preţul la pâine începând din toamnă
- 03/05/2012 19:27 - O femeie de 83 de ani din Arad vrea să devină consilier
- 03/05/2012 19:08 - Nutriţionistul clujean a recomandat consumul unui litru de bere pe zi
- 03/05/2012 14:31 - Andreea Paul Vass și-a dat demisia din funcție
- 24/02/2012 15:46 - 17 mașini au fost implicate într-un accident în lanț pe E85
- 23/02/2012 17:37 - România amână ratificarea ACTA până la pronunțarea Curții Europene
- 27/10/2011 11:33 - Cercetătorii au creat un vaccin împotriva cariilor dentare



Confederaţia Caritas România organizează cea de-a III-a ediţie la nivel naţional...
Bilanţ: o medalie de aur şi una de argint la Olimpiada...
La data de 02.02.2012, în jurul orei 20.00, S. Răzvan de...
Sărbătoarea de Dragobete le aduce îndrăgostiţilor un motiv în plus să...
Ciprian Sora va fi cu inima impartita maine seara! Desi va...


